Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Avem în față o carte impresionantă prin definirea ei, prin conținut și bibliografie și foarte bine venită în contextul secularizării de astăzi, când, prin orice mijloace media ateiste, se duce o luptă crâncenă de a se disloca reperele moral-duhovnicești, consacrate ontologic, introducându-se tot felul de surogate, care de care mai antinaturale. Părintele monah Serghie, în cuprinsul cărții: Dumnezeu, o certitudine, realmente demontează prin consistența informațiilor, concizie, claritate și patos misionar, concepția darwinistă, fanteziile generate de teoria Big Bang și materialismul militant pseudoștiințific (sabotorul creștinismului autentic), promovând Adevărul Bisericii și evidențiind pe Dumnezeu, drept Cauza necauzată a tuturor celor văzute și nevăzute, cum ne spune în preambulul cărții.Certitudinea Adevărului absolut, revelarea și confirmarea rațională constă în faptul că Îl afirmă și devine o raționalitate internă sau o intuiție discursivă, intuiție – discurs. Această rațiune sau autoidentitate a ei este posibilă dacă îi este dat Infinitul Absolut Actual, cum se exprimă preotul și omul de știință martir Pavel Florenski, în lucrarea Stâlpul și Temelia Adevărului. Dumnezeul, Cel în Treime proslăvit este Certitudinea, Evidența a tot ce există, iar Logosul dumnezeiesc este Adevărul Suprem Întrupat.Părintele Serghie are pagini de o logică inegalabilă, referitoare la subsistemele intelective capabile de a habita calitativ și cantitativ biospațiile create și programate de Înțelepciunea infinită și absolută a Creatorului, cauze din Cauza primă necauzată, ale codului genetic, miliardelor de metabolisme, biocomunicării viului, reglajelor de intrare și de ieșire ale viului etc. Întreaga carte se fundamentează cu date științifice și în acord cu izvoarele Revelației biblice și patristice, precum și a experienței sale duhovnicești.Îi dorim din toată inima părintelui Serghie să aibă un continuu urcuș în tainele adânci ale explorării persoanei, a tot ceea ce este viu, contemplând în bunătate și credință, comuniunea și iubirea Preasfintei Treimi.Preot dr. Nicolae NICOLESCU Lucrarea Părintelui Serghie, pe lângă Apologetica susținută, deschide noi abordări ale paradigmelor consacrate mediatic în psihologie, biologie și astronomie, în lumina adevărului științific, iar argumentația extrem de bogată se adresează facultății de percepere a Adevărului absolut, Superspiritul Cauză Primă. Salvarea istorică a omului vine prin accesarea inteligenței sacrului autentic. Cartea răspunde la întrebări puse sau nepuse de cei care mai mult cercetează decât cred, Părintele Serghie apelează la nenumărate informații științifice, la inteligența materiei vii care se supune unor reguli ce definesc, de fapt, Îndumnezeirea universului. Chemarea la o cugetare liberă nu este una polemică cu cei care au rătăcit pe cale, ci caută să-i întărească pe cei care au impregnat în propriul suflet pe Dumnezeul real, revelat în Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.  Adrian ALUI GHEORGHE

Omul este o fiinţă foarte contradictorie. Pe de o parte, noi suntem predispuşi spre tihnă, echilibru: un om flămând vrea să mănânce şi să se sature, unul obosit – să se odihnească şi să se refacă. Pe de altă parte, tindem, dimpotrivă, spre pierderea echilibrului, spre creaţie, spre experimentare. Omul se naşte în această lume cu aptitudini şi talente proprii. El simte bucurie atunci când este suficient de sensibil pentru a le descoperi, dar şi destul de curajos pentru a le dezvolta şi exprima. În acest sens, noi ne realizăm asemănarea cu Dumnezeu. Conform teologiei ortodoxe, Dumnezeu a creat lumea din dragoste. Probabil că şi noi, asemenea Creatorului, avem un surplus de putere, de energie. Această putere lucrează în copii sub forma curiozităţii nestăpânite pentru felul în care este alcătuită lumea.

Aceeaşi putere îi alimentează pe oamenii ştiinţei în cercetările lor a lumii pământeşti. Există oameni care o realizează prin slujire şi artă. Dacă ne obişnuim să ne oprim în năzuinţa noastră spre cunoaştere, creaţie sau slujire, energia neconsumată nu dispare, ci poate să înceapă să lucreze împotriva noastră, bunăoară, prin depresie sau dependenţe. 

