Despre dragostea lui Dumnezeu fata de oameni
Colectia: Alte carti
Autor:

(lipsa text)

Editura: Editura Pelerinul
Numar de pagini: 0


Status: in stoc
Pret: 9.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • "Toti cei ce umbla dupa placeri, de orice fel, nu vor scapa de primejdii, caci sub orice placere e incolacit un sarpe". 
      Dupa Cuvantul Parintilor, toata stradania diavolului aceasta era si este, ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva afara de Dumnezeu.
      Drapt aceea vrajmasul, ca sa-si ajunga tinta faradelegii, imbie sufletului ispita intai, cea prin placere, aducandu-i momelii placute la vedere si bune la gustare - potrivite cu fiecare putere franta a sufletului, in parte, iar pe trup il impinge sa le implineasca cu lucrul si sa le faca tot mereu.
      Vrea vicleanul, ca pe niste lipsiti de bucuria vederii lui Dumenzeu, pe care ne-a furat-o, sa ne mangaie invatandu-ne sa iubim placerea, binestiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu si intuneca mintea de la vederea Lui." (Parintele Arsenie Boca) 
      Cuvant al Parintelui Iustin Parvu, despre Parintele Arsenie Boca
      Motivatie la publicarea acestei carti
      Cuvant inainte
      Un tovaras nevazut si bun
      Noe si Iisus
      Din pacatosi Biserica face Sfinti
      Lupta mantuirii
      Vrajmas milostiv si prieten viclean
      Iubirea de sine, primul pui al diavolului
      Semnul Sfintei Cruci
      In pustia Carantaniei
      Cararea e iubirea
      Saul si David
      Cum ne bagam datori
      Vremea de plata
      Marturisirea
      Ispasirea
      Prin cuptorul smereniei
      Invata de la cel patit
      Cenzura invidiei
      Soarele smereniei
      Despre cei ce n-au necazuri
      Cum se urzeste o cadere
      Puterea care nu asculta
      In duhul Parintilor
      Cand se intuneca mintea
      Spiritism
      Plata neascultarii
      Cele sapte surle
      1.Chemarea launtrica prin glasul constiintei
      2.Chemarea din afara prin cuvant
      3.Chemarea prin necazurile vietii
      4.Chemarea prin necazurile mortii
      5.Chemarea prin necazurile mai presus de fire
      6.Chemarea prin chinuri de la antihrist
      7.Chemarea la Judecata generala
      Razboiul nevazut
      Pustiirea din rai
      Dupa fire si contra firii
      Ce insemneaza Mantuitorul
      Lupta dupa lege
      Pe trepte de-a rapa
      Unii si-au taiat mintea in scripturi
      Greselile iubirii si dreapta socoteala
      Masura darului de sus
      Nevointele desavarsirii
      Varstele iubirii
      Cuvinte hotaratoare
      Destinul talantilor
      Dreptul intre iubire si sabie
      Ocarmuirea de sus
      Crinul de pe cruce
      Raspunzatorii
      Iconomul nedrept
      Adaugirile editorului.

Carti scrise de acelasi autor

    • Aducerea la viață în lumea aceasta a unei lucrări de valoare, a unei creații, fie ea în plan cultural sau duhovnicesc, trece prin multe „vămi”, atât interioare autorului, cât și exterioare lui, prin care munca acestuia este înțeleasă și prețuită la adevărata valoare de către ceilalți. 
      Gândurile unui om au mare valoare în sine înaintea lui Dumnezeu – „Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”, spunea Cuviosul Tadei de la Vitovnița. Dacă te înveți să gândești profund, exploatezi tot mai mult potențialul dăruit de Făcătorul fiecăruia dintre noi. Și vedem cum gândurile multor Sfinți nu numai că i-au îmbogățit sufletește pe ei, dar au îmbogățit și lumea oamenilor, întrupându-se și împărtășindu-se celorlalți. 
      Și noi, de multe ori, purtăm în sine multe gânduri minu¬nate, care, dacă reușesc să ne absoarbă întreaga ființă, ne duc pe tărâmul lor – dar, de foarte multe ori, primim gânduri pe care le pierdem, gânduri care nu știi de unde vin și unde se duc. 
      Părintele Sofronie (Saharov) spunea obștii, într-o sinaxă, că omul este o ființă eterokínitos, adică „mișcată din afară”, iar Părintele Rafail (Noica) îl completa, atunci când analiza expresia populară „Mi-a venit gândul...”, spunând că omul este ființă duhovnicească și că este inspirat fie de Duhul lui Dumnezeu, fie de un duh străin. 
      De unde ne vin gândurile? Care este sursa noastră de inspirație? Ce se întâmplă cu gândurile inspirate care ne părăsesc sau pe care le pierdem? Care sunt gândurile noastre, până la urmă? Avem și noi gânduri?... Gândurile devin ale noastre în momentul în care le amestecăm cu propria ființă, după ce le-am primit în noi. Ele devin lumea noastră lăuntrică, care ne hrănește și pe care o împărtășim celor pe care îi iubim. 
      Astfel gândurile noastre devin vorbele noastre, devin faptele noastre, devin viața noastră. Dar şi acele gânduri care devin cuvinte ale noastre, și ele zboară în văzduh – ele pot rămâne, cel mult, în conștiința celorlalți doar în momentul în care se întrupează prin tipărire; atunci devin publice și accesibile oricui este interesat de ele, și își schimbă caracterul, iar cele care au valoare universală dăinuie peste veacuri. 
      Cuvintele întrupate în cartea de față nu au pretenția a fi nici la măsura Sfinților Părinți, nici să pună în cuvinte noi învățăturile acestora. Ele nu sunt altceva decât o încercare de definire a trăirii inimii mele – nu încă matură sau desăvârșită, dar vie și sinceră – care căuta căi prin care să poată să se bucure de bogăția patristică. Câteodată căile nu duceau nicăieri – erau ca semnalele radio sau ca un fascicul de lumină emis în cosmos, care, neîntâlnind nimic, nu se întoarce înapoi –, dar alteori căile reacționau ca ceva viu, ce te cheamă să le explorezi, pentru că par să aibă consistență, iar pe acestea am căutat să le împărtășesc. În aceste cuvântări nu am împărtășit biruințe ale sufle¬tului meu, ci mai degrabă năzuințe, pe care le ofer fraților mei, în nădej¬dea că și ei se pot hrăni și mângâia în același timp de lumina Harului ascunsă în spatele acestor cuvinte, conștient fiind că doar cuvintele ce cuprind în ele experiența biruitoare concretă pot rodi cu adevărat. 
      Așa cum mărturisește Sfântul Ioan Evanghelistul despre lumina lui Hristos, care „luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:5), tot așa și eu nădăjduiesc ca lumina care a călăuzit și mângâiat inima mea cu noime duhovnicești să lumineze în întunericul deznădejdilor fraților mei – ca astfel, mai mult, să îndrăznim împreună a chema numele Dumnezeului Celui Viu. 

      Arhimandritul Melhisedec 
      Stareţul Mănăstirii Lupşa

watch series