Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Aceasta carte, tradusa acum pentru prima oara in limba romana, a fost scrisa la Bucuresti,in anul 1805, de catre Episcopul Sofronie de Vrata - canonizat de Biserica Bulgara in 1964- refugiat pe atunci la nord de Dunare. Mai multi istorici, dar si cateca arghiografii mai vechi, sunt de parere ca episcopul bulgar a fost cel caere la hirotonit ierodiacon pe Sfantul Calinic de la Cernica. Sofronie de Vrata afost, dupa unii cercetatori romani si bulgari vituitor o vreme la Manastirea Marcuta, iar mai apoi egumen al Manastirii Mihai Voda - ambele din Bucuresti. A trecut la cele vesnice in 1813, fiind inmormantat in biserica metocului Manastirii Cotroceni, din incinta hanului Serban Voda - astazi disparut.

Marele ierarh si cartura a trait intr-o perioada de nedreptati fara seaman, fiind umilit, batjocorit in fel si chip, stramtorat si asuprit din toate partile. Cununa sfinteniei sale avea sa fie impletita insa tocmai dinaceste impilari si stramtorari ale "pacatosului Sofronie", cum obisnuia sa-si spuna, toate descrise cu o adanca sinceritate si smerenie in paginile acestei carti.

Egon Sendler îşi focalizează cercetarea în prezenta lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigându‑i izvoarele biblice, patristice şi liturgice, punându‑i în lumină marile reuşite şi încercând să‑i sistematizeze – atât cât este cu putinţă – devenirea aproape de două ori milenară. 

Într‑o primă secţiune, autorul prezintă aşa‑numitele icoane mariale praznicale, legate de sărbătorile care celebrează principalele evenimente din viaţa Maicii Domnului, cu întreaga bogăţie de semnificaţii spirituale pe care reflecţia teologică bizantină le‑a ataşat – în registru dogmatic, omiletic sau imnografic – sâmburelui istorico‑biblic originar, semnificaţii care se regăsesc fidel şi în reprezentările iconografice ale respectivelor praznice. 

În cea de a doua parte, Egon Sendler degajează din impresionanta tipologie a nenumăratelor icoane închinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorând în principal marea tradiţie bizantină, dar şi dezvoltările ulterioare pe care aceasta le‑a generat în iconografia răsăriteană, rusă în special, precum şi influenţele pe care le‑a putut exercita uneori în Apus. 

Privite într‑o astfel de lumină, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de strălucirea aurului şi a culorilor, dar şi luminate dinlăuntru de nimbul tainic al înţelesurilor duhovniceşti, cele care le‑au dat substanţă şi chip deopotrivă. 

Omul se teme de realitate, pentru că va trebui să privească şi în sine însuşi. Or, nu vrea deloc facă aceasta, fiindcă evită să se confrunte cu propria lipsă de desăvârşire. Acest pas poate fi făcut numai din spaţiul iubirii. Acest dar ceresc este accesibil pentru oamenii care au depăşit ispitele lumii moderne. Prin iubire, găsesc o legătură profundă şi minunată cu ei înşişi, cu alţi oameni şi cu lumea în ansamblu. Aceşti oameni cred în Dumnezeu, ba chiar m-aş aventura să afirm că şi Dumnezeu crede în ei, pentru că ne amintesc despre plinătatea generoasă pe care El i-a dat-o iniţial omului.

Omul, care a fost gândit şi creat de Dumnezeu după chipul şi după asemănarea Sa, a primit de la naştere talanţi fără de preţ şi posibilitatea auto-desăvârşirii uimitoare: urcuşul pe treptele frumuseţii şi înţelepciunii.

Printre celelalte daruri şi capacităţi specifice omului, cel mai fericit, minunat şi influent este darul creativităţii. Omul are puterea de a fi creativ. Şi orice lucrare a sa, folositoare şi ziditoare, fie că este confecţionarea unui lucru, producerea, invenţia sau alcătuirea de opere – într-un fel sau altul, reprezintă o imitare a actului creator al lui Dumnezeu.

Duhul Sfant se pogoara asupra celor care si-au curatit viata de tot ceea ce inseamna patima, pacat sau rautate.  Acestia sunt oamenii duhovnicesti, care primesc de la Dumnezeu si multe alte daruri: al cunoasterii, al stravederii, al citirii in inimile oamenilor, al rugaciunii neincetate si mantuitoare, al pocaintei permanente si al lacrimilor, al inainte vederii, al profetiei etc.  Acestia insa sunt putini.

Cei mai multi sunt cei care asculta si urmeaza duhul lumii acesteia, un duh anti-crestin si anti-duhovnicesc.  Scopul lui este tocmai distrugerea oricarei forme de viata spirituala inalta, vietuirea in robia patimilor si a pacatelor, ce ne conduc spre chinurile iadului celui vesnic.  Si, din nefericire, multi sunt cei care merg pe aceasta cale larga si usoara, dar care aduce omului tristetea si nefericirea vesnica.  Duhul lumesc este un duh al faradelegii si minciunii, al rautatii si curviei, al necredintei, ateismului si crimei...