Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Un dublu asasinat într‑un castel în care nimeni, s‑ar părea, nu poate pătrunde: este castelul Amazoanelor, vegheat permanent de umbra Marii Amazoane. Străbătând odi­nioară țara în lung și în lat și căutând prin­tre puii de țărani analfabeți un copil supraînzestrat, l‑a aflat și l‑a luat sub ocrotirea sa, ajutându‑l să devină in­ventator de renume. Mai apoi, acesta avea să ajungă soț al nepoatei sale, însă din acel ceas nenorocirea s‑a abătut asupra castelului...
 O atmosferă plină de poezie prin evocarea Dunării, fluviul liniștit care, alergând spre libertate, cade în capcana Mării Negre și a oamenilor de la Dunăre.
Într‑un inedit și impresionant roman, au­­torul "Orei 25", marele scriitor al exilului ro­­­­mânesc, Constantin Virgil Gheorghiu, își de­monstrează încă o dată măiestria și sen­­si­bilitatea spre a ne dezvălui pasiunea și preocuparea sa fundamentală pentru cu­­­noaș­terea profunzimii sufletelor oamenilor unei Românii ce va rămâne pururea adevărata lui dragoste...

Educator experimentat, Elizabeth White ofera sfaturi practice de crestere a unor copii care‑si inteleg si iubesc credinta.  Urmand structura anului bisericesc, ea ne ofera o noua modalitate de a le vorbi copiilor despre Ortodoxie, imbinata cu activitati pentru intreaga familie, care‑i incurajeaza pe copii sa descopere singuri adevarurile duhovnicesti si sa le pastreze in suflet intreaga viata.

Cum am putea sa ne ajutam copiii sa dobandeasca adevarata iubire de Dumnezeu?  Cum sa-i indrumam chiar si pe cei mai mici copii in asa fel incat sa‑L descopere pe Dumnezeu si adevarurile Lui?  Elizabeth White isi foloseste pregatirea de educator specializat in metoda pedagogica Montessori si de catehet pentru copii spre a ne impartasi idei privitoare la insuflarea iubirii de Hristos in cei tineri si in cei varstnici deopotriva.  Ea ne impartaseste o filosofie ce respecta copilul si credinta lui care abia prinde radacini, printr‑o abordare care‑i inspira si-i invata si pe cei care se ocupa cu actul educational.  Plina de activitati care acopera toata durata anului liturgic ortodox, Pași pe calea sfinteniei este un instrument minunat pentru orice familie si pentru toti cei a caror ocupatie ii aduce in strans contact cu copiii.

Pustia Optina e un nume cu adânci rezonanțe duhov­nicești în spiritualitatea creştină răsăriteană. Ambrozie, Anatolie, Antonie, Ilarion, Iosif, Isaac, ­Leonid, Macarie, Moi­se, Nectarie, Nicon și Varsanufie, marii stareți de aici, au fost cunoscuți însă nu numai ca adânci rugători, ci şi ca mari povăţuitori duhovniceşti, atât pentru ne­voi­le oamenilor, cât și întru osteneala lucrării Rugăciunii lui Iisus.

Cartea de față cuprinde îndrumările unora dintre acești mari stareți ai Optinei pentru creștinii aflați în vâltoarea acestei lumi. De la pravila de zi cu zi, ­rugăciunea și slujbele Bisericii, până la lucrarea rugăciunii neîncetate și primejdiile ce pot apărea pe calea acesteia – totul este arătat cu limpezime, spre folosul și mântuirea celor ce doresc să viețuiască duhovnicește.

Icoana Maicii Domnului de la Kazan este cea mai cinstită icoană făcătoare de minuni de pe întreg cuprinsul Rusiei. Practic, o întâlneşti în fiecare casă de creştin. Începând cu Botezul, aceasta icoană îl însoţeşte pe credincios în toată viaţa sa. Socotită în Rusia cel mai preţios dar de nuntă, e oferită mai ales mireselor. Până la Revoluţia bolşevică, în vastul imperiu de la Răsărit se aflau peste zece milioane de icoane ale Maicii Domnului de la Kazan. La ajutorul ei au alergat nu doar oamenii simpli, ci şi marii dregători, cnejii şi împăraţii Rusiei. Ca o apărătoare de obşte, icoana a dăruit în nenumărate rânduri biruinţă asupra vrăjmaşilor dreptei credinţe. În cinstea ei s-au înălţat în Rusia sute de biserici şi catedrale.
Orice om cuprins de boală, lovit de vreun necaz sau care întâmpină dificultăţi în pro­blemele de zi cu zi, în viaţa personală, să se roage Maicii lui Dumnezeu. Fără doar şi poate, va primi ajutor neîntârziat. Cartea de faţă este, de la un cap la altul, o mărturie în privinţa acestui fapt...

Sfântul Luca al Crimeei a alcătuit lucrarea Duhul, sufletul şi trupul spre a demonstra, sprijinindu‑se pe datele ştiinţei contemporane lui, întreita alcătuire a omului. Această lucrare i‑a ajutat – şi continuă să‑i ajute – pe mulţi să primească vestea cea bună a mântuirii şi nemuririi omului – marea sa menire. Sfântul explică în mod simplu şi accesibil deosebirea dintre conceptele „duh”, „suflet” şi „trup”, aducând dovezi indisputabile în favoarea perspectivei creştine asupra omului.

***

„Viaţa trupului și a sufletului o putem compara cu ­viaţa cea plină de frumuseţe și de taină a strugurelui. Dacă încetează să fie hrănit de seva viţei, de roua care umezește puful fin de pe boabele mustoase, se va ofili și va fi condamnat la putrezire. Viaţa boabelor de struguri continuă însă în vinul obţinut din aceștia. În vin se va regăsi ce e mai de preţ, frumos și înmiresmat, ce a luat ființă în rodul viei sub acţiunea binefăcătoare a luminii și a căldurii soarelui.
Și precum vinul nu se strică, ci continuă să‑și trăiască viaţa și după moartea strugurelui, devenind cu atât mai bun și mai de preţ cu cât e mai vechi, tot astfel și duhul omenesc nemuritor – și după moartea trupului, a creierului și a inimii, odată cu încetarea activităţii sufletului – își continuă atât viaţa în chip veșnic, cât și creșterea nemărginită în direcţia fie a binelui, fie a răului.”
(Sfântul Luca al Crimeei)

Cine se apleacă cu interes asupra vieții și personalității părintelui Dionisie Ignat rămâne uimit de multitudinea darurilor cu care l-a binecuvântat Dumnezeu, dar și de trăsăturile care îi zugrăvesc portretul lăuntric, rar întâlnite în același om: iubitor față de semenii săi până la jertfirea de sine și aspru apărător al canoanelor și pravilelor Sfinților Părinți; un român care își afirma cu mândrie rădăcinile etnice, dar care diagnostica precis, cu durere, bolile sufletești specifice românilor; îndrăgostit de neamul românesc și, totodată, propovăduitor al iubirii nețărmurite pentru „întregul Adam,” după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească
Gheronda Dionisie de la Colciu, chip al dragostei dumnezeiești și parte femeiască.” (Galateni 3, 28)

De la părintele Dionisie putem învăța că principiile și valorile lumii duhovnicești sunt altele, radical diferite de cele care definesc împărăția acestei lumi: în viața noastră de zi cu zi sunt la mare cinste autoafirmarea, iubirea narcisistă, graba. Pentru lumea nevăzută, dragostea, prihănirea de sine, răbdarea necazurilor și a încercărilor devin adevărate căi de acces spre veșnicie, spre lumina nezidită a lui Hristos.