Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

În cartea de faţă, un psiholog şi un filosof discută teme de maxim interes pentru cei mai mulţi dintre noi, creştini şi nu numai: căsnicia reuşită, convieţuirea armonioasă, creş­terea şi educarea copiilor. Remarcabilul duet intelectual al celor doi are o credibilitate căreia greu i se poate găsi cusur: experienţa a peste douăzeci de ani de căsnicie, cei unsprezece copii şi numeroasele familii care au beneficiat de sfatul și ajutorul lor dau mărturie despre calitatea valorilor şi eficacitatea metodelor pe care le propun.

Împreună cu Mihail Burmistrov şi Ecaterina Burmistrova (cunoscută deja cititorului român prin volumul Enervarea) porniţi, din pagină în pagină, într-o călătorie a cărei încheiere vă va găsi – suntem convinşi – mai informaţi, mai înţelepţi şi mai pregătiţi pentru a vă confrunta cu problemele care vă pun în pericol – vouă şi atâtor altora – liniştea şi împlinirea vieţii de familie.

Toţi oamenii trebuie să înţeleagă că pot fi chemaţi să împlinească scopul vieţii creştine: dobândirea Duhului Sfânt. 
Harul unirii cu Dumnezeu nu este rezervat numai celor care vorbesc cu El zi şi noapte în mănăstiri, ci trebuie cultivat şi de cei care trăiesc în lume, căsătoriţi sau nu, fiecare cu grijile sale specifice.  Dorinţa de a te ruga, de a te uni cu Dumnezeu este în sine semnul că Dumnezeu lucrează în inima credinciosului, însă adeseori ne simţim, când este vorba de rugăciune, prea obosiţi, prea dezorientaţi, prea covârşiţi de grijile cotidiene. 
Cu autoritatea şi cunoaşterea deplină a purtătorului de Duh Sfânt, Sfântul Serafim de Sarov ne călăuzeşte fără greş pe meandrele vieţii duhovniceşti în cincisprezece lecţii de-a lungul cărora bucuria Învierii lui Hristos ne va fi tovarăş neîncetat.

„Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi‑a schimbat întreaga viaţă, ajutân­du‑mă să văd lucrurile într‑o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar "Prinţesa şi goblinii" este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată.

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează într‑o lumină şi cu o adâncime şi o frumuseţe nespusă, pe care înainte nici nu le‑am fi ­bănuit. 

Acest lucru se întâmplă când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că nu numai pe Dumnezeu Însuşi Îl pot vedea cei curaţi cu inima, ci şi chipul Lui în înţelesul de lumină care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc, al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită. 

Mai sunt şi clipe când putem vedea pe cineva pe care credeam că îl cunoaştem bine, dar îl descoperim într‑o lumină nouă, printr‑o revelaţie. Se poate întâmpla atunci când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora. Se mai poate întâmpla atunci când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi se curăţeşte şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău; când iese la lumină, curată, suferinţa, după cum a strălucit, nevăzută pentru atâţia, suferinţa Domnului Hristos răstignit pe cruce. 

Mitropolitul Antonie 

„Erau odata, intr‑un vechi castel din Carpati, o frumoasa printesa si un tanar soldat cu nume de perla...” Ar putea fi începutul unui basm, daca toate acestea nu si‑ar avea obarsia in 1944, atunci cand zanele se fac nevazute de pe pamant, cand oamenii ucid si domneste teroarea. Pentru cei doi, paradisul iubirilor copilaresti face loc unui univers de fier si de foc. Despartirea si moartea par a fi partea harazita lor. Dumnezeu nu are insa aceleasi masuri pentru timp ca oamenii. Sapte zile pentru El, treizeci de ani pentru cei doi, si incepe cautarea...

Un mare roman al autorului Orei 25. Rand pe rand, tandru si salbatic, poetic si halucinant. Tratat in maniera unei anchete politiste, Dumnezeu nu primeste decat duminica este, totodata, o marturie coplesitoare despre epoca noastra si regimurile totalitare. O carte pasionanta si rascolitoare.

Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viaţa creştină. Rugăciunea e respiraţia duhului. Dacă există rugăciune, duhul trăieşte; dacă nu, duhul nu are viaţă.

A sta în faţa icoanei şi a bate metanii nu este încă rugăciune, ci doar o latură a rugăciunii; a spune rugăciuni pe dinafară, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este încă rugăciune, ci numai o unealtă pentru rugăciune sau un mijloc de înteţire a ei. Rugăciunea este, ca atare, ivirea pe rând în inima noastră a simţămintelor evlavioase faţă de Dumnezeu – a simţământului defăimării de sine, devotamentului, recunoştinţei, slavoslovirii, cererii, străpungerii inimii, supunerii faţă de voia lui Dumnezeu, căderii cu osârdie la picioarele Lui.

Toată grija noastră trebuie să fie aceea ca în timpul rugăciunii noastre aceste simţăminte şi altele asemănătoare să ne umple sufletul, ca inima să nu fie pustie. Atunci când în ea se află toate aceste simţăminte sau vreunul dintre ele, rugăciunea noastră este rugăciune adevărată; dacă nu, nu este încă adevărată.

Sf. Teofan Zăvorâtul