Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Într-o seară am primit prin poșta electronică un mesaj. Mesajul era de la un suflet chinuit și necăjit de răutatea, de minciunile și de invidiile acestei lumi. Ziua care trecuse fusese pentru mine destul de obositoare, cu multe griji, însă trebuia să răspund. N-am vrut să las fără răspuns osteneala și așteptarea destinatarului, pentru că eram sigur că-l stăpânea singurătatea și deznădejdea.           

Hristos ne conduce viața, este lângă noi în tot și în toate. Toți am trăit momente grele, în care am crezut că am rămas singuri. Singurătatea nu este însă în niciun caz o stare de deznădejde care nu poate să se schimbe. Cu siguranță poate fi înfruntată, poate fi depășită, dar nu cu rețetele acestei lumi.       

Soluția este limpede și ușoară. De vreme ce rădăcinile singurătății se găsesc înăuntrul nostru, nu este cu putință să scăpăm de aceasta fără să ne plecăm înăuntrul sufletului nostru. Și acolo, pentru a intra lumina, cineva trebuie să deschidă fereastra, să o redeschidă față de semeni și față de Dumnezeu.           

Una este arma cea adevărată, care lovește de moarte singurătatea: iubirea adevărată. Cel care trăiește în climatul iubirii autentice nu este în primejdie niciodată din pricina singurătății aducătoare de moarte. Iubirea este vrăjmașul singurătății! Restabilirea comuniunii și îndepărtarea singurătății se găsesc în voința omului. Desigur, dacă acceptă să restabilească comuniunea cu Hristos Dumnezeu-Omul, Care este calea către Dumnezeu Tatăl.           

Deci să facem acești pași împreună cu Hristos, să păstrăm nestricatăîn amintirea noastră dovada milostivirii Lui: lacrimile pe care le-a șters, durerile pe care le-a îndurat, neliniștile pe care le-a risipit, nevoile pe care le-a împlinit, fricile pe care le-a alungat, binecuvântările pe care le-a dăruit. În felul acesta ne întărim sufletul ca să înfruntăm toate greutățile pe care le vom întâlni în vremea rămasă a călătoriei împreună cu semenul nostru! Să facem acești pași împreună cu Hristos! Amin.

Pocainta este leacul nelegiuirilor, nimicirea faradelegilor, indrazneala catre Dumnezeu, arma impotriva diavolului, nadejdea mantuirii, departarea deznadejdii... Esti pacatos? Nu deznadajdui! Pocainta ne deschide cerul, pocainta ne duce in Rai. - Sfantul Ioan Gura de Aur

Aceasta carte este alcatuita de Arhimandritul Ioan Krestiankin si numita de el Carte de capatai.  Aceasta este menita sa ii ajute pe cei care tind catre „cinstea celei mai inalte chemari”, catre aflarea caii sigure si drepte catre mantuire, ca pasind pe ea si traind cu evlavie pe pamant, sa mosteneasca si Imparatia cereasca.

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau a devenit vas al Duhului Sfant. Sa inteleaga ca trupul fiecarui crestin trebuie sa devina vas al Duhului Sfant.

Citirea minunilor savarsite de Sfantul Alexandru, caruia Dumnezeu i S-a aratat precum oarecand Dreptului Avraam, sa fie pentru ei prilej pentru a pune inceput bun mantuirii. Iar pentru crestini sa fie prilej pentru a spori in viata de rugaciune si de nevointa. Vremurile sunt grele, dar Dumnezeu nu ne lasa. Ii trimite pe sfintii Sai sa ne ajute...

Alexie îl vede cum se îndepărtează în apele învolburate și se înspăimântă. Nu vrea să creadă că o excursie frumoasă poate să se încheie cu o tragedie. Se cațără pe stânci și înaintează paralel cu râul, străduindu-se să nu îl piardă din ochi. Dintr-odată locul devine neprimitor și ostil. Mai jos pietre imense închid trecătoarea, creând o cascadă puternică. Pericolul ca prietenul lui să fie zdrobit acolo era deja vizibil. Aris se învârte în vârtejul apei și simte că i-a sosit sfârșitul. Până aici mi-a fost, se gândi el... Cel care urmează urmele sfinte care pornesc din Konița Va descoperi și tainele acestora. Sunt taine care nu se spun în cuvinte. Eroii narațiunii noastre, care sunt niște copii, Fiecare cu frământările și cu problemele lui, Au reușit să trăiască aceste taine Și să își schimbe viața pentru totdeauna. Aventura lor cutremurătoare a fost numai începutul... În loc de prefaţă Începutul unei prietenii O călătorie neaşteptată Atunci când s-au cunoscut Capadocia (1840-1850) Hagi-efendi Păcat... de nume Este bine să îţi meargă mintea chiar şi când dai de greu Dumnezeu nu îl binecuvântează pe omul leneş Burţi pline... inimi goale Proşti şi deştepţi Jertfa de sine pentru toţi În „bârlogul” bătrânului Un rămas-bun – o promisiune Ah, această curte! Dacă ar fi avut gură să vorbească Mormântul care izvorăşte viaţă Dumnezeul surprizelor şi al situaţiilor neaşteptate

Un frate l-a întrebat pe un stareţ (un bătrân):
‒ Ce faptă bună ar trebui să fac şi să trăiesc aşa?
Stareţul a răspuns:
‒ Dumnezeu ştie ce este bine. Eu am auzit cum unul dintre stareţi l-a întrebat pe avva Nesteroi: „Ce faptă bună ar trebui să fac?” Şi avva i-a răspuns: „Nu toate faptele sunt egale?”
Scriptura spune:
„Avraamera iubitor de străini – şi Dumnezeu era cu el; Ilie iubea tăcerea – şi Dumnezeu era cu el; David era blând – şi Dumnezeu era cu el”.
Aşadar, vezi, ceea ce îşi doreşte după Dumnezeu sufletul tău, aceea să şi faci şi să îţi păzeşti inima ta.