Dacă deschidem Biblia, aflăm în paginile ei diverse forme literare: poezie falnică, maxime scurte, acte legislative, relatări istorice, imnuri înălțătoare, predici amănunțite, tratate teologice, epistole personale, vedenii profetice și multe altele. Toate acestea i-au ajutat pe autorii biblici să aducă la cunoștința cititorilor lor glasul lui Dumnezeu, Care le vorbea despre valorile veșnice și imuabile. Iisus Hristos a comunicat și El cu oamenii în mod diferit. A propovăduit în sensul clasic al cuvântului, i-a învățat prin exemplul propriu, le-a răspuns la întrebări și le-a relatat povestiri pe care le numim parabole.

Când venim la biserică în fiecare duminică, auzim în cadrul Liturghiei pericopele evanghelice, o parte semnificativă a lor fiind constituită tocmai din astfel de texte expresive și memorabile. Ele ni se par simple și pe înțeles, însă nu încetăm să descoperim noi și noi profunzimi de bogăție duhovnicească, dacă pătrundem în tâlcul lor cu mai multă străduință. La baza acestei cărți se află predici, convorbiri catehetice și materiale apărute în urma întâlnirilor cu auditorii dintre cele mai diverse. Nu aveți în față un comentariu exegetic științific, ci niște reflecții referitoare la textele splendide și multilaterale care au avut un rol important în misiunea lui Iisus Hristos și își păstrează actualitatea în viața Bisericii Sale.

Tuturor ne e teamă de relaţii. Adică de angajarea într-un schimb psihic onest şi profund, un schimb care are ca şi cost iluzia libertăţii fără limite şi despărţirea de ideea imaturităţii tinereşti fără sfârşit. Mai presus de toate, pe oameni îi sperie posibilitatea de a renunţa la un „complex” pretenţios pe care încă nu l-au clădit şi dobândit pe deplin: Ego-ul lor.

Puterea fără iubire se dovedeşte animalică. Dispoziţia de iubire, atunci când este despărţită de sentimentul suficienţei personale şi a puterii interioare elementare este slabă şi obositoare.

De obicei în relaţiile de prietenie fiecare om se agaţă inconştient de celălalt cu intenţia fie de a dobândi putere asupra lui, fie fascinându-l, ca să dobândească protecţia şi „iubirea” aceluia. În primul caz e lesne de înţeles că nu e vorba de „iubire”. În al doilea caz, întrucât în spatele nevoii de „iubire” interioară de obicei se ascunde deghizată manipularea victimei căreia îi dăm voluntar puteri, iubirea dispare din nou.

Problema este ca omul să vadă ce se ascunde în spatele dispoziţiilor lui de iubire nevăzute şi treptat, acceptând această contradicţie nedorită a valorilor şi măştilor, să le includă în ansamblul personalităţii lui conştiente. Înainte de a începe să vorbească despre iubire, să caute a se confrunta cu adevăratele lui mobile care mereu se ascund în spatele „celor mai bune” intenţii. Altminteri toată viaţa o să-şi vândă lui şi celorlalţi amăgiri pentru copii.

Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creștinul crede și se încredințează pe sine lui Dumnezeu până la moarte, și atunci vede clar mâna lui Dumnezeu...
Atunci când ne încredințăm viitorul lui Dumnezeu, Îl obligăm să ne ajute. Încredințarea absolută în mâinile lui Dumnezeu are ca mamă credința, prin care omul se roagă în taină și se bucură de roadele nădejdii. Este o rugăciune continuă și aduce ruzultate dumnezeiești în ceasul cuvenit...
Încrederea în sine este cel mai mare și cel mai rău vrăjmaș al nostru, pentru că dintr-odată ne aruncă fără milă în prăpastie și ne lasă nefericiți pe drumuri. Când omul are încredere în sine, este legat de mâini și de picioare și nu poate face nimic sau luptă singur. Atunci este normal să fie biruit de vrăjmaș sau să eșueze și să-și zdrobească ego-ul...

Sfântul Paisie Aghioritul 

 Și când vă rugați lui Dumnezeu, nu uitați să căutați Împărăția: Să vină Împărăția Ta! Dacă va veni Împărăția, va veni și Împăratul; va veni și se va sălășlui în voi Dumnezeul Treimic: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Și binecuvântata Împărăție, care este în Ceruri, va fi binecuvântata Împărăție și înlăuntru, întru voi. Și inimile voastre vor fi pline de adevăr, de lumină și bucurie. Căci veți pricepe de ce trăiește omul; cu adevărat, veți înțelege limpede scopul și sensul vieții.