Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Născută în secolul al XIX-lea într-o familie protestantă de nobili germani, Ducesa Elisabeta crește înconjurată de bogăție și slavă. Povățuită de o mamă milostivă și iubitoare, Elisabeta devine una dintre cele mai frumoase și mai înțelepte tinere ale vremii. La nouăsprezece ani se căsătorește cu un Mare Duce rus prin care cunoaște credința ortodoxă. După ce soțul ei este ucis, Elisabeta renunță cu totul la avere și la viața strălucitoare de prințesă. Împlinind dorul inimii ei, se călugărește și ridică o mânăstire în care rugăciunea către Dumnezeu se împletește cu îngrijirea bolnavilor. Însă această minunată lucrare este întreruptă după revoluția bolșevică, când Stareța Elisabeta este arestată și chinuită, învrednicindu-se de cununa muceniciei.

Povestea surprinde viața unei prințese adevărate, care prin puterea credinței părăsește toate cele trecătoare, devenind stareță de mânăstire și chiar muceniță într-o vreme de mare prigonire a Bisericii lui Dumnezeu.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Arhiepiscopul Andronic de Perm († 7 iunie 1918) nu este doar unul dintre noii ieromartiri ruşi, ci şi una dintre numeroasele personalităţi bisericeşti, care s-au ridicat la înălţimea circumstanţelor, înainte şi după revoluţie, şi care au luptat cu conştiinciozitate pentru credinţa ortodoxă şi pentru poporul lui Dumnezeu. Cinstit, muncitor, curajos, cult şi, întâi de toate, credincios pâna la moarte (Apocalipsa 2, 10), descrie în scrisori, circulare, predici, articole şi pagini de jurnal situaţia întunecată socio-politică din ţara sa, erodarea în mare parte a plinătăţii bisericeşti de către ateism şi de către insuficienţa pastorală a clerului rusesc din toate treptele, de dinainte de schimbarea regimului. Fie ca toate cele relatate în paginile care urmează să devină prilejuri de problematizare pentru noi toţi, dar mai ales pentru păstori. Să ne mişte spre pocăinţă, rugăciune şi lucrare duhovnicească. Să ne inspire râvnă dumnezeiască pentru re-evanghelizarea acelor fraţi ai noştri care s-au înstrăinat de tradiţia ortodoxă mântuitoare şi care s-au predat secularizării distrugătoare. Să ne înveţe că trebuie să facem ceea ce putem, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru preîntâmpinareaunei nenorociri asemănătoare cu cea pe care au cunoscut-o fraţii noştri de-o credinţă, din Nord. Să ne înţelepţească, în cele din urmă, încât să trăim şi să acţionăm nu ca nişte neînţelepţi, ci precum cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.(Efeseni 5, 15-16)

(lipsa text)

Ne-am străduit, atât cât ne-a stat în putere, să scriem viața unuia dintre cei mai înzestrați duhovnicește urmași ai lui Adam, a Cuviosului Mărturisitor, a Starețului celui Nebun pentru Hristos, cu toate că viața sa bogată este cu neputință a fi scrisă de un muritor de rând, căci numai Domnul știe totul despre ea.

Avea ochii mari și luminoși, în care strălucea dragostea, și, mai mult decât orice, vorbea despre aceasta: despre faptul că dragostea este mai presus de orice pravilă și că oamenii vremurilor din urmă se vor mântui doar prin dragoste, bunătate și smerenie.

Ca răsplată pentru credința sa cea fără de margini în Domnul, Starețul a fost învrednicit și după moarte de darul tămăduirii, ca în timpul vieții sale. Prin urmare, la mormântul său nu se sfârșește niciodată mulțimea de oameni care primesc în chip minunat tămăduire prin untdelemnul din candela sa.

Iubiți frați și surori, cu dragoste întru Hristos vă rog, nu deznădăjduiți! Rugați-vă lui Dumnezeu, cereți Starețului Gavriil și fiecăruia i se va da după a sa credință, căci Părintele Gavriil mereu însămânța și revărsa dragoste peste cei din jurul său, întărind pe oameni în credință și sporindu-le nădejdile.

Potrivit invataturii de credinta crestin-ortodoxa, mantuirea este o lucrare divino-umana.  Drept aceea, omul este chemat sa conlucreze cu Harul Preasfantului Duh pentru mantuirea sa.  Iar harul Sfantului Duh nu poate fi primit decat in Sfanta Biserica, prin Sfintele Taine.

Sfintele Taine sunt lucrari vazute ale Bisericii lui Hristos prin care, in chip nevazut, se impartaseste omului harul Sfantului Duh, spre crestere duhovniceasca si spre mantuire.  Fiecare credincios este chemat sa vegheze permanent ca trupul si sufletul sau sa fie curate, vrednice de a primi si a pastra pe Duhul Sfant, vrednice de a fi templu al Duhului Sfant.