Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Aceste cuvantari au fost rostite de Mitropolitul Antonie de Suroj cu prilejul acelor zile deosebite din timpul Postului Pastelui si al Craciunului, zile de retragere, de reculegere duhovniceasca.  Cei care doreau sa se retraga din iuresul vietii pentru a‑si pune ordine in ganduri, in cele ale sufletului, veneau sa petreaca o zi intreaga la catedrala rusa din Londra, sub indrumarea lui.

Vladica Antonie staruia asupra ne­­­cesitatii unui astfel de timp de reculegere, isihie si adunare in cele mai dinlauntru ale fiintei.  El socotea acest timp de linistire si de pregatire ca fiind absolut necesar pentru o spovedanie temeinica, ce nu se poate realiza decat prin punerea de o parte a unui asemenea timp, care devine un binecuvantat prilej de cercetare a cugetului.

Singura cale corecta spre vindecarea de bolile sufletesti trece prin adevarata credinta ortodoxa, prin pocainta si prin indreptarea propriei vieti dupa dreptarul poruncilor lui Dumnezeu.

Din voia Domnului, bolile pot fi trimise omului spre punerea la incercare a credintei si chiar ca prilej de rasplata pentru cei ce se bucura de greutatile bolii, indurandu-le pentru Dumnezeu si viata vesnica.  Astfel, in functie de terenul duhovnicesc pe care apar bolile este definit si sensul lor.

Este neaparata nevoie sa spunem ca bolile psihice sunt doar un caz particular de vatamare a firii omenesti.  Din vremea stramosilor Adam si Eva ea a fost vatamata de pacat.  Ca atare, omul ce sufera de o boala psihica nu este nici cel mai bun, nici cel mai rau dintre noi.  El isi poarta crucea.  Iar noi suntem datori sa ne amintim mai des cuvintele Sfantului Ignatie Briancianinov, care spunea: „si orbului, si leprosului, si celui cu judecata vatamata, si pruncului de tata, si criminalului, si paganului arata‑le cinstirea cuvenita pentru chipul lui Dumnezeu.  Ce treaba ai tu cu neputintele si neajunsurile lor?  Ia seama la tine insuti sa n‑ai neajuns în dragoste”.

Dr. Dmitri Avdeev

De ce omul confortului se apropie cu căldură sufletească de un sfânt a cărui viaţă sufletească pare greu de asimilat, de conceput chiar?
Dumnezeu permite lucrul acesta ca omul să înţeleagă. Când omul trăieşte în tot confortul, uneori Dumnezeu îi ia acest confort. Acesta este şi cazul Greciei de azi. Acum li s-a luat grecilor confortul, prin îngăduinţa Domnului, pentru a se apropia de ajutorul unui Sfânt. Cei care au o nevoie mai mare, au şi un gol interior mai mare. Vidul interior este proporţional cu nevoia, dar chiar şi omul confortului are probleme. Darurile materiale nu oferă liniştea, pentru că omul este icoana Domnului şi doar prin Dumnezeu acesta poate să-şi găsească pacea. Sfântul Efrem cel Nou îi ajută chiar şi pe bogaţi, pentru că şi ei a supărările lor.
Mulţi sfinţi sunt cunoscuţi şi rugaţi pentru anumite probleme, pentru vindecarea anumitor boli. De ce Sfântul Efrem cel Nou este chemat în rugăciuni pentru nevoi atât de diverse, fiind grabnic ascultător al acestora?
Sfântul este cunoscut pentru vindecarea tuturor bolilor. În plus, nu este doar un doctor. Este ajutător în boli, dar dă acelaşi ajutor şi unui elev, la un exeman. Face şi lucruri mari, şi lucruri mici, iar câteodată dă ajutor fără să i se fi cerut. I se spune "Sfântul Fulger". I s-a data acest nume pentru că trece foarte repede, ca un fulger, şi e grabnic ajutător. Sfântul a suferit mult din cauza martirajului. El este apropiat de Dumnezeu şi simte suferinţa, de aeea este atât de rapid în a sări în autor.
(fragment dintr-un interviu realizat la Nea Makri)

