Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Primul volum al seriei: „Cuvinte de aur” ale Sfântului Ioan Gură de Aur, cuprinde cele trei virtuţi teologice, tripticul vieţii duhovniceşti: credinţa, nădejdea şi dragostea.

Credinţa constituie trăsătura fundamentală a creştinului. „Fără credinţă este cu neputinţă ca omul să fie bineplăcut lui Dumnezeu”. Trebuie însă ca această credinţă să fie statornică şi nezdruncinată, şi să se sprijine pe Stânca nesurpată a credinţei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Credinţa fără nădejde nu poate să existe. Credem şi nădăjduim! Dacă agricultorul  trudeşte şi nădăjduieşte, la fel şi corăbierul şi negustorul, şi aceasta pentru lucruri care sunt nesigure şi neschimbătoare, cu mult mai mult trebuie să trudească creştinul şi să aibă speranţe şi nădejdi, care niciodată nu sunt dezminţite.

Dragostea este trăsătura comună a lui Dumnezeu şi a oamenilor. Fără dragoste, nici martiriul nu poate să ne folosească. Iubirea a făcut cerul pământ, L-a făcut pe Dumnezeu om, ca omul să devină Dumnezeu.

Ceea ce-l aseamănă pe om cu Dumnezeu, mai mult decât toate, este iubirea faţă de vrăjmaşi. Cea mai frumoasă coardă a lirei este cea care interpretează melodia care se numeşte: iubire de vrăjmaşi. Noi în ce stare şi în ce treaptă a iubirii ne aflăm?

Să cercetăm şi să aflăm răspunsul de la Învăţătorul cu „Gura de Aur” al Bisericii noastre.

Taina mortii si viata de dincolo de mormant l-au preocupat intotdeauna pe om.  Apostolul Pavel ne descopera ca „este randuit oamenilor ca o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata” (Evrei 9, 27).  Moartea este despartirea sufletului de trup si este ceva inevitabil pentru fiecare om.  Iar evenimentele care preced sau care succed aceasta despartire sunt misterioase si de nedescris.

Moartea nu este un eveniment firesc pentru om, si de aceea omul n-o poate accepta, tocmai fiindca moartea n-a provenit de la Dumnezeu.  Moartea este rezultatul, consecinta pacatului lui Adam si al Evei.  Daca omul n-ar fi pacatuit, n-ar fi imparatit pe pamant moartea, care este cel mai mare vrajmas al omului.  Insa prin Hristos cel Inviat, „vrajmasul cel din urma care va fi nimicit este moartea” (I Corinteni 15, 26) si pentru om, dar si pentru intreaga creatie.

Tinta vietii crestine, dupa cum spune avva Moise, este dobandirea Imparatiei cerurilor, a vietii vesnice, care se izbuteste prin curatirea inimii, caci doar „cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).  De aceea trebuie sa traim viata sacramentala si ascetica a Bisericii, adica sa acceptam metoda tamaduitoare pe care ne-o ofera Biserica pentru curatirea inimii.

Am fost părtaÈ™i împreună la smerita copilărie a Sfântului Nectarie, la înălÈ›area sa duhovnicească până la treapta de mitropolit, apoi cu toÈ›ii ne-am indignat văzând invidia celor răi È™i asumarea smereniei de către părintele Nectarie. Dar celor umili Dumnezeu le dă har, iar părintele Nectarie s-a dovedit făcător de minuni încă din timpul vieÈ›ii sale.

A fi smerit înseamnă să accepÈ›i tot ceea ce îÈ›i oferăÈ™i îngăduie Dumnezeu în viaÈ›ă. Omul smerit se crede nevrednic de bunătăÈ›ile pe care le primeÈ™te în viaÈ›ă, se consideră pe sine păcătos È™i mai mic faÈ›ă de ceilalÈ›i.

Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă oamenii mândri cu vârfurile înalte È™i neroditoare ale munÈ›ilor, iar harul cu izvoarele care curg prin văi È™i ocolesc dealurile înalte. Astfel, harul îi ocoleÈ™te pe cei mândri È™i se revarsă peste cei smeriÈ›i. Smerenia mai poate fi asemănată cu rădăcina unui copac. Dacă rădăcina este adânc înfiptă în pământ, copacul va fi puternic È™i va rodi, dar dacă rădăcina va ieÈ™i la suprafaÈ›ă, copacul se va usca È™i nu va avea nicio roadă.

Orice virtute este ca o stea măruntă de pe cer. Stelele strălucesc numai noaptea când este întuneric. Dar odată cu răsăritul soarelui, ele îÈ™i pierd strălucirea È™i dispar. La fel se întâmplă È™i cu oamenii. Cât timp se află în noaptea păcatelor, îndepărtaÈ›i de Dumnezeu, oamenii rămân în mândria lor. Dar odată ce harul lui Dumnezeu răsare în sufletele lor, îndată se arată ca o stea neputincioasă în lumina cea puternică a soarelui.

Smerenia face posibile celelalte virtuÈ›i, pe când mândria le anulează.

Dumnezeu a venit pe pământ pentru a-i face pe oameni asemenea Lui. Aceasta este pentru mine în acelaşi timp chemarea de a-i vedea pe fraţii şi surorile mele mai mari decât mine. Acesta este cel mai tainic gând şi impuls al vieţii mele. De aceea Sfântul Siluan spune că „ fratele nostru este viaţa noastră”. Mă smeresc în faţa fiecărei persoane pe care o primesc în inimă (fiindcă, prin intermediul unei mici comuniuni, se ajunge la dragostea faţă de întreaga lume, respectiv la Hristos). Mă rog şi mă întreb ce îi este necesar acelui frate sau surori pentru mântuire, şi îmi vine gândul: să fii primul om în această lume nefericită care nu îl va călca şi care se va ruga ca Dumnezeu să-i dăruiască simţământul vieţii, în locul morţii care l-a învăluit, care îl va privi aşa cum vrea Dumnezeu şi care îi va da posibilitatea ca din sufletul său să scoată comoara duhovnicească ascunsă; fără a lua în consideraţie dacă el acceptă sau nu. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. (Ioan 5, 21) 

 De multe ori ne dorim şi noi un „mare filosof” să ne spună ce să facem în viaţă. Dar, în acele momente, bine ar fi să te opreşti şi să te uiţi în oglindă. Nu, stai puţin, nu în cea de pe perete! Ci în alta! Să priveşti
adânc în oglinda sufletului tău. Când  ai privit cel mai recent in tine? Când te-ai văzut ultima dată aşa cum eşti, cu bune şi cu rele? Nu cum te descriu alţii, prieteni linguşitori sau cum ai vrea tu să fii, ci în modul cel mai real, cum te afli tu la acel moment.
Îţi recomand câteva oglinzi grozave care te vor ajuta foarte mult. Una este Taina Spovedaniei. Îţi va spune mereu cine eşti. Alta este Sfânta Scriptură. Această oglindă îţi va arăta mereu cum să te comporţi cu tine şi cu cei din jurul tău! Iar dacă vrei cel mai bun povăţuitor, ridică-ţi ochii către cer şi roagă-te lui Dumnezeu. Vei primi în suflet, prin rugăciune şi prin Taina Spovedaniei cele mai bune sfaturi de viaţă. 

PrinÈ›esa Simplitate  era cea mai frumoasă regină a pământului, nu pentru podoabele ei scumpe şi pentru frumuseţea trupească, ci pentru ceea ce ascundea în suflet.Povestea ei ne învaţă că adevărata frumuseţe este cea care există în noi.Cea care ştie să iubească şi se inspiră de la Unul, Cel veşnic Frumos, Care şi-a pătat frumuseţea cu Sânge pentru iubirea de oameni…