Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Cartea 'Rugaciunea in lume' a preotului Stefanos Anagnostopoulos, vine in intampinarea celor care traiesc in lume , dar sunt dornici sa lucreze Rugaciunea mintii si inimii (Doamne , Iisuse Hristoase, miluieste-ma!)

In carte este facuta o prezentare amanuntita si sistematica a Rugaciunii. Cu toate acestea, nu este o lucrare stiintifica ci una marturisitoare, fiindca autorul transmite pe parcursul intregii carti, dorinta de a misca sufletul cititorului, nu prin argumente rationale, ci cu nenumarate marturii despre lucrarea Rugaciunii, si mai ales despre lucrarea Harului Dumnezeiesc in omul rugator, despre roadele dumnezeiseti ale acesteia, despre bucuria si pacea de nedescris, limpezirea mintii si a intelegerii.

Cartea 'Rugaciunea in lume' are la baza cuvintele si trairile duhovnicului Parintelui Stefan, cunoscutul Parinte Efrem Filoteitul (credincios ucenic al marelui dascal contemporan al Rugaciunii inimii, Gheron Iosif).

Parintele Stefan Anagnostopoulos reuseste sa transmita prin aceasta carte dorinta de a-l determina pe cititor sa inceapa lucrarea Rugaciunii, pentru a deveni partas bucuriilor ceresti.

Să ne rugăm deci cu cuvântul lăuntric din pieptul nostru. Când gura noastră tace, noi vorbim, deliberăm şi spunem rugăciuni şi alte cuvinte în pieptul nostru. Trebuie să obligăm cuvântul lăuntric să spună Rugăciunea lui Iisus şi să oprească orice gând. După ce vom spune o perioadă de timp Rugăciunea lui Iisus cu cuvântul lăuntric, se va deschide intrarea minţii în inimă, aşa după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, care au cunoscut prin experienţă aceste lucruri. Apoi, împreună cu rugăciunea, vor veni toate virtuţile: dragostea sfântă şi pacea duhovnicească prin care se vor împlini toate cererile mântuitoare cu ajutorul harului Dumnezeiesc. (Arhimandritul Ilie Cleopa)
Care este folosul practicării Rugăciunii lui Iisus? Mare este folosul! Dumnezeu dă rugăciunea celui ce se roagă, dar care nu a ajuns la rugăciunea lăuntrică, o dă fie înainte de moarte, fie chiar după moarte, căci şi după moarte Rugăciunea lui Iisus îşi are rostul ei. (Cuviosul Varsanufie de la Mănăstirea Optina)

Cand crestinul reuseste cu ajutorul Harului Dumnezeesc sa pogoare mintea in inima, mintea ia parte la lucrarea inimii, se impartaseste de energiile necreate ce stralucesc din Soarele Dreptatii-Hristis, ce se descopera in inima, mintii.

Prologul Filocaliei grecești, tipărite la Veneția în 1782, îl invocă pe sfântul Ioan Gură de Aur ca promotor al rugăciunii isihaste a lui Iisus.
„Tomosul” primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de „Metoda-Canon” de viață isihastă a cuvioșilor Calist și Ignatie Xanthopouloi inclusă în Filocalie, citează în acest sens ca referință de autoritate o „Epistolă către monahi” a lui Ioan Hrisostom.
Cercetări din ultimele decenii au evidențiat existența în manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” îndemnând la practicarea rugăciunii lui Iisus foarte popular în Bizanțul secolelor XI–XV. Avem de-a face cu un document esențial al spiritualității bizantine apărut la mijlocul intervalului dintre secolul IV — veacul de aur al patristicii și monahismului originilor — și reînviorarea lor filocalică în secolele XIV și XVIII.
Volumul de față restituie în texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” însoțit de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne!”.

Sinteză a revelației biblice și hristologiei dogmatice, rugăciunea lui Iisus — rezumată în neîncetatul „Doamne miluiește” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox și însoțește rugăciunile fiecărui creștin în parte la altarul inimii — e o sinteză practică a întregii Ortodoxii. Rezumat al întregului creștinism, este chemată să devină pentru toți creștinii respirația duhovnicească a sufletului. În formula memorabilă a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” — lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur —, scopul ultim este nu altul decât ca „inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima”.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

"Dacă oamenii ar cunoaște puterea cuvântului lui Hristos: "Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți avea odihnă sufletelor voastre", atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte științe și învățături și ar învăța numai această știință cerească...
Noi nu avem smerenie și de aceea ne chinuim pe noi înșine și pe cei ce trăiesc împreună cu noi."

Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranţă cel mai mare teolog ortodox al sfârşitului secolului XX. Vastă şi profundă, opera sa exprimă în acelaşi timp sensibilitatea mistică şi rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât şi geniul specific al Ortodoxiei româneşti.

Apărute acum pentru prima dată în româneşte, textele reunite în acest volum reprezintă câteva conferinţe ţinute de părintele profesor Dumitru Stăniloae în Occident în anii ’70. Ele transcriu în termeni simpli, accesibili cititorului modern nespecializat, reflecţia sa personală asupra specificului spiritualităţii ortodoxe. Experienţa duhovnicească a Bisericii întrupată în sfinţenie şi rugăciune apare aici ca manifestare plină de fineţe a „delicateţii” şi gingăşiei umanului transfigurat în a cărei „transparenţă” licăreşte taina supremă a Iubirii Sfintei Treimi. Deschizând umanul spre orizontul Infinitului divin, mistica ortodoxă întemeiază astfel autenticitatea tuturor expresiilor şi dimensiunilor existenţei omului, dovedindu şi relevanţa nedepăşită.

„Traducerea şi editarea acestor texte ale părintelui Stăniloae reprezintă o mare binecuvântare pe care o va înţelege fiecare cititor. Părintele Stăniloae reprezintă un dar preţios al lui Dumnezeu făcut Bisericii noastre şi umanităţii: «Să mulţumim Domnului!»”

Arhim. Gheorghios Grigoriatul

Rugaciunea lui Iisus este neaparat necesara pentru intrarea in Imparatia Cerurilor.  Multora nu le este de folos sa aiba rugaciunea launtrica.  "De aceea Dumnezeu da rugaciunea celui ce se roaga, dar care nu a ajuns la rugaciunea launtrica, o da fie inainte de moarte, fie chiar dupa moarte, caci si dupa moarte Rugaciunea lui Iisus isi are rostul ei".

Cuviosul Varsanufie

Lupta între bine şi rău este pe viaţă şi pe moarte! Chiar dacă duhurile necurate nu sunt văzute, ele îşi fac lucrările cu prisosinţă. Sfântul Apostol Petru ne face atenţi în prima sa epistolă sobornicească, în capitolul cinci, versetul opt: Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, iar Sfântul Apostul Pavel, gândindu-se la aceeaşi realitate, că între bine şi rău este o luptă pe viaţă şi pe moarte, că duhurile necurate încearcă să îi facă pe creştini să se prăbuşească, ne spune în Epistola către Efeseni, în capitolul şase, că noi trebuie să ne antrenăm la luptă.

Aceasta carte este o lucrare de aprofundare a sensurilor si reverberatiilor duhovnicesti deosebite ale Rugaciunii Domnesti, cea mai cunoscuta si mai rostita in intreaga Crestinatate, dimpreuna cu cele ale Fericirilor, cai spre desavarsire, pornind de la diferite aspiratii sau nevoi concrete ale fiintei umane, asa cum le-a rostit Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Aceasta exegeza profunda, interesanta si utile, sustine cu multa osardie drumul spre trairea si propovaduirea Sfintei noastre Ortodoxii, lumii contemporane.

Prea adeseori rugăciunea nu are atâta importanţă în vieţile noastre încât orice altceva să dispară pentru a-i face loc. Rugăciunea e adăugată multor altor lucruri; dorim ca Dumnezeu să fie prezent, nu fiindcă nu există viaţă fără El, nu fiindcă este valoarea supremă, ci fiindcă ar fi aşa de bine ca, pe lângă toate binefacerile lui Dumnezeu, să beneficiem, de asemenea, şi de prezenţa Sa. El este ceva adăugat nevoilor noastre şi când Îl căutăm în acest fel, nu-L vom întâlni.... Toţi ştim cum e să iubeşti pe cineva cu toată inima; cunoaştem plăcerea nu doar a întâlnirii, ci şi a gândirii la cel iubit, mângâierea pe care acest gând ne-o oferă. În acest fel trebuie să încercăm să-L iubim pe Dumnezeu, iar de fiecare dată când e pomenit numele Său, ar trebui să ni se umple inima şi sufletul de o căldură infinită.

                                                                         Mitropolitul Antonie de Suroj