A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Sfantul Teofan Zavoratul scria ca: "prin cuvantul Traditie nu se intelege zvonul nedeslusit, care nu se stie cum a aparut si s-a raspandit; ci se intelege invatatura apostolica, propovaduita oral.  Voi intelegeti Traditia ca transmitere din gura in gura?  Dar ea a fost transmitere din viata in viata, din fapta in fapta?  Citim scrierile parintilor pentru ca in ele se pastreaza Traditia apostolica, ce este recunoscuta intr-un glas de toti."

Eu tot sprijin Traditia apostolica pe care Sfanta biserica Ortodoxa o are ca izvor de invatatura alaturi de Sfanta Scriptura? Ceea ce este lasat de apostoli alcatuieste viata crestina si s-a transmis ca atare din generatie in generatie neschimbat, intrand in acelasi timp in scrierile Parintilor inca din veacul intai. Si au inceput crestinii sa gandeasca asa, sa traiasca asa, sa lucreze asa in legaturi reciproce, sa se carmuiasca asa, sa se sfinteasca asa, sa-I slujeasca lui Dumnezeu asa cum au oranduit apostolii?? In cartea de fata gasim un buchet de cugetari crestine, extrase din operele Sfantului Teofan, in care aflam pozitia traditionala fata de multe subiecte foarte importante pentru mantuire. Gasim zeci de raspunsuri pentru tot atatea intrebari pe care poate ni le-am pus de multa vreme?

Cand omul arunca samanta in pamant, ea face de la sine radacina, tulpina si boabe, pe cand omul se deosebeste prin constiinta si libertate, si viata lui nu este un sir de fenomene care decurg unul din celalalt in mod necesar, ci un sir de actiuni intreprinse in mod constient si savarsite din proprie initiativa.  El isi traseaza dinainte un fel de viata, dupa care il pune in practica.  Si numai in acest mod viata lui este viata cu adevarat omeneasca, rational‑libera.  Crestinul, care este urmator al lui Hristos prin chemarea sa, n‑are nevoie sa‑si oboseasca mintea trasandu‑si singur felul de viata.  El are inaintea sa pilda vietii Domnului Hristos.  La aceasta sa se uite fiecare si sa traiasca dupa ea.  Pictorul se uita la original si transpune trasatura dupa trasatura pe panza pregatita dinainte: si crestinul trebuie sa se uite la trasaturile vietii Domnului si sa le transpuna in viata sa.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Cartea de faţă, care cuprinde îndrumări pentru monahii, examinează multe dintre lucrurile de bază ale vieţii duhovniceşti: cum se curăţeşte inima, cum trebuie valorificată suferinţa lăuntrică, râvna duhovnicească şi unirea de taină cu Hristos Domnul.
Sfântul Teofan are excepţionalul dar de a-i putea încuraja pe toţi, indiferent de locul unde au ajuns pe calea duhovnicească, să meargă mai departe în lupta lor împotriva patimilor şi în pregătirea lor pentru unirea cu Mirele Hristos. Învăţătura sa insuflată de Dumnezeu este potrivită pentru toţi cei ce cau­tă cu sinceritate Împărăţia cerurilor.

„Angajaţi‐vă într‐o luptă aprigă împotriva patimilor şi gândurilor rele, şi în felul acesta veţi deveni şi una, şi cealaltă – şi vindecător, şi vindecat. Desigur că nu e acelaşi lucru atunci când săvârşeşti fapte păcătoase ca atunci când ai parte doar de gânduri păcătoase, dar înaintea lui Dumne­zeu tot ca un păcătos te înfăţişezi. Acordaţi mai mare atenţie gândurilor voastre şi râvnei voastre pentru nevoinţă. Atunci când, prin luptă lăuntrică, vei reuşi să scoţi afară din inimă patimile, vei fi în stare să‐i vindeci şi pe ceilalţi; şi făcând astfel îţi vei împlini chemarea în Sfânta Biserică. Căci care este scopul mănăstirilor de călugăriţe şi de călugări? Scopul lor este să pregătească tămăduitori de suflete, atât bărbaţi cât şi femei. Şi trebuie negreşit să împliniţi acest scop. Biserica aşteaptă aceasta de la voi, şi de asemenea toţi creştinii.”
Sfântul Teofan Zăvorâtul

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului Râvna duhovnicească, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2008. 

Citind scrisorile de fata, vom cunoaste inima unui zavorat, inima unui sfant care - cu grija unui parinte - incearca sa dea celor din lume sfaturi duhovnicesti.  Zavorarea Sfantului Teofan nu a insemnat o uitare a celor din lume, o lepadare de cei din lume, ci doar o lepadare de patimile lumii.  In ce masura poate ajuta acest volum?  Un lucru il stim sigur: aceasta carte a salvat viata unui om.  Un tanar rus a vrut sa se sinucida, influentat de lecturile din Nietzsche.  A plecat de acasa pe ascuns si s-a dus pe o mosie a familiei sale, pregatindu-si moartea.  Totusi o ruda de-a sa, o monahie in varsta, a trecut pe la el si i-a lasat, ca din intamplare, cartea cu scrisorile Sfantului Teofan.  Tanarul a fost atat de marcat de cele citite, incat nu numai ca a ales sa ramana in viata, ci a ales calea monahala, intrand in obstea manastirii de la Optina.  Numele lui de monah a fost Vincentiu.

(lipsa text)

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“