Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

„Pavel a văzut o lumină care nu avea sfârşit nici în jos, nici în sus şi nici împrejur; o lumină fără de ho­tar i‑a apărut, strălucind în jurul lui, ca un soare infinit mai luminos şi mai mare decât universul; şi, în mijlocul acestui soare, el însuşi sta, devenit nimic altceva decât un ochi.” Aceasta este vederea slavei de care ne putem a­pro­pia prin chemarea numelui lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus face ca strălucirea Schim­bă­rii la Faţă să pătrundă în toa­te ungherele vieţii noastre.

Mitropolitul Kallistos Ware

Prin stăruinţa în Rugăciunea lui Iisus, cugetul atinge o stare de dulce liniştire şi pace... Cu cât cade mai multă ploaie pe pământ, cu atât el devine tot mai moale; tot astfel, cu cât chemăm mai mult sfântul nume al lui Iisus, cu atât se pogoară în pă­mântul inimii noastre tot mai multă bucurie şi veselie. Când soarele răsare deasupra pământului, se face lumină; când slăvitul şi sfântul nume al Domnului nostru Iisus Hristos străluceşte neîncetat în minte, se nasc nenumărate cugetări strălucitoare ca soarele.

Sfântul Isihie Sinaitul

Cum invatam sa ne rugam?  Cum inradacinam in suflet duhul rugaciunii?  Cum dobandim dispozitia pentru rugaciune?  Cum trebuie sa savarsim rugaciunea?  Cum ne deprindem sa ne concentram atentia asupra cuvintelor rugaciunii?  Cum sa ne rugam in marea aglomeratie de treburi?  Care este in rugaciune principalul, fara de care ea nu ar fi rugaciune?  Ce impiedica savarsirea corecta a rugaciunii?  Ce este rugaciunea lui Iisus si daca tuturor la este cu putinta sa se apuce de ea?  Ce este inselarea duhovniceasca si cum sa nu cadem in ea?  La acestea si la alte intrebari gasim raspunsuri in corespondenta Sfantului Teofan Zavoratul, care a raspuns in decursul a mai mult de douazeci de ani din chilia lui retrasa la multimea scrisorilor ce i le trimeteau din abundenta oamenii iubitori de Dumnezeu din diferite colturi ale tarii cu rugamintea de a le rezolva problemele ce se iveau.  Si dintre situatiile complicate ale vietii duhovnicesti a tuturor acestor oameni nu a existat niciuna, pe care el sa nu o fi putut rezolva.

Rugăciunea este convorbirea cea mai intimă a sufletului cu Dumnezeu. Pulsul vieţii duhovniceşti a omului se află tăinuit în tânguirile, sus­pinele, cererile şi slavosloviile acesteia, în mărturisirile şi în revărsările ei de mulţumire adusă Domnului. Prin rugăciune, omul intră în părtăşie cu Dumnezeu – iar aceasta nu doar în fiecare zi, ci şi în fiecare clipă –, cerându‑I ajutor binecuvântat atât în nevoile trupeşti, cât şi în cele duhovniceşti.

După cuvintele Sfântului Isaac Sirul, „rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor, izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumină a celor care se află în întuneric, sprijin al celor neputincioşi, apărătoare la vreme de ispită, săgeată împotriva vrăj­maşilor demoni”. Cine ar putea să ­descrie însă cel mai bine rugăciunea, dacă nu acela care a cunoscut‑o îndeaproape? Şi cine a cunoscut‑o mai temeinic decât cel care se roagă cu adevărat? Căci rugă­ciunea nu este un act exterior, ce ar putea fi descris doar pe baza observațiilor din afară, fiind trăire tăinuită în adâncul inimii omeneşti – iar inima este ceva nespus de adânc (v. Psalmi 63, 7).

Părtăşie adevărată cu Dumnezeu au avut sfinţii. Inimile lor s‑au topit în cele mai aprinse rugăciuni. Ei au ştiut cum trebuie să grăim cu Dumnezeu şi au scris cele mai bune îndrumări pentru rugători. De la ei ne‑au rămas şi cele mai frumoase modele de rugăciuni ortodoxe pentru felurite situaţii de viaţă – pe care şi noi putem, în chip minunat, să le folosim astăzi în rugăciunea noastră.

Cartea de față – ce expune experiența de rugăciune autentică a Bi­sericii Ortodoxe –, aparținând celui mai de seamă teolog bulgar con­temporan, arhimandritul Serafim Alexiev (binecunoscut cititorilor români din mai multe scrieri tălmăcite la noi în ultimele două decenii), poate fi socotită, pe drept cuvânt, un prețios îndrumar de rugăciune pentru tot creştinul.

Scopul rugaciunii si vietuirii crestine este vederea slavei lui Dumnezeu si participarea, prin har, la viata lui Dumnezeu.  Drumul catre acest scop ne este deschis datorita Intruparii, mortii si Invierii Cuvantului lui Dumnezeu si salasluirii Duhului Sfant.  Dar fiecare dintre noi trebuie sa decida pentru sine daca se aventureaza sau nu pe aceasta cale ce duce la viata vesnica, dar numai prin patimire si moartea pe cruce.

Un elev minor a fost întrebat la un examen:‒ Care este cea mai necesară şi mai importantă rugăciune?‒ Rugăciunea Domnească, a răspuns blând băiatul, acea rugăciune pe care ne-a lăsat-o Însuşi Dumnezeu, Răscumpărătorul nostru. „Aşa să vă rugaţi – spune El în Sfânta Sa Evanghelie – Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”.‒ Şi care cerere crezi că este mai necesară decât celelalte?‒ „Facă-se voia Ta” – a spus el cu adâncă evlavie.‒ De ce?‒ Pentru că, a răspuns băiatul, eu însumi nu ştiu ce este mai bine şi mai folositor pentru mine, de aceea şi trebuie în orice împrejurare să Îi spun lui Dumnezeu: „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Numai ceea ce ni se întâmplă din voia lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, a adăugat băiatul după o scurtă pauză, este bine şi folositor pentru om!

