(lipsa text)

Originea pacatului stramosesc se afla in neascultarea Protoparintilor nostri, Adam si Eva, care ispiti de diavol, au calcat porunca lui Dumnezeu de a nu manca dintr-un anumit pom. Acelasi lucru il facem toti, mai ales ierarhia, pe toate treptele de organizare a societatii. Toti vor sa fie dumnezei dar fara ascultare de Dumnezeu.

Multi pot sa fagaduiasca mantuirea, dar numai Unul p poate da, Acela, Care S-a suit pentru asta pe Cruce si S-a sculat din mormant.

(lipsa text)

"Toti cei ce umbla dupa placeri, de orice fel, nu vor scapa de primejdii, caci sub orice placere e incolacit un sarpe". 
Dupa Cuvantul Parintilor, toata stradania diavolului aceasta era si este, ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva afara de Dumnezeu.
Drapt aceea vrajmasul, ca sa-si ajunga tinta faradelegii, imbie sufletului ispita intai, cea prin placere, aducandu-i momelii placute la vedere si bune la gustare - potrivite cu fiecare putere franta a sufletului, in parte, iar pe trup il impinge sa le implineasca cu lucrul si sa le faca tot mereu.
Vrea vicleanul, ca pe niste lipsiti de bucuria vederii lui Dumenzeu, pe care ne-a furat-o, sa ne mangaie invatandu-ne sa iubim placerea, binestiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu si intuneca mintea de la vederea Lui." (Parintele Arsenie Boca) 
Cuvant al Parintelui Iustin Parvu, despre Parintele Arsenie Boca
Motivatie la publicarea acestei carti
Cuvant inainte
Un tovaras nevazut si bun
Noe si Iisus
Din pacatosi Biserica face Sfinti
Lupta mantuirii
Vrajmas milostiv si prieten viclean
Iubirea de sine, primul pui al diavolului
Semnul Sfintei Cruci
In pustia Carantaniei
Cararea e iubirea
Saul si David
Cum ne bagam datori
Vremea de plata
Marturisirea
Ispasirea
Prin cuptorul smereniei
Invata de la cel patit
Cenzura invidiei
Soarele smereniei
Despre cei ce n-au necazuri
Cum se urzeste o cadere
Puterea care nu asculta
In duhul Parintilor
Cand se intuneca mintea
Spiritism
Plata neascultarii
Cele sapte surle
1.Chemarea launtrica prin glasul constiintei
2.Chemarea din afara prin cuvant
3.Chemarea prin necazurile vietii
4.Chemarea prin necazurile mortii
5.Chemarea prin necazurile mai presus de fire
6.Chemarea prin chinuri de la antihrist
7.Chemarea la Judecata generala
Razboiul nevazut
Pustiirea din rai
Dupa fire si contra firii
Ce insemneaza Mantuitorul
Lupta dupa lege
Pe trepte de-a rapa
Unii si-au taiat mintea in scripturi
Greselile iubirii si dreapta socoteala
Masura darului de sus
Nevointele desavarsirii
Varstele iubirii
Cuvinte hotaratoare
Destinul talantilor
Dreptul intre iubire si sabie
Ocarmuirea de sus
Crinul de pe cruce
Raspunzatorii
Iconomul nedrept
Adaugirile editorului.

(lipsa text)

Hronograful a fost scris de Caldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la Facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Sf. Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la Iași în anul 1591, publicat în Veneția la anul 1691. În anul 1821 ăl folosește Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 de ani apare în limba română, la editura Pelerinul Român, la Oradea, în anul 1992 ediția 1, iar acum în anul 2005 ediția a 2-a

Acceptarea lui Hristos ca „Domn si Stapan al vietii noastre” are o importanta deosebita pentru noi toti, insa mai ales pentru cei care, avand tendinta de autonomie si autoidolatrizare, de multe ori separa viata lor de Dumnezeu, se izoleaza si se indeparteaza de El, lucru ce arata ca, de fapt, nu-L recunosc pe Hristos ca „Domn si Stapan al vietii lor”.  Este adevarat ca omul, avand inclinatia spre pacat, indrazneste in viata lui cotidiana sa se autoproclame dumnezeu, pentru a avea astfel posibilitatea sa le cunoasca pe toate si sa guste din toate roadele, fara retineri si piedici morale, de vreme ce „fara Dumnezeu toate sunt ingaduite”.  Astfel, Il alunga pe Dumnezeu din viata lui pentru a trai liber, pentru a se desfata in placeri, pentru a se bucura de confortul lumii si a trai raiul simturilor, care insa este mincinos, iluzoriu si utopic.  Pentru ca nu poate exista Rai fara Hristos, fara sa-L asezam pe Acela „Domn si Stapan al vietii noastre”.

