Lucrările morții sunt acestea: Ia de la om tot ce are el în lumea aceasta: bogația, cinstea, slava, frumusețea, desfătarea tuturor bunătăților, deoarece când omul moare le lasă pe toate: "Nu se va pogorâ cu el slava lui" (Psalmul 48, 19-8). Desparte pe unul de altul, pe părinți de fii, pe stăpâni de slugi, și toată iubirea omenească și toată nădejdea celor vremelnice o curmă și o pierde. Deschide omului ușa veșniciei și o începe pe ea, oricum ar fi, bună sau rea. Dreptilor le deschide ușa veșniciei celei fericite, care este împarația cerească, iar păcătoșilor, celor ce mor fără pocăință, le deschide ușa veșniciei celei dureroase, care este în iad. Pentru că, în ce fel îi este aici această viață, în același fel îi va fi lui acolo și răsplătirea. 

Cuprins:

Precuvantare la Mica Pravilioara
Insemnatatea pe scurt a celor sapte laude
Rugaciunile diminetii
Rugaciunile de seara
Miezonoptica pentru toate zilele
Miezonoptica pentru Sambete
Miezonoptica pentru Duminici
Utrenia
Ceasul intai
Ceasul al treilea
Ceasul al saselea
Obednita
Ceasul al noualea
Vecernia
Pavecernita
Ceasurile Pastilor
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Al doilea paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Pomelnic
Sinaxar peste tot anul
Invatatura pe scurt

Sfântul Sava cel Nou a crescut şi s-a desăvârşit ca monah încă din tinerețe în cele mai venerate locuri ale Ortodoxiei: Ţara Sfântă şi Sfântul Munte. A fost prieten apropiat al Sfântului Nectarie din Eghina, în a cărui mănăstire de maici a slujit ca preot şi a predat cântarea psaltică şi meşteşugul iconarilor – pe care îl deprinsese în Athos, la Sfânta Ana –, iar cea dintâi icoană a Sfântului Nectarie de către el a fost zugrăvită, de-a lungul a 40 de zile de zăvorâre. Mare isihast şi „om al blândeţii”, la fel ca Moise şi David, smerit şi milostiv, de o iscusinţă negrăită ca părinte duhovnicesc şi îndrumător, toată asprimea şi-o îndrepta doar împotriva păcatului, urând mai ales hulirea şi osândirea aproapelui. 

Prăznuit pe 7 aprilie, ziua adormirii şi a aflării cinstitelor sale moaşte, Sfântul Sava îi primeşte cu dragoste pe toţi cei care îi cer ajutorul cu credinţă, precum arată numeroasele minuni săvârşite până în ziua de azi cu rugăciunile lui. 

Cuprins

Sfințenia - Împlinirea umanului
Luna septembrie
Luna octombrie
Luna noiembrie
Luna decembrie
Luna ianuarie
Luna februarie
Luna martie
Luna aprilie
Luna mai
Luna iunie
Luna iulie
Luna august
Sinaxarele din Triod
Sinaxarele din Penticostar

