(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Cartea profesorului Sebastian Brock, Universul Părinţilor sirieni, oferă cititorului român cele mai importante repere la zi pentru orientarea sa în teologia siriacă. De-a lungul cărţii, autorul tratează profund, limpede şi meticulos cele mai importante şi mai reprezentative teme ale gândirii Părinţilor sirieni. Grăitoare sunt chiar şi titlurile câtorva capitole din cuprins: „Introducere în siriacistică”, „Introducere în spiritualitatea siriacă”, „Hristologia Bisericii Răsăritului”, „Rugăciunea lui Iisus în tradiţia siriacă” şi altele. Parcurgerea cărţii va oferi cititorului bucuria întâlnirii cu o viziune integratoare şi unificatoare asupra unei lumi mirabile, dar încă puţin cunoscute, aşa cum este cea a creştinismului de limbă siriacă, viziune care este rodul şi sinteza cercetărilor de o viaţă ale profesorului Sebastian Brock.Ierom. Agapie CorbuSebastian Brock (n. 1938), considerat decanul la nivel mondial al studiilor siriace, este profesor emerit la Institutul Oriental din Oxford, unde a predat între anii 1974-2003. Este autorul a peste 30 de cărţi şi 400 de articole publicate, inclusiv ediţii de text şi traduceri. Cheia de boltă a operei sale a reprezentat-o descoperirea providenţială a Părţii a II-a din scrierile Sfântului Isaac Sirul în Biblioteca Bodleiană din Oxford, manuscris pe care l-a tradus şi publicat în ediţie critică.În nenumă­rate feluri, autorii sirieni relevă complementaritatea dintre rolurile Mariei şi ale Euharistiei în cursul istoriei mântuirii. Maria este punctul esenţial de întâlnire între Dumnezeu şi om în procesul Întrupării, pogorârea lui Dumnezeu în om, la fel după cum Euharistia este punctul de întâlnire dintre om şi Dumnezeu, în procesul de sfinţire sau (aşa cum găsim expri­mat în tradiţia orientală şi în cea greceasă deopotrivă) de îndumnezeire a omului, de înălţare a omului către Dumnezeu. În acelaşi timp, Sfintele Taine (Botezul mai cu seamă) „nasc“ neîncetat creştini, la fel după cum Maria Îl naşte pe Hristos. În Sfintele Taine lucrarea Duhului Sfânt este sigură; ce rămâne ca o necesitate este consimţirea, conlucrarea fiecărei persoane umane în parte, corespunzând consimţământului Mariei de la Bunavestire. Dacă această conlucrare este oferită, atunci şi creştinul va „zămisli“, iar Hristos va străluci mai departe din inima aceluia, la fel după cum şi Maria a zămislit, iar Hristos a strălucit.

Cartea este un eveniment editorial din toate punctele de vedere. Condiţiile grafice sunt de excepţie, susţinând deplin o carte de care nu te mai desparţi.Textul grec, care l-a făcut cunoscut pe Isaac în lumea întreagă, este cel editat de Mănăstirea Iviron din Muntele Athos, în formă critică, dar nu limitat la manuscrisele greceşti, ci confruntat şi cu originalul siriac.Traducerea românească este o versiune nouă, confruntată, de câte ori a fost nevoie, cu originalul siriac şi însoţită de note ample şi numeroase care lămuresc pasajele obscure, explicând adeseori termenul original şi contextul său.În Studiul introductiv sunt prezentate viaţa şi scrierile Sfântului Isaac, precum şi arcanele prin care a trecut textul grec până la forma lui de astăzi. De asemenea, ca noutate absolută, sunt prezentaţi pe larg principalii termeni filocalici utilizaţi de Sfântul Isaac, în ambientul lor siriac.Putem spune că prin volumul de faţă Sfântul Isaac Sirul, cel mai cunoscut şi mai tradus autor filocalic, devine accesibil cititorului modern într-o traducere de secol XXI, secondată de explicaţii care fac textul transparent şi capabil să mijlocească lumina pe care Sfântul a vrut să ne-o împărtăşească.

