Cu autorul harului lui Dumnezeu, continuăm seria: „Cuvinte de Aur”, adăugând volumul al III-lea, care conţine teme unitare sub titlul: „Nunta, familia şi problemele lor”. În această serie unitară sunt cuprinse următoarele teme:
- Nunta şi Căsătoria
- Relaţiile dintre soţi
- Înfrânarea soţilor
- Lipsa copiilor - sterilitatea, naşterea de prunci
- Părinţi, copii, creşterea copiilor
- Văduvia, divorţul, căsătoria a doua
- Desfrânarea, adulterul, avortul
- Perversiunea - homosexualitatea.
Doar din abordarea acestor teme cineva poate să înţeleagă că Sfântul Ioan Gură de Aur nu este doar predicatorul vestit al milosteniei şi al pocăinţei, ci şi o călăuză preţioasă a vieţii de familie, care astăzi este atacată de atâtea curente.
Câtă însemnătate dă nunţii Sfântul Ioan Gură de Aur, reiese din cuvintele sale, pe care le întăreşte: „Nimic să nu fie mai cinstit femeii decât bărbatul său, şi nimic mai iubit bărbatului decât femeia lui! Aceasta constituie viaţa noastră: unirea femeii cu bărbatul, aceasta constituie întreaga lume”.