Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Părintele Ierodiacon Justinian Stoica s-a născut la 24 aprilie 1938, în duminica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, din părinții Stelian și Maria, în comuna Aninoasa, județul Argeș. Născându-se pirpiriu, părinții lui, crzând că nu va trăi, în aceeași zi l-au botezat, punându-i numele Ion.
- a făcut 7 clase elementare în comuna natală și 2 ani școală profesională metalurgică la Câmpulung Muscel;
- între anii 1954-1956 a lucrat la mina de cărbuni de la Berevoiești, județul Argeș, ca forjor și mecanic trolist;
- în septembrie 1956 a mers în Moldova și s-a închinoviat în obștea mănăstirii Slatina, județul Suceava, unde a viețuit până în mai 1959 când a fost alungat din cinul monahal cu decretul comuniștilor 410/1959;
- a făcut 10 luni armată la munci agricole și la construcții;
- 10 ani a fost salariatul Patriarhiei Române la mănăstirile: Curtea de Argeș, Cheia și Sinaia. La Curtea de Argeș a făcut Liceul seral;
- din august 1970 și până în martie 1981 a viețuit în obștea mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județui Brașov, timp în care, 1970-1974 a făcut, la zi, Facultatea de Teologie de la SIbiu;
- la 15 august 1974 a fost hirotonit diacon celib, iar la 6 august 1975 a fost făcut călugăr, primind numele Justinian;
- în martie 1981 a mers ca turist în Israel și Grecia. Ajuns în Muntele Athos, la Schitul românesc Prodromu pe 12 mai 1981, când avea 43 ani, nu s-a mai întors în țară;
- după 40 ani viețuiți în Muntele Athos, la sfârșitul lunii mai 2021, a revenit în țară, când ajunsese la 83 ani.

Lucrarea IPS Andrei ne pune in fata cateva teme de teologie deosebit de interesante si bine tratate. Plecand de la analiza omului primordial, cazut in pacatul stramosesc, vorbind despre Biserica si mantuirea omului ca si madular a acestui Trup, definind fiinta patimilor si remedii pentru tamaduirea lor si incheind cu o parte practica - calitatile duhovnicului crestin si ale fiului duhovnicesc, „Spovedanie si comuniune“ devine o lucrare care „tine in garda“ viata noastra duhovniceasca in lupta ei cu patimile. Fundamentul patristic pe care este cladita lucrarea ii da valoare si putere in lupta cu anti-duhovnicia zilelor de azi.

I.P.S. Andrei Andreicut, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujulaui, Albei Crisanei si Maramuresului, s-a nascut la 24 ianuarie 1949, in satul Oarta de Sus, judetul Maramures, din parintii Andrei si Elena, ca primul dintre cei trei copii. A urmat liceul in Cehul Silvaniei si cursurile Facultatii de Constructii Cai Ferate din Bucuresti (intre anii 1967-1972). Dupa terminarea facultatii a fost repartizat inginer la Intreprinderea de Constructii Cai Ferate din Cluj-Napoca.

Incepand cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, licentiindu- se in vara anului 1978. In august 1978 a fost hirotonit preot de catre Inaltpreasfintitul Dr. h.c. Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activand apoi ca preot paroh timp de sapte ani in orasul Turda (judetul Cluj).

Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Prea Sfintitului Episcop Emilian Birdas, la Parohia Ortodoxa Romana Maieri I din Alba Iulia si ulterior numit vicar administrativ. A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucuresti (incepand cu anul 1985), avandu- l drept indrumator pe P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Petru I. David. Teza si-a pregatit-o in cadrul aceleiasi sectii – Teologie sistematica – sub indrumarea P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu, obtinand titlul de „Doctor in Teologie” in anul 1998.

Din februarie 1990 a fost ales si hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiasi an a devenit episcop titular. In anul 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicata la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.

In paralel cu activitatea administrativ-bisericeasca s-a implicat si in plan spiritual si didactic. Astfel, a intemeiat Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Mitropolit Simion Stefan” din Alba Iulia si a fost printre fondatorii Universitatii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, realizand demersurile necesare infiintarii Facultatii de Teologie din Alba Iulia (1991). La aceasta facultate preda (functia didactica: profesor) disciplina „Morala si Spiritualitate Ortodoxa”. In intervalul 2000-2008 a fost decan al Facultatii de Teologie din Alba Iulia. Din 2010 este si indrumator de doctorat la Disciplina „Morala si Spiritualitate Ortodoxa”, la Scoala Doctorala de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, profil „Teologie”.

In 18 martie 2011, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ales in scaunul vacant de Arhiepiscop si Mitropolit al Clujului si a fost intronizat, in Catedrala mitropolitana din Cluj-Napoca, de praznicul Bunei Vestiri, cand s-au implinit 5 ani de la infiintarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului si de la intronizarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu.

Pentru activitatea depusa in slujba Bisericii si a tarii, la 1 Decembrie 2002, Presedintia Romaniei i-a conferit Ordinul National „Pentru Merit” in gradul de „Mare Ofiter”.