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

Aceste pagini, in care se regasesc momente luminoase si tragice ale unei vieti exceptionale, sunt printre cele mai captivante si cele mai intense pe care le‑a scris autorul Orei 25.  Un mare scriitor, martor al dramelor si marilor tulburari ale veacului nostru, se angajeaza sa reinvie si sa cante o lume disparuta...

Cartea descrie copilaria unui poet, tineretea, anii de formare a unui om pana la catastrofa istorica ce va inghiti regatul Romaniei in care s‑a nascut.  La fel ca tatal sau si ca stramosii sai, Virgil Gheorghiu trebuia sa ajunga preot.  Saracia lucie din copilarie ii va inchide insa portile seminarului.  Intra la liceul militar unde, vreme de opt ani, va purta uniforma regelui inainte de a se consacra in intregime poeziei, careia ii va fi credincios ca unei rugaciuni osardnice.

Dar acolo, in apropierea frontierei sovietice, lupoaica Istoriei e prezenta cu cortegiul ei de masacre, de teroare, de exterminare, de cadavre inghetate.  In curand, atunci cand Virgil Gheorghiu se va casatori cu avocata Ecaterina Burbea – ce va reusi sa obtina achitarea unei tinere din popor, ucigasa a seducatorului sau –, izbucneste al Doilea Razboi Mondial.

Este sfarsitul unei lumi, in care regatul Romaniei dispare sub valul Armatei Rosii.  Vocatia de scriitor nu este insa oare aceea de a reda viata acestei tari pierdute, a copilariei pe care o reanima aici cu o memorie intacta si cu o sensibilitate de foc?

Iata, scris cu pasiune, romanul adevarat al unei existente si marturia unui poet, a unui preot si a unui soldat.  A unui om „a carui privire preface colbu‑n aur”.

Daca cineva si-ar indrepta putin atentia spre aceasta cumpana a placerii- durerii cercetand, lucrurile pentru a vedea cum stau, ii vor rasari in minte cu putere cateva intebari, care cer un raspuns imediat.
Iata cateva dintre ele:
Ce este placerea si ce este durerea?
Care sunt radacinile lor?
Care este semnificata lor pentru existenta?
De ce lucrurile stau asa si nu altfel?
Cum se explica aparitia lor simultana, dar contradictorie, in desfasurarea existentei?
De ce nu poate prima (placerea) sa o desfiintezepe cea de-a doua (durearea), incat trecerea vremelnica a omului prin lumea aceasta sa nu fie definita in primul rand de "durere intristare si suspin"?

Cine va putea da un raspuns responsabil la toate astea, in asa fel incat sa fie si acceptat si capabil de a fi trait?

"Diavolul are mare stapanire in lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Rau este ca se impiedica interventia dumnezeiasca atunci cand nu este pocainta. Daca ar exista pocainta, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni dupa furtuni! Dumnezeu sa ne ajute. Sa cerem pocainta pentru intreaga lume si pentru toti cei care fac rau Bisericii cu sange rece si nu cu dorinta sa se indrepte, ca Dumnezeu sa le dea pocainta si, abia dupa aceea, sa-i ia.
Sa ajutam, pe cat putem, lumea sa se pocaiasca, pentru ca sa primim binecuvantarile lui Dumnezeu. Pocainta si marturisire, de acestea e trebuinta azi. Eu recomand mereu pocainta si marturisire, ca diavolul sa-si piarda drepturile si sa se taie influentele exterioare demonice. Oamenii au nevoie de zguduituri ca sa inteleaga si sa se pocaiasca. (Trezice duhovniceasca, Schitul Lacu, 2000, p. 350)

Pr. Paisie Aghioritul

Egumen la Athos, Dragomirna, Neamt si Secu intr-un moment decisiv al istoriei spirituale a Rasaritului Europei, staretul Paisie Velicikovski(1722–1794) declanseaza o mare miscare de renastere duhovniceasca intemeiata pe intoarcerea la Parintii Filocaliei si rugaciunea lui Iisus, ale carei reverberatii se resimt pana astazi.

Adevarat roman monahal, Autobiografia Cuviosului Paisie ofera o marturie vie asupra anilor sai de ucenicie duhovniceasca.  Continuand relatarea aventurii spirituale paisiene, Viata lui Paisie scrisa de monahul Mitrofan surprinde din interior etapele uneori dramatice ale constituirii comunitatii paisiene pana la moartea staretului.

Publicarea alaturi de aceste documente a biografiilor romanesti, a unor texte liturgice si, mai ales, a Asezamintelor care au reglementat viata comunitatilor paisiene speram sa contribuie la o reconsiderare lucida a locului si rolului lui Paisie in istoria spiritualitatii panortodoxe si romanesti, si la o precizare a coordonatelor exemplaritatii si actualitatii renasterii spirituale propuse de el.