Capetele filocalice editate bilingv în acest volum provin de la nişte ucenici indirecţi şi îndepărtaţi ai Avvei Evagrie, fiind redactate în Palestina secolului al V-lea. Aflate astăzi doar într-un manuscris grecesc atenian, descoperit în 1978, aceste Capete au fost intens
folosite de Sfântul Maxim Mărturisitorul la redactarea faimoaselor sale Capete despre dragoste.
Traducerea, realizată acum pentru prima oară în româneşte, este însoţită de un amplu corpus de note şi comentarii, care lămuresc termeni şi idei din cuprinsul Capetelor şi evidenţiază legăturile textului cu marea tradiţie teologică şi filocalică răsăriteană,
atestând felul în care gândirea şi scrierile pre-evagriene şi evagriene, de la care autorul nostru se revendică, au fost asimilate, reorganizate şi dezvoltate în cele mai diverse epoci şi contexte, până azi. Astfel structurată, cartea este şi o iniţiere în universul
bogat şi peren al Filocaliei.

Dumnezeu, ca sa suprime pacatul, i-a facut omului cateva daruri, pentru a-l face capabil sa lepede pacatul. Unul dintre cele mai importante dintre aceste daruri este boala. Boala este un semn care ma uneste cu Dumnezeu, dar eu, cand ma indeletnicesc cu boala mea, aceasta indeletnicire devine o uitare a adevaratului Dumnezeu. Boala ne va pandi intotdeauna, insa trebuie sa o vedem ca niste copii ai lui Dumnezeu, si nu ca niste oameni ai acestei lumi. 

Trebuie sa se sfarseasca aceasta viata lipsita de har, in care stapaneste demonul, sa treaca lumea si sa vina harul lui Dumnezeu, ca sa vina ceea ce este vesnic, nestricacios. Adica prelungirea acestei vieti este din lumea aceasta, in timp ce sfarsitul este lucrul firesc si inalta la ceea ce este suprafiresc, intrucat face sa inceteze orice stricaciune si desertaciune, ne uneste cu Insusi Dumnezeu si ne introduce in camara Mirelui ceresc, unde nu exista nici durere, nici intristare, nici suspin. De aceea, cel mai bun lucru pe care il avem de facut este, mai intai, sa iubim acea ultima clipa a vietii noastre, pentru ca va fi clipa in care vom intalni lucrul dupa care am tanjit intreaga noastra viata, adica iubirea.

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul 

Ce vede, ce aude, ce simte mintea rugătorului, care, după ce s-a despătimit prin făptuire, trece „prin uşa iubirii“ în patria contemplaţiei? Ce ispite îl întâmpină acolo? Ce repere are calea neştiută care îi stă înainte? Cine sunt acum duşmanii şi în ce fel acţionează? Cine prietenii, cine aju-tătorii? Care e strategia generală a luptei în această fază şi ce trebuie să facă şi, îndeosebi, să nu mai facă monahul ajuns până aici? Cum pot fi deose-bite contemplaţiile autentice de vedeniile înşelătoare? Ne oprim undeva, la vreuna din contemplaţii, sau înaintăm? Dacă da, până unde…? Doar cine a fost frământat de asemenea întrebări, căutând zadarnic răspunsuri limpezi şi detaliate, va putea înţelege în ce constă „comoara“ lui Iosif Hazzaya, sau, dacă vreţi, „comoara Iosif Hazzaya“. De fapt, chiar supranumele de Hazzaya (Văzătorul), pe care i l-au dat deja con-temporanii, spune despre autorul nostru că a fost, întâi de toate, un om al experienţei duhovniceşti, un cunoscător din trăire al multiplelor forme de vedere a luminii necreate dumnezeieşti, în timp ce bogata cultură care transpare din scrierile sale este instrumentul intelectual care l-a ajutat să-şi rostească trăirile pustniceşti şi contemplaţiile. În ultimă instanţă, scrierile Avvei Iosif Hazzaya sunt, trebuie s-o spunem, o mărturie tulburătoare a vederii lui Dumnezeu, aşa cum aveau să fie, în spaţiul bizantin, scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog sau cele ale Sfântului Grigorie Palama.