Din februarie 2007 a fost ales membru al Academiei de Stiinte si Arte din Salzburg (Austria).

Acest volum ofera cititorului interesat o incursiune fascinanta in lumea duhovniceasca a Parintilor desertului, o lume vie si practica al carei deziderat major era un mod de viata intemeiat pe iubire si jertfa, pe lupta impotriva patimilor si sfintenia vieții.

Prima parte a lucrarii prezinta tema paternitatii duhovnicesti in toate semnificatiile sale de profunzime, in timp ce partea a doua ofera o analiza patrunzatoare asupra unor teme specifice spiritualitatii desertului (puterea exemplului personal, tacerea, ragazul sau chipul bland si senin al avvei), precum si portretul spiritual a trei figuri exemplare din traditia pustiei egiptene (avva Antonie, avva Macarie Egipteanul si avva Arsenie).  In fine, ultima parte schiteaza, in mod clar si concis, tema imbatranirii din perspectiva duhovniceasca, iar in acest sens, Parintii deserului, prin modul lor de a trai, ne pot (re)invata cum sa imbatranim frumos.

Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit 

Sfântul Serafim, prin exemplu şi prin cuvânt, ne-a învăţat un lucru important: scopul vieţii omului pe pământ este să primească harul Sfântului Duh. Dacă la harul Sfântului Duh, lucrător în Biserică prin Sfintele Taine, adăugăm şi noi credinţa şi faptele bune, ne mântuim.
De aceea ne-am gândit că este bine să traducem din lucrarea Irinei Gorainoff, Sfântul Serafin de Sarov, capitolul în care Motovilov, un om zbuciumat ce căuta sens vieţii, află din experienţa acestui mare duhovnic rostul înalt al vieţii. Socotim că experienţa lui va fi de mare folos şi altora.

Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit

Părintele Sofronie (1896-1993) s-a născut la Moscova. A studiat la Institutul de Stat de Arte Plastice din apropierea casei unde trăia și s-a dedicat cu râvnă picturii. În 1921 a plecat din Rusia și a vizitat Italia, Germania, iar în 1922 s-a stabilit în Franța, unde și-a expus lucrările în importante expoziții de pictură. În 1925 s-a înscris la Institutul Teologic Sfântul Serghie din Paris, dar curând a renunțat și s-a retras la Sfântul Munte. S-a închinoviat în Mănăstirea Sfântul Pantelimon, unde l-a cunoscut pe duhovnicul său, recunoscut ulterior ca Sfântul Siluan. Această cunoștință a fost, după cum el însuși mărturisește, cel mai important eveniment al vieții sale, pecetluindu-i întregul parcurs ulterior. După adormirea Sfântului Siluan, Părintele Sofronie s-a retras în pustia Sfântului Munte, unde a stat o vreme slujind ca duhovnic. Din motive medicale a fost nevoit să se mute la Karyes și să se stabilească la Schitul Sfântul Andrei, ca frate aparținând de Mănăstirea Vatopedi. În 1947 a plecat la Paris pentru a publica textele pe care i le-a înmânat Părintele său înainte de moartea lui. În 1959 a întemeiat Sfânta Mănăstire Stavropighie Patriarhală a Sfântului Ioan Botezătorul de la Essex, Anglia, unde a rămas până la adormirea sa, în 11 iulie 1993.

Părintele Sofronie a lăsat în urmă o bogată operă scrisă. Principalele sale lucrări sunt: „Cuviosul Siluan Athonitul”, „Vom vedea pe Dumnezeu precum este”, „Despre rugăciune”, „Nașterea întru Împărăția cea neclătită”, „Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu”. Cărțile sale au fost scrise mai întâi în rusă, dar curând au fost traduse în multe alte limbi (greacă, engleză, franceză, germană, arabă, italiană, sârbă, suedeză, română etc.). Cartea sa despre Cuviosul Siluan a circulat în Rusia în mai mult de un milion de exemplare, iar în Grecia a fost scoasă deja a zecea ediție. Părintele Sofronie constituie un punct de referință pentru teologia și viața ortodoxă. A fost numit „teologul principiului ipostatic” şi „teologul luminii necreate”. În confuzia diferitelor personalisme ale epocii noastre, Părintele Sofronie a evidenţiat cu uimitoare deplinătate şi claritate „principiul ipostatic” care constituie chintesenţa teologiei şi antropologiei creştine. A elaborat o bogată învăţătură despre lumina dumnezeiască necreată, pe care s-a învrednicit el însuşi în repetate rânduri s-o contemple. Persoana sa a devenit un punct de atracţie nu doar pentru ortodocşi, ci şi pentru mulţi eterodocşi. A făcut cunoscute adevărul şi ecumenicitatea Ortodoxiei, creând în paralel şi o oază duhovnicească prin comunitatea pe care a fondat-o în mijlocul deşertului spiritual al Apusului postmodern.

Îngerii au fost dintotdeauna cei mai buni prieteni ai copiilor.