De ce, oare, această inițiativă care comportă multă muncă, dificultăți, timp și investiție materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăință” cum rostește o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre ființă”.
„Chipuri de pocăință” găsim în viața sfinților din primele veacuri creștine, în viața sfinților cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăință” găsim, de asemenea, în viața bineplăcuților lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. Cuvioșii Stareți de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăință”, printre „geniile sfințeniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
Intenția publicării unei colecții dedicate vieții mănăstirești de la Optina are și un alt scop și anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viață monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenței exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea Neamț. În viața celor 14 stareți ai Optinei, canonizați de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia și prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Țările Române, din Rusia și din alte părți ale Bisericii Ortodoxe a fost influențat de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii Neamț de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai ușoare. Influența vieții duhovnicești rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din Sfinții Părinți, redobândirea libertății în spațiul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenței Sfântului Paisie asupra vieții creștine ortodoxe.
Publicarea colecțiilor dedicate stareților mănăstirii Optina se dorește a fi, așadar, și un omagiu adus Sfântului Paisie de la Neamț.
Prin intermediul acestei colecții creștinul de azi intră în legătură cu un izvor de viață care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. Viața și învățăturile stareților de la Optina arată, dincolo de locul și timpul în care ei au trăit, că existența omului fără Hristos și fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareții de la Optina, în veacul al XIX-lea și începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulțimi de călugări, țărani și moșieri, prinți și intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei și simțeau că la umbra sfinților de la Optina găseau izvorul umplerii vieții lor cu duh și adevăr.
Astăzi, omenirea trăiește și mai dramatic decât în veacurile XIX și XX, tragedia singurătăți, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-și regăsi echilibru vieții interioare și, prin aceasta, să redescopere sensul existenței sale?
Răspunsul nu este și nu poate fi altul decât: HRISTOS. „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existența omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minții și a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmași. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos și călăuză avem pe cei ce au parcurs același drum: pustnicii din Egipt sau cei din Carpați, cuvioșii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia și a ostenitorilor din cadrul Editurii și Tipografiei Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care fac posibilă publicarea colecției „Cuvioși stareți de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze și pe tine, cititorule al acestei cărți, conducându-te prin pocăință, rugăciune și iubire, la viața în Hristos, singura care-ți va oferi bucurii adevărate, libertate reală și lumină în viață. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

tunci când definim ca imposibil ceea ce depășește puterile și posibilitățile omenești, realizarea imposibilului constituie o contradicție în termeni. Iar pe când această contradicție este evidentă pentru orice om rațional, creștinul este chemat să o urmărească și, mai mult, să o transforme în scopul vieții sale.

Părtășia cu firea divină este noutatea inegalabilă pe care o introduce în istorie Întruparea lui Dumnezeu. Este acel eveniment ontologic care îl înnoiește deplin pe om; nu privește doar anumite fațete sau funcții ale vieții sale, ci întreaga fire și întregul său ipostas. Această lucrare nu este deloc ușoară; este realizarea imposibilului. Însă devine posibilă prin credință și se demonstrează prin iubirea care îi îmbrățișează și pe dușmani. Iar iubirea față de dușmani vine în contradicție cu obișnuința firii umane. Dar devine posibilă prin iubirea lui Hristos.

În Evanghelie, realizarea imposibilului face trimitere adesea la credința omului. „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar... nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Mt. 17, 20). Cererii pe care tatăl copilului demonizat o adresează lui Hristos, „de poţi ceva, ajută-ne”, Hristos îi răspunde: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc. 9, 22-23). Este demn de remarcat aici faptul că, precum cu alte ocazii, Hristos nu săvârșește imediat vindecarea, ci îi propune omului credința, prin care îl face colaborator și părtaș la atotputernicia divină. Astfel omul dobândește în viața sa o anumită dovadă a realizării irealizabilului; „își activează” începutul îndumnezeirii sale.

Creștinismul, în ansamblul său, îl cheamă pe om la înfăptuirea imposibilului. Și îl invită la înfăptuirea imposibilului, nu fiindcă poate reuși prin propriile sale puteri, ci și deoarece atunci când o urmărește, se poate apropia de aceasta. Atunci când omul nu țintește imposibilul, nu realizează satisfăcător nici posibilul. Însă atunci când omul țintește imposibilul, descoperă în interiorul său puteri și posibilități latente. Devine activ în mod deplin, începe „nevoințele cele mai presus de fire” și acționează ca o făptură care Îl reflectă pe Dumnezeu cel atotputernic.În cele din urmă, înfăptuirea imposibilului se realizează prin participarea la puterea Arhetipului atotputernic și se obține prin credință.

