Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Avându-L pe Dumnezeu de faţă, toate ale omului se limpezesc şi toată sârguinţa lăuntrică este de a nu ascunde nimic de Domnul. Roada acestei trude este bucuria paşnică, blândeţea, delicateţea faţă de întreaga făptură şi lumina cea veşnică. Pe această cale a simplităţii şi-a săvârşit călătoria pământească şi Preacuviosul nostru Părinte, Dimitrie cel din Basarabov. Chipul său lăuntric este cu totul strălucitor, pentru că întru el vedem lucrătoare gingăşia dragostei lui Dumnezeu. Ce vede Sfântul Dimitrie întru sufletele noastre? Tot ceea ce tăinuim de privirea dumnezeiască. Cerându-i rugăciunile şi mijlocirile, Cuviosul străpunge cu lumină bezna dintru noi. Astfel, el dăruieşte odihnire sufletelor noastre, iar mângâierile sale săvârşesc fapte uimitoare.

Ajută-ne, Cuvioase Dimitrie, să pricepem dragostea dumnezeiască a Domnului Hristos, Singurul Care ne iubește într-atât, încât să-Și dea viața pentru noi. El este Singurul Care prețuiește fiecare clipă, fiecare dor, fiecare suspin și cel mai mărunt lucru pe care îl săvârșim în viețuirea noastră, pentru că dragostea Lui este atotcuprinzătoare și ne îmbrățișează deplin încă de la zămislire, dăruindu-ni-Se fiecăruia în adâncurile nețărmurite ale smereniei Sale dumnezeiești.

Educator experimentat, Elizabeth White ofera sfaturi practice de crestere a unor copii care‑si inteleg si iubesc credinta.  Urmand structura anului bisericesc, ea ne ofera o noua modalitate de a le vorbi copiilor despre Ortodoxie, imbinata cu activitati pentru intreaga familie, care‑i incurajeaza pe copii sa descopere singuri adevarurile duhovnicesti si sa le pastreze in suflet intreaga viata.

Cum am putea sa ne ajutam copiii sa dobandeasca adevarata iubire de Dumnezeu?  Cum sa-i indrumam chiar si pe cei mai mici copii in asa fel incat sa‑L descopere pe Dumnezeu si adevarurile Lui?  Elizabeth White isi foloseste pregatirea de educator specializat in metoda pedagogica Montessori si de catehet pentru copii spre a ne impartasi idei privitoare la insuflarea iubirii de Hristos in cei tineri si in cei varstnici deopotriva.  Ea ne impartaseste o filosofie ce respecta copilul si credinta lui care abia prinde radacini, printr‑o abordare care‑i inspira si-i invata si pe cei care se ocupa cu actul educational.  Plina de activitati care acopera toata durata anului liturgic ortodox, Pași pe calea sfinteniei este un instrument minunat pentru orice familie si pentru toti cei a caror ocupatie ii aduce in strans contact cu copiii.

Arhiepiscopul Ilarion Troitki a fost unul din stalpii pe care Dumnezeu a intarit Biserica Rusa in timpul prigoanei bolsevice.  El a fost ajutorul de incredere al Sfantului Patriarh Tihon.  Datorita energiei lui nesecate, in Moscova a fost refacuta unitatea bisericeasca.  Arestat de comunisti, este intemnitat in lagarul mortii de la Solovki.  Arhiepiscopul Ilarion privea lumea cu ochi duhovnicesti si toate le lucra spre folosul sufletesc.  El spunea ca inchisoarea este o scoala pretioasa de cultivare a virtutilor.  Mai ales multumita lui, in anii 20, lagarul de la Solovki a fost un fel de vatra duhovniceasca, langa care multi au aflat mantuirea.  Trimis in exil pe viata in Kazahstan, pe drum s-a imbolnavit grav de tifos si a murit. 

Pentru viata lui sfanta si marturisirea adevarului lui Hristos in cele mai cumplite vremuri ale prigoanei, in anul 1999 a fost proslavit de Biserica in ceata sfintilor.

