Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa

Format: 13 x 20 cm
ISBN: 978-606-550-102-7
Status: in stoc

Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Egumenita

„Discernământul celor desăvârşiţi este cunoaşterea pe care o au în ei din iluminare dumnezeiască, care prin lumina ei are puterea de a lumina pe deplin cele întunecate care există în ceilalţi. Sau, cu alte cuvinte, este în general recunoscută şi se numeşte discernământ, cunoaşterea şi înţelegerea fără greşeală a voii lui Dumnezeu în orice vreme şi orice loc şi orice împrejurare, care se pare că există doar în cei curaţi la inimă, la trup şi la gură” (Sfântul Ioan Scărarul,  Cuvânt despre discernământ).

Discernământul, care constituie obiectul acestei cărţi, este condiţia de bază a judecării corecte în orice problemă, şi cu atât mai mult este necesar pentru a da un răspuns corect în problemele duhovniceşti. Pentru dobândirea şi cultivarea discernământului duhovnicesc, de mare ajutor este studierea vieţilor şi învăţăturilor Părinţilor şi Sfinţilor Bisericii noastre, fiindcă din acestea învăţăm că Părinţii abordau cu discernământ diferite cazuri şi probleme ale vieţii duhovniceşti. Pentru a-i ajuta pe creştinii interesaţi, scriitorul a adunat în această carte foarte multe întâmplări care lămuresc corecta abordare a diferitelor chestiuni duhovniceşti.

Fie ca această carte să se dovedească un ajutor lămuritor şi folositor pentru toţi cei care se ocupă cu călăuzirea duhovnicească a semenilor lor, precum duhovnicii, părinţii, dascălii etc.

Pret: 11.70 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Parintele Ioannis Kalaidis (1925-2009) s-a nascut in Grecia in anul 1925, de praznicul Apostolului celui iubit al Domnului.  Inca din frageda varsta, ajutandu-l pe preot in altar si intarit fiind de inclinatiile duhovnicesti ale mamei sale, se ruga adeseori Domnului sa-l invredniceasca a-I sluji ca preot.  Dupa ce si-a incheiat stagiul militar in sfasietoarea perioada a Razboiului Civil (1946-1949) din patria sa, Ioannis s-a casatorit cu tanara Polixenia, cu care a dobandit patru copii.  La varsta de 45 de ani, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a primit infricosatul dar al preoției.  Pentru smerenia si dragostea sa, fiind destoinic urmator al Sfintilor, a primit de la Dumnezeu multe haruri spre mantuirea credinciosilor: stravedere, facerea de minuni, stapanire peste stihii, vederea Luminii Nefacute.
      Ultimii douazeci de ani ai vietii sale mult-incercate au stat sub ocrotirea Nou-Aratatilor Mucenici Rafail, Nicolae si Irina, de nenumarate ori savarsind el insusi impreuna cu acestia mari minuni.
      In anul 2009, Parintele Ioannis s-a mutat la Domnul in urma unei boli de care patimea muceniceste, fiind prohodit atat de ucenici cat si de zidirea care a varsat si ea cateva lacrimi de ploaie cinstindu-i adormirea.  Scumpa inaintea Domnului moartea cuviosilor Lui (Psalmul 115, 6).
      Parintele Ioannis e un preot sfant, e noul Nicolae Planas al Orthodoxiei noastre! (Mitropolitul Antonie de Siatista)
      Dupa moartea unui preot cipriot, ca s-o mangaie pe preoteasa vaduva, Maica Domnului i s-a aratat si i-a descoperit numele tuturor preotilor sfinti din Cipru si din Grecia, care erau inca in viata.  Printre ei se afla si Parintele Ioannis din Neohori.  Am simtit atunci inlauntrul meu pace si o negraita bucurie.
      Pavel Pavlidis
watch series