Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Volumul de fata contine poemele cele mai reprezentative pentru tema centrala a poeziei mistice scrise de Zorica Latcu – iubirea dintre spiritul uman si Dumnezeu. Acest volum reflecta totodata viziunea poetica a maicii Teodosia, tehnica si stilul poetic, dar, mai ales, conceptia sa profund teologica despre lume si viata.

Astepti de zile, de luni, de ani, o anume intalnire. Dar nu a venit inca. Nu s-a aratat. A intarziat mult, asa incat ochii au inceput sa sangereze de asteptare, inima ti s‑a sfasiat de nerabdare. O sa-ti spun eu, chiar daca te doare: nu va veni. Nu mai astepta. Nu pentru ca te evita, ci pentru ca nu poate veni...

Nu va veni niciodata acel sine pe care-l astepti de ani si ani, cu care ti-ai dat intalnire. Nu va veni niciodata ziua in care se va arata inauntrul tau un sine placut, impecabil, fara de pacat, fara cusur. Nu poate veni, pentru ca pur si simplu el nu exista.

Incepe calatoria chiar daca nu te simti pregatit. Chiar daca nu te simti perfect, bun si impresionant... Nu astepta ca intai sa simti pentru a darui. Nu astepta sa te simti bine si perfect pentru a trai.

Dar nu stiu calea, vei spune. Chiar daca nu o ştii, nu e nevoie. Cand pasesti, se deschid drumurile si vezi peste tot ivindu-se carari.

Tu pur si simplu nu astepta sa te simti pregatit pentru a porni. Este o capcana. Porneste, si calea te va invata. Calea este in toate...

Multora, cartea aceasta [Faptele Apostolilor] nu le e cunoscută nici­cum, nici ea, nici cel ce a scris‑o și a alcătuit‑o. Pentru aceea, de nevoie am hotărît să mă apuc de tîlcuirea aceasta, ca și pe cei ce nu știu să‑i în­văț, și nici să nu las o atît de mare comoară să se tăinuiască și să fie as­cunsă. Căci ea nu ne fo­losește pe noi mai puțin decît înseși Evangheliile, fiind plină de atîtea drepte dogme și mai ales de lu­cru­­rile săvîrșite de Duhul. Deci să nu o trecem pe ea cu vederea, ci să o cer­căm cu toată luarea‑aminte și cu de‑amănuntul. Căci e cu putință a ve­dea că aici, în Faptele Apostolilor, spune­rile și proorociile mai‑nainte gră­ite de Hristos în Evanghelii au ieșit în lucru, și că adevărul strălucește într‑însele.

Sfîntul Teofilact al Bulgariei

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează în­tr‑o lumină, adâncime şi frumuseţe nespuse, pe care înainte nici nu le‑am fi putut bănui.
Acest lucru se petrece când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că cei curaţi cu inima pot vedea nu numai pe Dumnezeu Însuşi, ci şi chipul Lui – lumina care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc şi al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită.
Mai sunt şi clipe când descoperim pe cineva, pe care credeam că îl cunoaştem bine, într‑o lumină nouă – printr‑o revelaţie –, când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora, când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi e curăţită şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău, când ea iese la lumină curată, după cum a strălucit, nevăzută atâtora, şi suferinţa Domnului Hristos pe cruce.

Mitropolitul Antonie

Experiența vederii lui Dumnezeu (θεοπτία) de către Sfinți, tradiția isihastă și filocalică, precum și cultul Bisericii nu sunt în acord cu concepțiile teologiei post‑patristice, care discreditează cele trei dimensiuni ale vieții bisericești – experiența vederii, isihasmul și cultul – și, în esență, nu fac altceva decât să protestantizeze teologia ortodoxă. 

Teologia post‑patristică aspiră să tâlcuiască Scripturile folosind ca instrument rațiunea, închipuirea și gândirea speculativă, iar nu inima. Vrea dumnezeiasca Euharistie fără arderea inimii, fără Rugăciunea inimii, se referă la „on­tologia persoanei”, iar nu la urcușul omului de la după chip la după asemănare, adică la îndumnezeire. Vorbeşte despre întâi‑stătătorul adunării euharistice, iar nu despre proroc, vorbeşte despre Învierea lui Hristos fără trăirea tainei Răstignirii, care reprezintă tradiţia isihastă de nevoință. Aspiră să răspundă la subiectele pe care le lansează cultura contemporană şi nu se referă la biruința lui Hristos, la biruința creștinului prin puterea lui Hristos împotriva diavolului, a stricăciunii şi a morții. Se preocupă de lume, şi nu de transfigurarea omului, vorbeşte de estetică şi artă şi trece cu vederea asceza rânduită de Părinți. Doreşte să primească răspunsuri la întrebări ale culturii contemporane şi nu se interesează de împărtășirea omului de slava tainei Crucii şi a Învierii lui Hristos. 

Aceasta este problema teologiei post‑patristice și a oricărei alte teologii care nu este bisericească. 

Mitropolitul Ierótheos 
al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie

In antropologia crestina, integritatea personalitatii este vazuta in unitatea manifestarilor duhovnicesti, sufletesti si trupesti - si la aceasta unitate se ajunge doar cu conditia inrauririi precumpanitoare a sferei duhului.

Orice boala are in primul rand o natura duhovniceasca si de-abia apoi psihofiziologica.

Abordarea duhovniceasca a bolnavului nu submineaza perspectiva medico-biologica, ci imbogateste, completeaza si desavarseste conceptia despre personalitate.