isus Hristos pe drumul crucii

Privind în largul lumii universale, făcută în zilele creaţiei, din începutul ei până în prezent şi în viitor în vecii vecilor, vedem
strălucind luminătorul Dumnezeiesc semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci. Acest Dumnezeiesc semn este o bogăţie mare şi veşnică pentru cei ce îl îmbrăţişează cu înţelepciune de sus şi cu credincioşie. De acest mare şi Dumnezeiesc semn s-au folosit tainic toţi aleşii lui Dumnezeu în legea Vechiului Testament.
Prin feluritele lui însemnări ei s-au împuternicit1, au blagoslovit (Fac. 48), au biruit pe vrăjmaşii lor2, au scăpat de mânia lui
Dumnezeu (Fac. 12), de otrava ucigătoare a şerpilor, de ascuţişul sabiei, şi de alte felurite şi grele nefericiri, primejdii şi pierzări.
Deşi în Vechiul Testament acest Dumnezeiesc semn al Sfintei Cruci era ignorat şi socotit de majoritatea lumii, care zăcea
în întuneric şi în umbra morţii, numai un semn de terorizare, de torturări groaznice şi de ucidere a celor căzuţi sub pedeapsa legilor pentru vreo vinovăţie, ori în dizgrația conducătorului sau a poporului; totuşi, după crucificarea Domnului nostru Iisus Hristos, el devine un „Semn” de mare valoare şi cinste, de mare sfinţenie, împuternicire şi îndumnezeire la toată lumea credincioşilor.
Din vremea jertfirii Mielului lui Dumnezeu, pe Crucea de deasupra creştetului pleşuv al Golgotei, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci devine o armă puternică, biruitoare asupra duhurilor infernale şi a slugilor lor cu chip omenesc, care ne vrăjmăşuiesc; devine un puternic tovarăş al tuturor creştinilor (uneori chiar şi al necreştinilor) în orice vreme şi în orice loc de necaz, strâmtorări şi primejdii grele.
Lumea aceasta deşartă, amăgitoare şi degrabă trecătoare, în care nimenea nu e în siguranţă, e o vale a durerilor şi a plângerii. Ori încotro ne întoarcem privirile şi urechea, adeseori vedem ori auzim: zbuciumări, gemete, oftări şi vaiete, supinuri înăbuşite şi necazuri adeseori copleşitoare. Bogaţii se tânguiesc asupra săracilor şi săracii asupra bogaţilor. Slugile cârtesc, suspină şi oftează asupra stăpânilor şi stăpânii asupra slugilor… Nimeni nu e îndestulat cu ceea ce are. Nici unul nu e mulţumit cu viaţa sa.
Adeseori săracii, slabii şi necăjiţii sunt asupriţi, mâhniţi, tulburaţi, terorizaţi şi înăbuşiţi de stăpânii lor. Cei tari îşi tem cojocul din clipă în clipă. Agonisita fiecăruia, multă, puţină, e ameninţată de felurite împrejurări să fie fărâmiţată, risipită, înghiţită ori nimicită. Viaţa aceasta pământească adeseori este drept o mare învăluită de viforul ispitelor, încât mulţi îşi pierd cumpătul, mulţi se ameţesc, mulţi se îneacă. Pentru a putea birui şi stăpâni valurile mării vieţii acesteia învăluite de atâtea amarnice porniri vrăjmaşe ne trebuie înţelepciune de sus, avem absolută trebuinţă de Iisus Cel crucificat şi de Dumnezeiescul Său semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, spre a ne încuraja, înviora, întrema şi lupta cu succes spre a ieşi cu bine la liman.

Iisus Hristos pe drumul crucii

"Oglinda duhovniceaca" este o lucrare cuprinsa in sase volume, ce insumeaza aproximativ 3.000 de pagini. Autorul si-a dorit ca, parcurgand textul acestei lucrari, cititorul sa-si priveasca adevaratul sau chip moral, sufletesc, ca intr-o oglinda, cu trasaturile lui bune sau rele, pentru a-si da seama de adevarata lui stare, sa poata alege calea ce si-o doreste, si sa stie ce-l asteapta la sfarsitul acestei vieti.