In epoca abrogarii oricarui fel de interdictii si a comunicarii nestingherite dintre oameni si culturi, porunca patristica si canonica a Bisericii: "nu este ingaduit sa te rogi cu ereticii sau cu schismaticii" apare ca ceva rupt de realitate, ca o provocare pentru omul contemporan.

Provocarea cu care se confrunta Traditia canonica nu se refera doar la cei "din afara" Ortodoxiei, care, fireste, nu au premisele de intelegere a invataturii patristice. De multe ori insa Traditia noastra canonica este privita ca rigida mult mai mult de catre cei "din interiorul" Bisericii, atunci cand simt ca unele dintre poruncile einu servesc scopurilor lor, nu slujesc intereselor lor. De aceasta provocare se ocupa acest scurt studiu.

Cartea 'Rugaciunea in lume' a preotului Stefanos Anagnostopoulos, vine in intampinarea celor care traiesc in lume , dar sunt dornici sa lucreze Rugaciunea mintii si inimii (Doamne , Iisuse Hristoase, miluieste-ma!)

In carte este facuta o prezentare amanuntita si sistematica a Rugaciunii. Cu toate acestea, nu este o lucrare stiintifica ci una marturisitoare, fiindca autorul transmite pe parcursul intregii carti, dorinta de a misca sufletul cititorului, nu prin argumente rationale, ci cu nenumarate marturii despre lucrarea Rugaciunii, si mai ales despre lucrarea Harului Dumnezeiesc in omul rugator, despre roadele dumnezeiseti ale acesteia, despre bucuria si pacea de nedescris, limpezirea mintii si a intelegerii.

Cartea 'Rugaciunea in lume' are la baza cuvintele si trairile duhovnicului Parintelui Stefan, cunoscutul Parinte Efrem Filoteitul (credincios ucenic al marelui dascal contemporan al Rugaciunii inimii, Gheron Iosif).

Parintele Stefan Anagnostopoulos reuseste sa transmita prin aceasta carte dorinta de a-l determina pe cititor sa inceapa lucrarea Rugaciunii, pentru a deveni partas bucuriilor ceresti.

Să ne rugăm deci cu cuvântul lăuntric din pieptul nostru. Când gura noastră tace, noi vorbim, deliberăm şi spunem rugăciuni şi alte cuvinte în pieptul nostru. Trebuie să obligăm cuvântul lăuntric să spună Rugăciunea lui Iisus şi să oprească orice gând. După ce vom spune o perioadă de timp Rugăciunea lui Iisus cu cuvântul lăuntric, se va deschide intrarea minţii în inimă, aşa după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, care au cunoscut prin experienţă aceste lucruri. Apoi, împreună cu rugăciunea, vor veni toate virtuţile: dragostea sfântă şi pacea duhovnicească prin care se vor împlini toate cererile mântuitoare cu ajutorul harului Dumnezeiesc. (Arhimandritul Ilie Cleopa)
Care este folosul practicării Rugăciunii lui Iisus? Mare este folosul! Dumnezeu dă rugăciunea celui ce se roagă, dar care nu a ajuns la rugăciunea lăuntrică, o dă fie înainte de moarte, fie chiar după moarte, căci şi după moarte Rugăciunea lui Iisus îşi are rostul ei. (Cuviosul Varsanufie de la Mănăstirea Optina)

Cand crestinul reuseste cu ajutorul Harului Dumnezeesc sa pogoare mintea in inima, mintea ia parte la lucrarea inimii, se impartaseste de energiile necreate ce stralucesc din Soarele Dreptatii-Hristis, ce se descopera in inima, mintii.

Prologul Filocaliei grecești, tipărite la Veneția în 1782, îl invocă pe sfântul Ioan Gură de Aur ca promotor al rugăciunii isihaste a lui Iisus.
„Tomosul” primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de „Metoda-Canon” de viață isihastă a cuvioșilor Calist și Ignatie Xanthopouloi inclusă în Filocalie, citează în acest sens ca referință de autoritate o „Epistolă către monahi” a lui Ioan Hrisostom.
Cercetări din ultimele decenii au evidențiat existența în manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” îndemnând la practicarea rugăciunii lui Iisus foarte popular în Bizanțul secolelor XI–XV. Avem de-a face cu un document esențial al spiritualității bizantine apărut la mijlocul intervalului dintre secolul IV — veacul de aur al patristicii și monahismului originilor — și reînviorarea lor filocalică în secolele XIV și XVIII.
Volumul de față restituie în texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” însoțit de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne!”.

Sinteză a revelației biblice și hristologiei dogmatice, rugăciunea lui Iisus — rezumată în neîncetatul „Doamne miluiește” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox și însoțește rugăciunile fiecărui creștin în parte la altarul inimii — e o sinteză practică a întregii Ortodoxii. Rezumat al întregului creștinism, este chemată să devină pentru toți creștinii respirația duhovnicească a sufletului. În formula memorabilă a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” — lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur —, scopul ultim este nu altul decât ca „inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima”.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

"Dacă oamenii ar cunoaște puterea cuvântului lui Hristos: "Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți avea odihnă sufletelor voastre", atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte științe și învățături și ar învăța numai această știință cerească...
Noi nu avem smerenie și de aceea ne chinuim pe noi înșine și pe cei ce trăiesc împreună cu noi."