Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.

Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putință de tăgadă, unul din marii scriitori bisericești ortodocși din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... și dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog și părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, și simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niște excepții notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, și de o calitate mai îndoielnică).

Ne-am străduit, atât cât ne-a stat în putere, să scriem viața unuia dintre cei mai înzestrați duhovnicește urmași ai lui Adam, a Cuviosului Mărturisitor, a Starețului celui Nebun pentru Hristos, cu toate că viața sa bogată este cu neputință a fi scrisă de un muritor de rând, căci numai Domnul știe totul despre ea.

Avea ochii mari și luminoși, în care strălucea dragostea, și, mai mult decât orice, vorbea despre aceasta: despre faptul că dragostea este mai presus de orice pravilă și că oamenii vremurilor din urmă se vor mântui doar prin dragoste, bunătate și smerenie.

Ca răsplată pentru credința sa cea fără de margini în Domnul, Starețul a fost învrednicit și după moarte de darul tămăduirii, ca în timpul vieții sale. Prin urmare, la mormântul său nu se sfârșește niciodată mulțimea de oameni care primesc în chip minunat tămăduire prin untdelemnul din candela sa.

Iubiți frați și surori, cu dragoste întru Hristos vă rog, nu deznădăjduiți! Rugați-vă lui Dumnezeu, cereți Starețului Gavriil și fiecăruia i se va da după a sa credință, căci Părintele Gavriil mereu însămânța și revărsa dragoste peste cei din jurul său, întărind pe oameni în credință și sporindu-le nădejdile.

„După roadele lor îi veţi cunoaşte” căci „orice pom bun face roade bune” /Mt. 7, 16-17/ și orice manifestare a binelui va atrage după sine binele. Despre acest bine și frumos de care avem nevoie mai mult ca oricând în viețile noastre, ne vorbește atât de limpede cartea de față.
Desfășurând firul poveștii lui Roland, fiu al unui pictor talentat și moștenind el însuși darul și măiestria părintelui său, autoarea Olga de Pitray, ultimul copil al celebrei Contese de Ségur, ne învăluie subtil, punându-ne în situația de a reflecta la propria noastră verticalitate, la curajul și demnitatea pe care le (mai) avem, oare, ascunse sub carapacea egoismului, a materialismului și a indiferenței omului contemporan.Cavalerul de duminicăeste omul care sfințește locul, îndreaptă oamenii spre absolut și evită compromisurile meschine apărute inevitabil pe calea vieții. Căci „un cavaler trebuie să fie fără frică și fără cusur”. Onoarea și recunoștința sunt constantele comportamentului său, idealul e dus până la jertfă. Pierzându-și tatăl, Roland rămâne unicul sprijin al mamei sale. Nevoit să accepte cu totul alte îndeletniciri decât a picta cu tot sufletul, va merge înainte, acceptând toate provocările ca venite din mâna Domnului. Viața sa se va întrepătrunde în chip neașteptat cu cea a bogatului negustor Gerin, Roland reușind, prin puterea exemplului, să-i schimbe pe cei doi copii ai acestuia, aducându-i, întocmai ca pe niște fii risipitori, la o viață plină de sens.Cavalerul de duminică este asemenea grăuntelui celui mai bun pe care fiecare dintre noi, o putem planta în inimile noastre, pentru a o înmulți apoi, de treizeci, de șaizeci, de o sută de ori, după putință, în viețile celor care ne înconjoară.

Ucenicii Bătrânului, care editează această carte, au ales nu să scrie ei înşişi despre Părinte ci să-l lase pe acesta să ne vorbească, aşa cum a făcut-o neostenit, de-a lungul atâtor ani, cu toţi cei care căutau la chilia sa cuvânt de folos. Cititorul care se aşteaptă să găsească în paginile care urmează meşteşug retoric, argumente originale sau cuvinte ale înţelepciunii omeneşti, va fi dezamăgit. 
Ca orice Bătrân autentic, Părintele Dionisie nu spune ceva nou, pe care să nu-l fi spus şi Sfinţii Părinţi. Şi nici măcar nu îl spune într’un chip „seducător” după măsură omenească. Dar cuvintele sale au mai multă 
putere decât tratate întregi de teologie, pentru că sânt trăite, sânt născute din sudoarea şi lacrimile nevoinţei, lucru cu adevărat rar la oamenii de azi, fie ei mireni sau monahi. Cel care va pune la inimă cuvintele acestea şi se va strădui să le urmeze va avea numai de câştigat; va înţelege că dincolo de simplitatea lor se ascunde Calea, Adevărul şi Viaţa, Hristos Însuşi, pogorât în inima unui Bătrân frumos din Sfântul Munte. 
 
Efrem Arhimandritul 
Igumenul Sfintei Mari Mănăstiri Vatopedi 
Sfântul Munte

Cumplita crimă săvârșită asupra familiei țariste a fost începutul băii de sânge neomenești care a scăldat, apoi, întreaga Rusie și în care zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața, Biserica a căzut în mâinile ateilor, iar Sfânta Rusie a fost desfigurată, ajungând de nerecunoscut.
Nouă, generațiilor de astăzi, nu ne revine decât să ne rugăm Țarului Mucenic Nicolae, celui de două ori încununat de Dumnezeu, și familiei sale de sfinți, ca să mijlocească dinaintea Tronului Dumnezeiesc pentru iertarea păcatelor noastre, ale tuturor. Și fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne dăruiască tăria de credință ca și noi să urmăm, după vrednicie, pilda acestor adevărați slujitori ai Lui. Amin.