Această lucrare, una dintre ultimele cărţi ale Sfântului Ioan de Kronstadt publicate încă din timpul vieţii acestuia, reprezintă o chintesenţă a înţelepciunii practice dobândite de marele duhovnic şi ascet în urma unei jumătăţi de veac de slujire adusă lui Dumnezeu şi aproapelui, adevărată „şcoală a vieţii duhovniceşti”, cum a şi dorit‑o autorul. 
Poate că cea mai exactă apreciere a însemnătăţii scrierilor sfântului a fost făcută de către părintele Gheorghe Florovsky, celebrul teolog rus: „Acesta este jurnalul unui contemplativ, nu al unui moralist. Şi rugăciunea nu este lirism, nu este doar năzuinţă a sufletului, ci tocmai întâlnire cu Dumnezeu, suflare a Duhului, realitate duhovnicească... La părintele Ioan se deschide din nou calea uitată a cunoaşterii lui Dumnezeu prin experienţă, şi în această experienţă, duhovnicească şi euharistică, este depăşit orice psihologism teologic.”

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Rugăciunea este convorbirea cea mai intimă a sufletului cu Dumnezeu. Pulsul vieţii duhovniceşti a omului se află tăinuit în tânguirile, sus­pinele, cererile şi slavosloviile acesteia, în mărturisirile şi în revărsările ei de mulţumire adusă Domnului. Prin rugăciune, omul intră în părtăşie cu Dumnezeu – iar aceasta nu doar în fiecare zi, ci şi în fiecare clipă –, cerându‑I ajutor binecuvântat atât în nevoile trupeşti, cât şi în cele duhovniceşti.

După cuvintele Sfântului Isaac Sirul, „rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor, izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumină a celor care se află în întuneric, sprijin al celor neputincioşi, apărătoare la vreme de ispită, săgeată împotriva vrăj­maşilor demoni”. Cine ar putea să ­descrie însă cel mai bine rugăciunea, dacă nu acela care a cunoscut‑o îndeaproape? Şi cine a cunoscut‑o mai temeinic decât cel care se roagă cu adevărat? Căci rugă­ciunea nu este un act exterior, ce ar putea fi descris doar pe baza observațiilor din afară, fiind trăire tăinuită în adâncul inimii omeneşti – iar inima este ceva nespus de adânc (v. Psalmi 63, 7).

Părtăşie adevărată cu Dumnezeu au avut sfinţii. Inimile lor s‑au topit în cele mai aprinse rugăciuni. Ei au ştiut cum trebuie să grăim cu Dumnezeu şi au scris cele mai bune îndrumări pentru rugători. De la ei ne‑au rămas şi cele mai frumoase modele de rugăciuni ortodoxe pentru felurite situaţii de viaţă – pe care şi noi putem, în chip minunat, să le folosim astăzi în rugăciunea noastră.

Cartea de față – ce expune experiența de rugăciune autentică a Bi­sericii Ortodoxe –, aparținând celui mai de seamă teolog bulgar con­temporan, arhimandritul Serafim Alexiev (binecunoscut cititorilor români din mai multe scrieri tălmăcite la noi în ultimele două decenii), poate fi socotită, pe drept cuvânt, un prețios îndrumar de rugăciune pentru tot creştinul.

Romanul Tufişul de Argint al autoarei Lucy Maud Montgomery (1874‑1942), cu­nos­cută datorită fai­moa­­sei serii Anne din Green Gables, a fost publicat în 1933 și relatează povestea unei ado­les­cente romantice, Patricia – Pat pe numele ei de alint –, o tânără afec­tu­oasă și sentimentală, atașată de căminul familial, însă potrivnică modelor de vitrină, snobismului și apa­ren­țe­lor. Prie­te­nă cu murmurul copacilor, cu nostalgia câmpiei, cu misterele caselor, își caută sensul într‑o lume în schimbare, descoperind din tumultul viselor pe care și le țese nu doar plăcerile simple ale vieții, ci și provocările ma­turizării și suferința din dragoste, spre a învăța să aprecieze frumusețea și complexitatea vieții într‑un mod nou.
Autoarea oferă cititorilor și de această dată prilejul redescoperirii va­lo­rilor creștine și ne întărește con­­­vingerea că, într‑a­de­­­­văr, credinţa neprefăcută adu­ce oamenii îm­preu­nă, creând comunități puternice și iubitoare, în stare să depășească orice obstacol.