A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

In numeroasa ceata a Sfintilor rusi, Cuviosul Theodosie, incepatorul vestitei Lavre a Pesterilor din Kiev, ocupa un loc cu totul aparte. Fiind socotit impreuna cu parintele sau duhovnicesc, Cuviosul Antonie, intemeietorul monahismului rusesc, el este, datorita atat sfinteniei sale personale, cat si extraordinarei puteri de iradiere duhovniceasca a manastirii intemeiate de catre el, una dintre figurile cele mai reprezentative ale acestuia.  Orice pelerin care ajunge in mareata Lavra din Kiev, orice credincios care se inchina la zecile de moaste intregi si la sfintele capete izvoratoare de mir din pesterile acesteia trebuie sa stie unde este inceputul si izvorul din care a pornit acest fenomen unic al Ortodoxiei.  Aceasta carte, care cuprinde Viata si invataturile Sfantului theodosie, talmacite pentru prima data in limba romana din originalul vechi rusesc, cuprinde intre scoartele sale toata lumina si caldura de har care de o mie de ani, din generatie in generatie, tin aprinsa flacara sfinteniei intr-unul din cele mai venerate locuri ale lumii crestine.

Zambetul launtric de neclintit al Sfantului Efrem a biruit in vremea nevointelor sale, biruieste acum si va birui in vecii vecilor, caci el este izvorat din vederea sfatului si a dragostei Preasfintei si de viata facatoarei Treimi pentru lume si pentru fiecare om in parte.  Si tocmai dintru aceasta tainica vedere, Sfantul Efrem este cunoscut ca un mare mijlocitor pentru dobandirea de prunci, caci dragostea sa nu este numai vazatoare, ci se face impreuna-lucratoare la sfatul Tatalui, dimpreuna cu Fiul si cu Sfantul Duh, iar intru negraita smerenie dumnezeiasca ii sunt incredintati Cuviosului toti cei care au fost ceruti intru numele lui.  Asa se face ca, in zilele noastre si in neamul nostru, aflam tot mai multi prunci care poarta numele Efrem ori Efremia, acestia toti fiind pecetluiti cu dragostea Marelui Mucenic, cel care atat de mult Il iubeste pe Domnul Hristos, incat ar fi vrut sa ramana de-a pururi ascuns dupa mahrama smereniei dumnezeiesti si sa ne faca bine fara a fi vreodata vadit, dupa chipul si asemanarea Domnului si Dumnezeului nostru, Cel Care intru negraita smerenie a facut cerul si pamantul, lumea si toti cei ce locuiesc in ea, iar mai apoi Si-a dat viata pentru toti si toate, deschizandu-Si bratele pe Cruce si nimicind prin dragostea Sa toata puterea iadului, a mortii si a nerodirii.

In aceasta carte, Constantina Palmer ofera cititorilor o marturie a felului in care intelege ea Ortodoxia, o relatare a vietii ei intr-o tara ortodoxa si mai ales a contactului ei direct cu monahismul ortodox, a imersiunii in universul vietii monahale.

Impactul modului monahal de viata asupra autoarei a fost atat de puternic, incat a simtit ca este datoria ei sa impartaseasca intregii lumi tot ce a invatat ea despre credinta ortodoxa.  Povestirile relatate in aceasta carte dovedesc clar ca autoarea lor a inteles esenta vietii monahale.  Gratie patrunzatorului sau simt de observatie si a unui simt analitic discret, exersat de-a lungul convietuirii ei cu reprezentantele unei obsti monahale ortodoxe, imbratisand viata lor de rugaciune si munca, si-a insusit lectii de mare valoare despre iubirea altruista, despre primirea de oaspeti, despre imitarea lui Hristos.

Arhimandritul Rafail Karelin (n. 1931), cleric al Bisericii Ortodoxe Gruzine, fost profesor de slavonă, istoria religiei şi ascetică al Academiei Teologice din Tbilisi, fiu duhovnicesc al cunoscuţilor stareţi, schiarhimandritul Serafim Romanţov (canonizat în 2010) şi schiigumenul Sava Ostapenko, apropiat al Sfântului Zinovie, Mitropolitul de Tetri-Ţkaro (canonizat în 2010), este unul dintre scriitorii de mare popularitate ai Ortodoxiei contemporane de limbă rusă, autor a peste 30 de cărţi pe diverse teme duhovniceşti.

Această carte este scrisă sub forma unor convorbiri între duhovnic şi ucenicii sau vizitatorii săi. Se cuvine să spunem de la început: atât duhovnicul, cât şi interlocutorii săi sunt persoane reale, nu inventate. Duhovnicul este însuşi părintele Rafail, iar interlocutorii sunt oameni cu care acesta a dialogat despre diferite aspecte ale vieţii duhovniceşti. Discutând cu duhovnicul, vizitatorii îl întreabă, îşi exprimă nedumeririle, polemizează, se mânie, se supără, acceptă, în cele din urmă, unele lucruri, dar cel mai important e faptul că primesc răspuns la întrebările care îi neliniştesc. Probabil că multe dintre ele reprezintă probleme care îi frământă și pe cititorii cărții de față. De aceea, credem că puțini sunt cei care vor rămâne fără folos citind‑o. Celor care caută adevărul le va ajuta, la fel cum i‑a ajutat pe cei care au purtat aceste discuții cu autorul. Celor cărora adevărul li s‑a descoperit ca viaţă în Hristos în Biserica Ortodoxă le va servi spre rezolvarea nedumeririlor de care se ciocneşte inevitabil orice om raţional îmbisericindu-se și a căror înlăturare netezește calea urmării lui Hristos.

An aparitie: 2012
Traducere din limba rusă de pr. Nicolae Creţu

Ce se intampla cu sufletul dupa ce paraseste trupul la moarte?  In ce stare se afla el de atunci pana la Judecata de Apoi?

Aceasta carte infatiseaza invatatura si experienta de 2000 de ani ale Bisericii Ortodoxe Rasaritene despre realitatea celeilalte lumi, contrastandu‑le si comparandu‑le cu experientele „de dupa moarte” de astazi, pe de o parte, iar pe de alta, cu invatatura si experienta de veacuri ale ocultismului.

Crestinul care a postit, s‑a spovedit si s‑a impartasit cu Sfintele Taine innoiește in sine izvoarele harului des­chise in el prin Sfantul ­Botez, care dupa aceea au fost de atatea ori innoroite prin nepasare si caderi si de atatea ori au fost curatite prin pocainta.  Acum ele sunt iarasi cu­ratite dupa ­ultimele caderi.  Sa le pazim deci cel putin de acum, sa nu le astupam iarasi prin neluare‑aminte, impras­tiere si nepasare fata de acele lucrari prin care se pastreaza curatenia si dreapta curgere a apelor lor.  Sa nu dam frau liber simturilor, sa nu contenim a ne ruga cu osardie si ­lacrimi, sa nu uitam faptele dra­gos­tei, sa cautam ascultarea cuvantului lui Dumnezeu si, mai presus de toate, sa vorbim cu Domnul, Care este in noi, si prin aceasta impreuna‑vorbire sa pastram in noi frica de Domnul si ravna de a placea lui Dumnezeu, in care se si afla izvoarele vietii noastre duhovnicesti!

Sfantul Teofan Zavoratul