Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.

(lipsa text)

Editura folosește pentru numirea acestei cărți, titlul de Mica Prăvilioară, ținând seama de numele ediției din anul 1937, folosit de Părintele Ieromonah Protos. Nicodim Măndiță, inspirat după o carte de pravilă, apărută în Sf. Munte Athos, la începutul secolului al XX-lea.

(lipsa text)

Părintele Dionisie Ignat (1909-2004) acoperă cu existența sa aproape întreg veacul al XX-lea. Pentru cei care l-au cunoscut personal starețul Dionisie reprezintă chipul autentic de viețuire monahală. Este considerat unul din cei mai de seamă părinți asceți contemporani ai Sfântului Munte Athos. Petrecerea și lupta sa duhovnicească, pentru mai bine de șapte decenii, în Grădina Maicii Domnului, l-a arătat a fi un chip viu și actual de trăire al credinței drept-măritoare. Viața sa de ascultare, rugăciune, smerenie și dragoste pentru Dumnezeu și semeni îl recomandă a fi una dintre vocile duhovnicești de mare autoritate și putere, la care omul zilelor noastre ar trebui să ia aminte.
Volumul de față are drept menire chiar acest fapt, și anume, mijlocirea unei întâlniri de duh cu Părintele Dionisie, cu cuvintele, povețele și sfaturile sale. Constituită din mărturii ale celor ce l-au cunoscut direct (mărturii evocate în cadrul simpozionului internațional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, Iași, 2015), lucrarea propusă spre lectură împlinește o dublă misiune: prezentarea culturii sale duhovnicești și întâlnirea cu ucenicii și cu cei care l-au cunoscut.
Pentru a fi introduși în învățătura Părintelui Dionisie, evidențiem și reținem ca prolog unul din cuvintele sale testament: „Ortodoxia niciodată n-a căzut și niciodată nu a sfătuit creștinii decât numai și numai spre adevăr, adevăr folositor atât trupește, cât și sufletește”.

Ierom. Nathanael Neacșu

(lipsa text)