Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

(lipsa text)

Bobby Allonby e un băiețel de aproape cinci ani, orfan de mamă. Locuiește cu bunica, mătușa și unchiul lui – oameni ocupați, austeri, pentru care prezența unui copil nu e decât sâcâitoare. Educația lui este lăsată pe mâna unei dădace, care are grijă ca cel mic să nu-i deranjeze prea des. 
Bobby așteaptă în fiecare zi, cu multă încredere, în­toar­cerea tatălui său, împărtășindu-și visele și secre­tele celui mai bun prieten – nu un câine sau un urs împăiat, ci un baston cu un cap de fildeș, pe care Bobby l-a numit Nobbles și de care nu se desparte zi și noapte. 
Romanul surprinde viața deloc simplă a băie­țe­lului, plină de aven­turi copilărești, relațiile cu puținii prieteni și familia, dar, mai ales, căutarea Raiului și a mântuirii prin des­coperirea credinței. Este o poveste de­spre durere, iertare și, mai cu seamă, despre adevărata dragoste.

Parafrazându‑l pe Sfântul Ignatie Briancianinov, putem spune că Romanul Selafiila este „o ofrandă monahismului contemporan”, un dar de iubire adus de părintele Torik călugărilor și călugărițelor de azi. Prin istorisirea vieții schimonahiei Selafiila – la baza căreia se află biografia schimonahiei Sepfora, una dintre excepționalele îndrumătoare duhovnicești ale Rusiei secolului al XX‑lea –, autorul prezintă panorama vieții unei femei simple credincioase, trăitoare în secolul al XX‑lea – cel atât de bogat în evenimente și suferințe, de la Revoluție la Perestroika –, viață care a însumat foamete, sărăcie, desființarea gospodăriilor țărănești, pierderea celor apropiați, lagărele.

Cartea conține multe învățături ale unor nevoitori mai mult sau mai puțin cunoscuți din secolul al XX‑lea, deosebit de valoroase, prin claritatea și simplitatea expunerii, pentru începătorii în viața monahală.

Înălțimea darurilor dumnezeiești, greutatea nevoințelor și durerilor pe care le poartă eroina principală arată, cum nu se poate mai clar, „cât de strâmtă e poarta și cât de îngustă calea” de a ajunge la „cele ce ochiul n‑a văzut şi urechea n‑a auzit, şi la inima omului nu s‑au suit” (I Cor. 2, 9), pe care le‑a pregătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc.

Prin toate minunile sale, Sfântul Columba le-a ieşit şi le iese în întâmpinare semenilor, slujindu-ne pe toţi şi străduindu-se să ne câştige pentru Patria cea de Sus. Cu ajutorul lui Dumnezeu el a preschimbat apa de izvor în vin spre a se putea sluji jertfa euharistică, a rostit nenumărate prorocii care toate s-au împlinit la vremea lor, i-a vădit pe ce-i care minţeau lui Dumnezeu şi pe cât s-a putut i-a îndrumat pe calea cea bună, manuscrisele copiate de el au căzut în apă şi au rămas neatinse de puterea acestei stihii vreme îndelungată, iar un cuţit binecuvântat de el şi-a pierdut puterea de a mai tăia vreodată. Tot el a fost văzut de mai mulţi ucenici strălucind întru slava luminii cereşti, a îndulcit roadele amare ale unui pom, a scos din robie, a înmulţit cu măsură averi numai prin puterea binecuvântării sale, a împăcat-o şi a îndreptat-o pe o soţie care se lepăda de dragostea soţului său din pricină că era urât, a îmblânzit furtunile de pe mare numai prin cuvânt, a tămăduit boli incurabile, a biruit puterea vrăjitoriilor, i-a înfrânt pe draci, a stăvilit ciuma, a izbăvit din morţi năpraznice, a preschimbat apele vătămătoare în ape vindecătoare, pe lângă toate acestea săvârşind cu dar prorocesc nenumărate alte semne dumnezeieşti.

La rugămintea unui ucenic apropiat, Sfântul Columba a destăinuit despre sine, ca ?i cum ar fi vorbit despre altul: „Sunt unii, măcar că foarte puţini, care sunt învredniciţi de harul dumnezeiesc să vadă cu totul limpede şi deosebit toată întinderea lumii şi să îmbrăţişeze înlăuntrul puterii minţii lor în chip minunat lărgită marginile cele mai depărtate ale cerurilor şi ale pământului în aceeaşi clipă, ca şi cum toate ar fi luminate de o singură rază de soare”.

Sa auda saracii, si sa nu-i mai inabuse deznadejdea; sa auda bogatii, si sa se intoarca de la rautatea lor, ca cele doua chipuri – al bogatului si al saracului, al cruzimii si al barbatiei, al lacomiei si al rabdarii – ne sunt infatisate ca, atunci cand vezi un sarac bubos si dispretuit, sa nu il plangi, cand vezi un bogat impodobit, sa nu il fericesti.  Adu-ti aminte de pilda: daca te tulbura sfaramarea de corabie a gandurilor, grabeste la liman, ia mangaiere din povestire, gandeste-te la Lazar cel dispretuit, gandeste-te la bogat cat de bine o ducea si cum se bucura de placeri, si nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Orice creștin ortodox trebuie să cunoască temeinic și să înțeleagă deplin învățătura de credință a Bisericii, silindu‑se din răsputeri să ducă o viață îmbunătăţită. 

Instrumentul principal al cunoașterii lui Dumnezeu este inima omului, inima în suferință, inima în căutare, care tânjește după Dumnezeu și după a Lui iubire. Dacă această inimă nu este înecată de patimi josnice, cum sunt invidia, răutatea, desfrânarea, mândria, în ea se găsește sălașul viu, în stare să‑L simtă pe Dumnezeu, să cuprindă în sine dragostea Lui și să pună început bun mântuirii sufletului.

Spre a dobândi credință, trebuie să o cerem de la Domnul, dar nu în mod rațional, cu inimă nu rece, ci fierbinte, cu lacrimi, așa cum uneori copiii cer un lucru sau altul părinților. Dacă dorința noastră este sinceră, iar rugămintea – stăruitoare, Domnul ni le va împlini.

De asemenea, o condiție necesară integrării omului în Biserică este cunoașterea elementelor esențiale ale în­vă­ță­turii de credință. Cine este Dumnezeu? Ce aș­teaptă El de la noi? Ce ne făgăduiește? Cine este Iisus Hristos? De ce a venit la noi? Ce învățătură ne‑a lăsat? Ce este Biserica? De ce avem nevoie de ea? Cum învățăm să ducem o viață creștină?

La toate aceste întrebări ne dau răspuns Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție – cei doi stâlpi pe care se sprijină Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică.

Pr. Alexandru Torik