(lipsa text)

Acest Acatist ne indeamna sa fim uniti prin tainice legaturi de iubire cu cei ce au incheiat strabaterea cailor lumesti prin jertfa suprema. Sa cerem ajutor eroilor si martirilor nostri sa ne invete taina rabdarii, pentru ca atunci cand vom fi chemati sa depunem propria noastra marturie sa nu sovaim, sa fim hotarati si puternici, ca sa fim biruitori in duh, asa cum au fost ei. 

Acatistul, paraclisul si slujba icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic-Ascultatoare. Taina aducerii icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare la Manastirea Lainici

Din cuprins: 
Canoanele Sfintilor Apostoli 
Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431) 
Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon 
Sinodul Trulan (692).. 

(lipsa text)

Voia lui Dumnezeu ... este una singura: mantuirea tuturor oamenilor. De aceea a si venit pe pamant ca Dumnezeu- om, pentru a ne arata modul de realizare al acestei voi izbavitoare, prin iubirea jertfitoare pe care ne-a invatat-o prin jertfa si cuvantul Sau. Pe temelia acestei iubiri predate de Dumnezeu se sprijina si dialogurile care fac foarte atragatoare aceasta carte. Sunt dialoguri de viata si iubire ortodoxa, care s-au purtat intre cuviosi asceti si vizitatorii lor mireni, pe care le-a redat cu atentie si exactitate cunoscutul autor si literat iubitor de Hristos, Panagiotis M. Sotirhos a carui pana a scris si Convorbiri cu ascetii. Raspunsurile parintilor asceti care apar in aceasta carte se bazeaza mereu pe invatatura cristalina a Bisericii Ortodoxe, care este farul si calauzitorul Neamului nostru Ortodox. De aceea nu este exagerat sa spunem ca aceasta carte constituie un fel de indrumator pentru crestinii care traiesc in lume.

Viata inimii este dragostea, iar moarte a inimii sunt inrairea si vrajmasia impotriva fratilor.  Domnul pentru aceea ne tine pe pamant, ca sa ne patrundem inimile noastre intru totul de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele.  Aceasta asteapta El de la fiecare dintre noi.  Acesta este scopul fiintarii lumii.  

Sfantul Ioan de Kronstadt

„Nu există păcat mare sau mic. Dacă zăpada cade pe o suprafaţă umedă, se topeşte degrabă. Astfel este şi cu păcatul, dacă este umezit cu lacrimi, îndată se topeşte. Dumnezeu ne iartă întotdeauna dacă arătăm o pocăinţă sinceră.

„Să nu vă descurajeze problemele mari şi greutatea drumului pe care trebuie să-l străbateţi în lupta cu patimile voastre. Luptaţi-vă neosteniţi până la biruinţa finală”.

Părintelui Lazăr, Stareţul Mănăstirii Ostrog

Pe doua dintre chipuri sfintite, care si-au lasat pecetea in viata Bisericii si care au trait in aceeasi vreme, le vom cunoaste in aceasta carte. Pe mai-marele melozilor si imnografilor, Sfantul Ioan Damaschinul, care este si cel mai mare dogmatist al Bisericii noastre, si pe Sfantul Cosma, episcop de Maiuma, din Palestina, un melod si imnograf la fel de insemnat, ce ne vorbesc foarte des, fara sa ne dam seama, prin sfintele slujbe ale cultului nostru.
Mai mult decat orice, la participarea totala a credinciosului la cult contribuie mestesugurile iconografiei si imnografiei
In ambele mestesuguri s-a distins, dupa cum vom vedea, Sfantul Ioan, care prin bunavointa lui Dumnezeu a trait multi ani impreuna cu Sfantul Cosma in casa parinteasca a primului si in Lavra Sfantului Sava. Acest fapt ne permite sa presupunem ca au conlucrat si la modelarea muzicii bisericesti si au influentat, dupa cum stim, determinant, tonalitatea ei.
Insa un domeniu si mai important in care a actionat mult-talentatul Damaschin a fost Teologia si indeosebi Dogmatica, pe care a sistematizat-o ca stiinta si totodata a folosit-o in infruntarea marilor erezii ale vremii lui, mai ales a iconoclasmului. In aceasta l-a intrecut pe fratele sau adoptiv, Sfantul Cosma, care insa in domeniul imnografiei nu este considerat mai prejos decat Ioan, de vreme ce Biserica i-a dat si prenumele de „melodul” sau „imnograful”.

Pentru oricine care se va apleca asupra evoluției literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se așază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speță creștină. Primele texte în limba română (manuscrise și apoi tipărite) sunt de regulă cărți bisericești. Tocmai de aceea, unii critici și istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al șaisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conștiinței poporului nostru, la formarea limbii naționale, la inițierea culturală și cu evidență, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărți am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidență de filonul religios, subteran or de suprafață, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice și culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenției asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spațiul istoric național, de-a lungul vremilor, de iluștri luminători ai conștiinței noastre creștine.

Constantin Cubleșan