Georgios I. Mantzaridis

Volumul al doilea este dedicat hristologiei. Aici sunt abordate subiecte ca: Taina Întrupării lui Dumnezeu, Persoana Domnului Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, adevăratul Dumnezeu-Om, modul și consecințele unirii ipostatice a celor două firi în Domnul Iisus Hristos. De asemenea, sunt prezentate ereziile hristologice, învățătura Bisericii despre Maica Domnului, precum și o scurtă expunere și critică a învățăturii romano-catolice despre imaculata concepție a Sfintei Fecioare. 
 
Dogmatica Bisericii Ortodoxe” de Sfântul Iustin Popovici (1894-1979) – tradusă pentru prima dată în limba română după originalul în limba sârbă – reprezintă cea mai importantă operă de teologie dogmatică a ultimelor veacuri. 
 
Alături de Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Iustin Popovici a fost cel ce a declanşat renașterea spirituală a poporului sârb și un apărător zelos al dreptei credințe în timpurile de cumpănă de la începutul secolului al XX-lea. Opera sa cuprinde peste 40 de volume, dintre care 30 publicate în limba sârbă, multe dintre ele fiind traduse în greacă, franceză, engleză etc. 

Îndrumarea duhovnicească este principala lucrare a Muntelui Athos, cea mai importantă slujire pe care Părinții athoniți o săvârșesc unul pentru celălalt și pentru lume. Athoniții oferă îndrumare duhovnicească de mai bine de o mie de ani, în cadrul unei tradiții care coboară până la Părinții deșertului din secolul al IV-lea. Reînnoirea monahală recentă din Munte este o mărturie a puterii continue a Părinților de a atrage ucenici și pelerini pentru a asculta cuvântul lor. Studiile incluse în acest volum examinează unele dintre multele aspecte ale acestei tradiții venerabile, așa cum s-a dezvoltat în Muntele Athos și așa cum s-a transmis prin monahi și monahii, părinți duhovnicești și duhovnici, bărbați și femei mireni, în alte părți ale Greciei și în lume.

„Ascetismul”, în societatea seculară modernă, este perceput ca ceva extraordinar de sumbru, aproape sinistru, întru totul diferit de viața omenească „normală”. Mulți înțeleg asceza ca fiind un fel de monstruozitate fanatică sau auto-tortură, ceva precum a merge desculț pe cărbuni aprinși sau a fi spânzurat de propriile coaste – așa cum fac, de exemplu, yoginii și fachirii indieni, spre uimirea tuturor.

O astfel de atitudine distorsionată și părtinitoare față de noțiunea de asceză în societatea modernă demonstrează cât de mult s-au îndepărtat creștinii moderni de modul corect de înțelegere a învățăturii evanghelice, cât de mult s-au „înlumit” și cât de străină le-a devenit gândirea de viața duhovnicească autentică la care Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, i-a chemat nu pe câțiva aleși sau pe unele persoane remarcabile, ci pe toți creștinii, la modul general.

Au trecut doua zeci de ani de cand s-a savarsit arhimandritul Moise, reorganizatorul si, se poate spune, intemeietorul Sihastriei Optina, ca importanta duhovniceasca, barbat rar prin inaltele sale calitati si virtuti. Scurtul necrolog rostit la inmormantarea sa a fost tiparit in Buletinul eparhiei de Kaluga, in anul 1821, dar o biografie completa nu a existat pana acum. 
Un observator strain ar putea reprosa aceasta fratilor de la Sihastria Optina, in mijlocul carora au fost si sunt oamnei cu o buna pregatire intelectuala. De ce nu s-a realizat acest lucru mai devreme? De ce s-a taraganat? Nu se poate afirma, insa, ca nimeni nu s-a ocupat de aceasta. De mult timp, cativa dintre frati au tot adunat, putin cate putin, material pentru a scrie viata parintelui arhimandrit Moise, dar nu s-a ajuns la plinatatea dorita.Ultimul dintre cei care au adunat astfel de materiale a fost ieromonahul Clement Zaderholm si care s-a savarsit acum trei ani. Tot materialul adunat de el si de ceilalti monahi a intrat in alcatuirea lucrarii de fata, cu multe completari si corectarea unor inexactitati...