Sfântul Luca al Crimeii este viu. Aceasta e mărturia unor oameni care au simțit ocrotirea, liniștea, bucuria sfinților lui Dumnezeu și mai ales ale Sfântului Luca al Crimeii. Aceasta este puterea de Sus, dătătoare de curaj, dăruită tuturor celor ce cu credinţă trec prin nenumărate încercări. Care învață că minunea nu poate avea loc decât dacă cineva se face părtaș durerii, suferinței aproapelui întru iubirea lui Hristos.
„Mulțumită acestei încercări am învățat multe și, mai ales, să‑L iubesc pe Dumnezeu, să mă rog cu adevărat, cu credință și străpungere de inimă și să nădăjduiesc (ceva ce uitasem înainte de a mă îmbolnăvi, când le vedeam pe toate în negru, zadarnice, fără rost, când mă împotriveam continuu căii Sale și renunțasem la propria viață). 
De atunci am început să prețuiesc din nou viața. ­Cuprins de dragoste față de Sfântul Luca, i‑am citit viața, minunile, m‑am dus în pelerinaj la bisericile închinate lui și mi l‑am luat ca pildă, mulțumită viețuirii sale virtuoase, pline de dăruire, iubire, jertfă, tăgăduire de sine, răbdare și rugăciune. Așadar, Îi aduc mulțumire lui Dumnezeu, Care prin mijlocirea sfinților Săi ne dă nouă, nevrednicilor, vindecarea sufletelor și trupurilor ori de câte ori I‑o cerem.”

În anii de acum te‑ai arătat credincioșilor, Sfinte Luca, 
neostoită mângâiere și negrăită; 
drept aceea, nu înceta, Sfinte, ca cel ce ai îndrăznire în Ceruri, aleasa ta purtare de grijă s‑o reverși asupra celor ce te cheamă 
în a lor smerită rugă cu sfântă și dreaptă dorire.

În efortul redescoperirii bogăţiei teologiei Părinţilor, acest prim volum, dintr‑o serie dedicată teologiei ­ortodoxe în perioada ei formativă (ce culminează cu Sinodul al doilea de la Niceea și cu recunoașterea și consacrarea cinstirii sfintelor icoane), insistă într-un mod aparte asupra perioadei „creş­tinismului primar”, a problemelor şi incertitudinilor is­torice și dogmatice, pe temeiul celei mai bune cercetări mo­derne.
Abordând întreaga tematică esențială a formării teologiei creş­tine în perioada premergătoare Sinodului I Ecu­menic, autorul reușește să lămurească teme precum canonul scripturistic, tradiţia şi succesiunea apostolică.
Într-un amplu periplu, care trece prin Roma, Alexandria și Antiohia, ni se redă pulsul teologic al întregii oikoumene și ni se dezvăluie profunzimile marilor teologi ai perioadei (Sfinții Ignatie al Antiohiei, Iustin Martirul sau Irineu al Lyonului), în contextul disputei comunității creștine cu adversari care, deși eretici (Sabelie, Origen sau Pavel de Samosata ș.a.), au oferit Bisericii prilejul unei aprofundări a adevărului revelat, ce va supraviețui peste veacuri, călă­u­­­zind spiritul uman la Hristos.

"Cravașa" (apărut în 1960) este romanul în care Constantin Virgil Gheor­ghiu încearcă o radiografie a absurdului, condensând în paginile acestuia drama unei singure zile: 23 august 1944. Monahi, militari, țărani conturează, în pagini tulburătoare, o Românie aflată – pentru a câta oară? – la o nouă răscruce de drumuri…

Grotesc și cinic, romanul reprezintă momentul decăderii României, în finalul războiului, condusă de "fanarioții" slugarnici care au predat‑o lamentabil și imoral ocupației sovietice. Cu un discurs epic auster, descriptiv, cu o viziune de universalitate asupra istoriei contemporane, Constantin Virgil Gheorghiu realizează astfel unul dintre cele mai bune romane ale sale, "Cravașa" situându‑se, alături de "Ora 25", printre cele mai dramatice construcții epice românești din literatura noastră de după război. 

Constantin Cubleșan