A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Dumnezeu spune: Mila voiesc, iar nu jertfa!(Osea 6, 6; Matei 9, 13).  Inima milostiva, dragoste catre aproapele, si nu jertfe mari, care adesea slujesc la hranirea mandriei noastre, slavei desarte si orgoliului! Mila, iar nu jertfa!

Sa ne smerim si sa ne impacam unii cu altii, iar nu sa ne mandrim si sa ne dezbinam!

Aceasta carte se numara de sapte veacuri intre comorile Bisericii Rasaritului.

Alcatuita de Preacuviosul ­Thicara, barbat intelept si care odinioara a ­stralucit in viata inalta a nevointei, ea cuprinde preafrumoase slavoslovii si rugaciuni de pocainta catre Preasfanta si Incepatoarea de viata Treime si este una dintre cartile de rugaciuni indragite de parintii Sfantului Munte, fiind ­socotita de Sfantul Nicodim ­Aghioritul intre cartile de mare folos pentru ­pravila de rugaciune a crestinului.

Nu naşterea ca atare te face tată, nu purtarea în pântece te face mamă, ci buna creştere pe care o dai copiilor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dragostea părintească e sacră, însă nu trebuie să uităm că faţă de dragostea conjugală ea vine pe locul doi. Nu este îngăduit ca afecţiunea pătimaşă pentru copii să întunece sentimentele conjugale în loc să le întărească şi să le facă mai elevate. Copilul trebuie să crească în dragoste, dar mai întâi de toate el trebuie neapărat să vadă strălucirea dragostei dintre tatăl şi mama sa şi abia apoi să se scalde în dragostea lor părintească faţă de el. În familia unde au amorţit sentimentele reciproce ale părinţilor, inima copilului poate să se răcească, să nu înveţe să iubească oricât de tandră ar fi cu el mama şi oricât de grijuliu ar fi cu el tatăl. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

Cel ce a născut dă doar viaţă, pe când cel care a crescut şi a învăţat bine odrasla sa i-a dat o viaţă bună. Suntem datori faţă de taţii care ne-au născut, însă faţă de taţii care ne-au crescut bine şi ne-au învăţat buna credinţă avem o datorie cu mult mai mare, pentru că cei ce ne-au născut sunt părinţi în viaţa vremelnică, pe când taţii care ne-au crescut în buna credinţă ne nasc spre Viaţa Veşnică. Cine va face şi va învăţa, acela mare se va chema în Împărăţia cerurilor (Mt. 5, 19). (Sfântul Tihon din Zadonsk)

Moartea reprezintă un moment crucial din viața omului: pentru unii înseamnă sfârșitul, pentru alții – o trecere. Părintele Serafim Alexiev deschide înaintea ochilor cititorului această poartă de trecere care este moartea și îi înfățișează ceea ce urmează din acel moment și până în cea de-a patruzecea zi, când are loc judecata particulară. Ca întotdeauna, demersul său este profund, fără a fi plictisitor de lung, și se bazează pe Sfânta Scriptură, Tradiție, Viețile sfinților, scrierile Sfinților Părinți din vechime, dar și pe exemplul unor sfinți mai noi, ba chiar pe întâmplări din viața unor oameni obișnuiți. 
Multe întrebări legate de judecata particulară își găsesc răspunsul în rândurile cărții. Legătura între vii și adormiți devine o comuniune a dragostei realizată prin rugăciune: sfinții mijlocesc pentru cei vii, iar cei vii se roagă pentru iertarea păcatelor celor dragi ai lor care au adormit. Departe de a fi ineficiente sau chiar inutile, rugăciunile și faptele de milostenie săvârșite pentru cei răposați au o importanță deosebită în cele patruzeci de zile de după moartea lor. 

O pictoriță vizionară, de înaltă spiritualitate ortodoxă, Olga Greceanu (1890-1978) a fost una dintre cele mai apreciate artiste din perioada interbelică. Pe lângă expozițiile din țară și din străinătate, unde s‑a făcut deosebit de apreciată, prin stilul său neobizantin, Olga Greceanu a pictat biserici, a întocmit un monumental Dicționar creștin ortodox, dăruit în manuscris Patriarhiei Române, a scris cărți de artă și de meditații profund religioase. A fost o ferventă participantă a „Rugului Aprins”, fiind o apropiată a arhimandritului Benedict Ghiuș, căruia i‑a încredințat spre păstrare manuscrisele pe teme biblice. A fost singura femeie care a predicat în biserică cu aprobarea Patriarhului Justinian Marina.
Cum se explică faptul că astăzi marele public şi în special tineretul nu ştiu aproape nimic despre o creatoare cu o activitate atât de importantă, de la dispariţia căreia s‑au împlinit în 2008 doar trei decenii? Încă din timpul vieţii ei, pe măsură ce se instala dominaţia comunistă, Olga Greceanu era împinsă la marginea societăţii, socotită indezirabilă atât prin origine, cât mai ales prin propaganda religioasă deschisă pe care o făcea. Nu a mai fost pomenită în cărţile de istoria artei, volumele scrise de ea au fost dosite, picturile din instituţiile publice – acoperite cu var, iar la conacul ei din comuna Bălteni, judeţul Dâmboviţa, pereţii pictaţi de ea au fost dărâmaţi, iar cărţile, arse. Şi astfel asupra Olgăi Greceanu s‑a aşternut uitarea.
Manuscrisele predicilor, ascunse până azi, sunt puse acum pentru prima oară la dispoziţia cititorilor, înlesnind reconstituirea comunicării orale, care este efemeră. Volumul de faţă aduce la lumină puterea neobişnuită şi talentul Olgăi Greceanu de a interpreta în chip tulburător modern mesajul divin cuprins în Evanghelii.