Minunile Sfintei Cruci în viețile sfinților

Păsările zburătoare numai după ce îşi întind aripile în chipul Crucii, pot a se ridica de pe pământ şi a se înălţa în văzduh. Tot
astfel şi noi oamenii, după ce ne vom crucifica corpurile noastre cu patimile şi cu poftele, vom putea reuşi a ne ridica deasupra ispitelor pământeşti, deşertăciunilor lumeşti, curselor diavoleşti şi a ne înălţa sus, sus în ceruri la Creatorul nostru, spre a ne uni cu El.
Numai astfel făcând, vom putea fi ai lui Hristos. Acesta a fost scopul Dumnezeirii când ne-a zidit, prima şi a doua oară, după chipul şi asemănarea Sa.
Mult milostivul, Atotputernicul şi Atotpurtătorul de grijă Dumnezeu, ne-a adus pe noi oamenii aici în lume spre a lucra la mântuirea şi fericirea noastră. Voia Lui este să nu piară nici un om, oricât de păcătos ar fi el; ci să se întoarcă spre a fi viu. „Pentru ce mori casa lui Israel? – zice Domnul. Că Eu nu voiesc moartea păcătosului; ci ca să se întoarcă şi să fie viu“.
„Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut…“.
„Dumnezeu voieşte – mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel – ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.
Voia lui Dumnezeu spre mântuirea fiecărui om este o roată, o aripă puternică, este Dumnezeiescul semn al Sfintei şi purtătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este pomul vieţii, care dă viaţă celor ce se folosesc cu înţelepciune de ea. Cealaltă roată, aripă, cu ajutorul căreia să putem alerga şi zbura pe calea vieţii, străbătând cerurile spre Tronul Dumnezeirii, la Patria Cerească, în Ierusalimul cel de sus, trebuie să ne-o punem noi, prin felurite osteneli, umiliri, jertfiri şi crucificări bine chibzuite.
Ei bine, când vedem că Dumnezeu ne-a pus în dar această roată, aripă, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, spre a alerga şi zbura pe calea vieţii în sferele luminatelor lumi veşnice, sfinţite, strălucite, fericite şi îndumnezeite, sus în Biserica Triumfătoare, oare nu-i păcat greu a lâncezi, a ne lenevi de a ne pune şi noi cealaltă roată, aripă şi a lucra spre îndeplinirea acestui scop Dumnezeiesc? Oare nu-i groaznic păcat a tot amâna de azi pe mâine lucrarea mântuirii
noastre?
Negustorul când vede că-i merge rău în afaceri, munceşte, întrebuinţează toate mijloacele şi face toate sacrificiile, spre a nu da faliment. Omul întemniţat, încărcat cu lanţuri grele, procurându-şi o pilă, rupe lanţurile, sparge zidul şi se foloseşte de slăbiciunea paznicilor ce dormitează, fuge şi se salvează. Călătorul ce trece prin locuri necunoscute, pline de prăpastii cu felurite fiare rele şi reptile otrăvitoare, sau printr-o ţară duşmană, în care la orice pas este primejduit de oameni răi, vicleni, tâlhari, ucigaşi, înaintează pe drumul său cu multă purtare de grijă şi prevedere, până ajunge la locul dorit. Bolnavul suferind, aleargă în toate părţile, cheltuieşte, se jertfeşte, spre a scăpa de boala care-l torturează ziua şi noaptea, îmbrâncindu-l spre mormânt cu paşi repezi. Aceste sforţări, jertfiri, crucificări, făcute de aceştia şi de alţii, până se văd ieşiţi
deasupra primejdiilor, înseamnă a se salva, a se mântui.
Noi creştinii, pentru a ne mântui, trebuie să facem ceva mai mult. La mântuirea noastră nu-i vorba de restabilirea afacerilor lumeşti, spre evitarea falimentului; ci e vorba de salvarea sufletului din căderea în osânda veşnică, e vorba de recâştigarea fericirii noastre veşnice. Aici nu e vorba de zdrobirea lanţurilor vremelnice de fier; ci este vorba de zdrobirea lanţurilor păcatelor, care ne trag în întunecoasele şi torturătoarele temniţe ale iadului. Aici nu e vorba de o călătorie vremelnică, ci e vorba de călătoria în veşnicie. Călătoria noastră spre Patria Cerească, e presărată cu groaznice prăpastii şi cu sumedenii de vrăjmaşi înverşunaţi ai vămilor văzduhului. De vom lucra şi noi creştinii la mântuirea noastră cu acela zel, cu care
lucrează negustorii spre a se salva de faliment; cei întemniţaţi spre a se salva de mizeriile şi torturările temniţei; călătorii spre a se salva de fiarele sălbatice ori din cursele oamenilor răi, vicleni, tâlhari şi ucigaşi şi bolnavii spre a scăpa de bolile ce-i torturează ziua şi noaptea; la capătul vieţii vom sta cu fruntea luminată înaintea lui Dumnezeu.

"Oglinda duhovniceaca" este o lucrare cuprinsa in sase volume, ce insumeaza aproximativ 3.000 de pagini. Autorul si-a dorit ca, parcurgand textul acestei lucrari, cititorul sa-si priveasca adevaratul sau chip moral, sufletesc, ca intr-o oglinda, cu trasaturile lui bune sau rele, pentru a-si da seama de adevarata lui stare, sa poata alege calea ce si-o doreste, si sa stie ce-l asteapta la sfarsitul acestei vieti.

"Oglinda duhovniceaca" este o lucrare cuprinsa in sase volume, ce insumeaza aproximativ 3.000 de pagini. Autorul si-a dorit ca, parcurgand textul acestei lucrari, cititorul sa-si priveasca adevaratul sau chip moral, sufletesc, ca intr-o oglinda, cu trasaturile lui bune sau rele, pentru a-si da seama de adevarata lui stare, sa poata alege calea ce si-o doreste, si sa stie ce-l asteapta la sfarsitul acestei vieti.