Viața Sfinților Țari Mucenici, Mult-Pătimitori ai Rusiei

Slujba Sfinților Țari Mucenici Mult-Pătimitiori ai Rusiei

Canonul Sfântului Țar Mucenic Mult-Pătimitor Nicolae

Acatistul Sfinților Mucenici și Mult-Pătimitori, Țarul Nicolae, Țarina Alexandra, Țareviciul Alexei și Țarevnelor Olga, Tatiana, Maria Și Anastasia

Acatistul Sfântului Țar și Mare Mucenic Nicolae, Împăratul Întregii Rusii

Acatistul Sfintei Țarine Mucenițe și Mult-Pătimitoare Alexandra

Acatistul Sfintei Mucenițe și Mari Cneaghine ElisabeTa

O, Sfinte, Mult-pătimitorule, Țarule Mucenic Nicolae! Domnul te-a ales și te-a uns ca să judeci pe poporul tău cu milostivire și dreptate și ca să te arăți păzitor al Bisericii celei drept-slăvitoare creștine. Pentru aceasta ai împlinit slujba cea împărătească în care ai fost așezat și ai purtat de grijă sufletelor supușilor tăi, în frica lui Dumnezeu. Iar Domnul, încercându-te ca pe un alt Iov Mult-pătimitor, a îngăduit să vină asupra ta ocări, amarnice dureri, trădare și înstrăinare, părăsit aflându-te de către cei apropiați și silit fiind, cu sfâșierea inimii, să te cobori de pe tronul împărăției tale celei pământești. Răbdând toate acestea pentru binele Rusiei, ca un credincios fiu al acesteia, și moartea cea mucenicească primindu-o, ca un drept slujitor al lui Hristos, ai dobândit Împărăția cea Cerească, în care-acum te desfătezi, cu slavă înălțat fiind până la Tronul Împăratului-a-toate, dimpreună cu soția ta, Țarina Alexandra, și cu fiul și fiicele voastre, Alexei, Olga, Tatiana, Maria și Anastasia.
Iar acum, având mare îndrăzneală către Hristos, Împăratul nostru, rugați-vă ca Domnul să ierte păcatul lepădării poporului tău și fărădelegile noastre să le lase, învățându-ne toate virtuțile, ca și noi să dobândim smerenia, blândețea și dragostea și prin ele, intrarea în Împărăția cea Cerească, unde, dimpreună cu tine și cu toți Sfinții Noi Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei să slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieții, credința este cârma, iar Dragostea – cea dintâi și cea din urmă dintre virtuți – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga ființă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toți cei alături de care am fost așezați pe drumul vieții! Să le înfrumusețăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putință! Astfel, însăși crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-și mai ajute aproapele, se face povară și pentru sine însuși.

Vrednică este numai acea viețuire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înșine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păși cei de aproape ai noștri, în propriul lor urcuș către Rai.

Creștinismul este dragostea cerească, dragoste care înalță sufletul omului aproape de măsurile dumnezeiești. Inima creștinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei și a dragostei celei dumnezeiești, să răspândească numai dragoste, și niciodată amărăciune sau mânie. Cel care dorește să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuși, mistuit de această dragoste.

Mary Lennox este o copilă născută într-o bogată familie britanică ce trăia în India. Acaparați de iureșul petrecerilor luxoase și al multelor îndatoriri sociale, părinții o ignoră lăsând pe mâna servitorilor bine plătiți toate neplacerile legate de creșterea şi educaţia micuței nedorite. Fără iubirea și căldura familiei, Mary ajunge un copil bolnăvicios, arogant și răutăcios.

Rămasă singura supraviețuitoare a familiei ei, după o epidemie de holeră, fetița este trimisă în Anglia, la reședința izolată a unui bogat unchi. Copleşită mai întâi de sentimentul de respingere totală față de toți și toate, Mary ajunge să aprecieze mai întâi compania Marthei, tânăra și inimoasa servitoare, apoi pe cea a lui Dickon, fratele mai mic al Marthei. Provenind, la rândul lor, dintr-o familie pe cât de numeroasă, pe atât de strâmtorată material, Martha și Dickon s-au bucurat de iubirea unei mame ce a știut cu înțelepciune să răsădească în fiecare dintre copiii ei semințele virtuții. Aceasta o va ocroti într-un chip minunat și pe Mary, a cărei viață la conacul misterios se schimbă încetul cu încetul.

Dorința de a reînvia grădina, strălucitoare odinioară, dar care zăcea acum într-o amorțită părăginire, îi dă aripi lui Mary, dar și puterea de a-și smulge verișorul din temnița unei boli închipuite și de a-l face și pe el să-și dorească să se bucure de viaţă. Mary și Colin învață să lucreze pământul și să ajute florile să iasă la lumină, încântându-le ochii și bucurându-le sufletele. Amândoi se simt inundați de o putere nebănuită și necunoscută lor până atunci, Puterea cea mai presus de fire, Puterea Celui Preaînalt care transformă uscăciunea și pustiul lăuntric în bogată și rodnică grădină.

Grădina secretă a fost citită pe nerăsuflate, trăită cu intensitate și iubită din adâncul inimii de generații întregi de cititori, care și-au regăsit în paginile ei lujerii firavi ai propriilor aspirații către lumină. Citiți-o împreună cu copiii și veți dori cu siguranță voi înșivă să lucrați în grădina secretă a inimilor voastre!