Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

A lauda acum pe Preacuviosul si de Dumnezeu purtatorul Parintele nostru Efrem Sirul, pentru faptele lui bune, mari si minunate, este un lucru nepotrivit si mai presus de vrednicie.  Pentru ca el, si sus in cer la Dumnezeu este preamarit, si jos pe pamant de toata Biserica dreptcredinciosilor este cinstit.  Inca si de sfintii cei mari, care au fost intr-o vreme cu el, sau care dupa el au stralucit, cu multe cuvinte de lauda s-a incununat.  A arata iarasi folosul ce se pricinuieste din citirea cuvintelor sale, cele de Dumnezeu insuflate si din Duhul Sfant, Cel intru dansul salasluit, judec ca e de prisos.  Ca lucrul, fiind de fata, singur marturiseste.  Inca si vreme a aratat ca nimic nu este mai intelept decat cuvantul de obste.  Ca el pe toate le vadeste, precum si folosul acesta.  Ca nimeni din cei ce cu luare-aminte s-au indeletnicit cu citirea lor n-a ramas neimpartasit de schimbarea cea spre mai bine in fapta buna. 

"Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" (Mc. 8,37).  Dar oare asa de mare valoare sa aiba sufletul nostru incat sa nu poata fi rascumparat cu toata lumea asta?  Ca uzim ce spune Mantuitorul mai departe: "De ar dobandi omul toata lumea si de va pierde sufletul sau ce va folosi?" (Mc. 8,36).  Auziti, fratii mei, cat de mare si nemasurata valoare are sufletul nostru si la cata cinste si valoare l-a ridicat pe el insusi Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos?, si daca adevarul este asa, cine va putea vreodata a se impotrivi acestui mare adevar?, sa poata zice ca sufletul nostru este mai ieftin si nu pretuieste cat lumea toata?

Tu, binecredinciosule cititor, care te-ai hotarat sa-ti daruiesti o parte din timpul tau pretios, pentru a citi aceasta carte, va trebui, chiar de la inceput, sa afli intregul adevar despre continutul, necunoscut tie, si despre telul urmarit prin scrierea acestei carti, ca nu cumva sfarsind de citit aceasta carte, sa fi dezamagit!  De aceea, de pe acum trebuie sa afli ca, daca ai ales aceasta carte ca sa-ti imbunatatesti vocabularul, stiinta si, in general, cunostintele, atunci te anunt ca ai facut o alegere gresita!  Fiindca in aceasta carte nu vei intalni nici elemente retorice, nici cuvinte inedite, nici caracterizari bogate, nici epitete stralucitoare, nici povestiri fantastice si, in fine, nici lucruri din cele socotite de lume drept inteligente, care sa fie in stare sa-ti trezeasca interesul si sa-ti creeze buna dispozitie.

Si toate acestea, stii de ce! Din pricina ca aceasta carte nu a fost scrisa de un scriitor profesionist, de vreun filosof sau macar de un filolog.  Ci a fost scrisa de un muritor de rand, ce s-a despartit, incepand a scrie aceasta carte, de toate aceste titluri.

Prin urmare, daca vei cauta in aceasta carte cele de mai inainte, poti fi incredintat ca n-ai cum sa le gasesti!  Daca insa esti insetat si doritor sa afli despre acest Sfant al vremurilor noastre, cunoscut sub numele de Porfirie, atunci purcede!  Purcede si nu vei fi pagubit duhovniceste.  Dimpotriva, mult te vei folosi de cele ce vei citi, fiindca toate vorbesc despre raposatul Parinte Porfirie.

Cuprins: 

Pustnicul Pafnutie 
Nichifor Preda ajunge la pestera pustnicului 
Nichifor Preda vrea sa fie ucenicul pustnicului 
Strainul vrea sa ramana la pestera, dar nu destainuieste nimic 
Dupa trei luni 
Catre alta cunoastere folositoare 
Ilarion cel tanar la rapa canonului 
Inainte, pe drum bun 
Cartea cea vie 
Viata din trecut a lui Ilarion cel tanar 
Cum a ajuns Nichifor Preda sa-l cheme iarasi Ilarion 

E zadarnica si putin statornica viata ce o ducem pe pamant; e neoprit si trecator timpul, in limitele caruia se strecoara zilele vietii noastre. Cel mai limpede curs al ei adesea e intunecat, pe neasteptate, de cei mai negri nori ai furtunilor vietii. Nestatornica si sovaitoare e fericirea noastra pe pamant; bucuriile noastre sunt amestecate cu supararile; de la bogatie, nu e departe saracia; sanatatea, prin nimic nu e asigurata contra bolilor; viata, in orice moment, poate fi curmata de moarte. E trist cand te gandesti ca viata noastra e de scurta durata, cand vezi si te convingi ca bunurile ei sunt trecatoare. Dar e si mai trist cand, pe langa acestea, ramai nemangaiat. Unde sa cauti mangaiere, daca nu in speranta ca actuala viata pamanteasca nu se nimiceste prin moarte, ca noi trebuie sa asteptam o viata viitoare, dupa moarte?