Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Trebuie doar să năzuim spre mântuire din toate puterile, din toate fibrele sufletului, să năzuim să mergem după Hristos, să împlinim poruncile Lui – şi dacă vă înconjoară o mulţime uriaşă de oameni care Îl tăgăduiesc pe Hristos, de oameni necinstitori de Dumnezeu, care chiar Îl ocărăsc, asta înseamnă tocmai că voi – pe care Sfântul Apostol Petru v‑a numit „neam ales, preoţie împărătească” (I Pt. 2, 9) – aveţi a străluci înaintea necinstitorilor de Dumnezeu prin credinţa voastră, prin curăţia voastră, prin sfinţenia voastră. [...]
Trebuie nevoinţe, trebuie străduinţă, trebuie silire de sine spre bine, întoarcere de la rău, de la toată nedreptatea, la dreptate, trebuie strădanie în săvârşirea faptelor bune – şi doar atunci când prin sforţări mari şi necontenite ne vom curăţi inima şi vom atrage în ea harul dumnezeiesc, când, sub înrâurirea acestui har, se va aprinde şi se va înflăcăra în inima noastră sfânta dragoste, dragostea atotcuprinzătoare, dragostea lipsită de ură faţă de cineva, numai atunci această dragoste, unită cu credinţa, ne va deschide calea în Împărăţia lui Dumnezeu.
Sfântul Luca al Crimeei

E foarte important să înțelegem că încrederea în pronia lui Dumnezeu este neîndoielnic izbăvitoare și mântuitoare, dar nicicum nu ne va scăpa de ispitele și încercările vieții. Însă ea ne va întări convingerea că atât cele pe care le înțelegem, cât și cele ce scapă puterii noastre de înțelegere nu sunt întâmplătoare, ci au un sens în existența noastră.

Negreșit, toate acestea vor fi însoțite de ex­­periența prezenței mângâietoare și întăritoare a Domnului, Care nu ne va lăsa niciodată singuri și neajutorați.

Golgota este un loc comun tuturor oamenilor. S‑o acceptăm și să o folosim spre sfințirea noastră. Ușor? Deloc. Prin harul lui Dumnezeu însă poa­te deveni realitate, trăire de zi cu zi.

Arta vieții creștine este cum putem trece marea învolburată fără a ne îneca, fără a ne pierde.

Biserica Ortodoxa de azi face fata unei provocari.  Trebuie sa descopere o abordare a educaţiei religioase care sa fie inradacinata in intreaga traditie bisericeasca.  In acelasi timp, educatia crestina are ca obiect educatia unei persoane.  Fie ca are de‑a face cu un copil, cu un adolescent sau cu un adult, ea trebuie sa actioneze intr‑o maniera personala cu fiecare individ, la nivelul atins de acesta: sa vorbeasca pe limba lui, sa‑i inteleaga si sa‑i impartaseasca nevoile si preocuparile, sa‑l iubeasca asa cum este.  Procesul educaţiei crestine trebuie sa fie un proces de crestere – experienta proprie a fiecaruia, o schimbare graduala ce include intreaga sa persoana.  Misiunea si provocarea sunt uriase si pot fi indeplinite doar daca traim pe deplin viata Bisericii.

Astfel, activitatea educativa a Bisericii trebuie sa fie tridimensionala: sa cladeasca o viata pe deplin liturgica in parohii, sa tinteasca parintii si familia si sa instruiasca copiii.  Nici unul dintre aceste aspecte nu poate exista si nu se poate dezvolta separat.  Aceasta misiune totalizatoare este ceea ce Biserica Ortodoxa are de implinit in zilele noastre.

Confruntati cu o adevarata invazie musulmana in Europa, dispunem astazi de putine studii de specialitate pe tema islamului.  Iar marea parte a celor existente e mai mult decat arida.  Lipsa aceasta este suplinita in mod remarcabil de ambitia marelui scriitor Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) de a nara o viata si, totodata, de a dezvalui semnificatia mesajului pe temeiul caruia o intreaga civilizatie – una dintre cele mai bogate din istorie – s‑a raspandit in lume.

Om cu un temperament profund religios, pasionat de tot ceea ce tine de credinta, C.V. Gheorghiu este, totodata, un teolog abil, care dispune de deschiderea de spirit necesara pentru a intelege si a descrie profilul spiritual al oricarei religii pe care ar aborda-o, descriind resorturile interioare ale acesteia, climatul in care a aparut si s‑a dezvoltat, forma marturisirii de credinta.

Prinsi in valtoarea grijilor lumesti, incercand sa ne cladim un mic coltisor de tihna pe pamant, uitam adeseori de sensul eshatologic al istoriei.  Mantuitorul a spus, insa: Privegheati!  Cartea ieromonahului Hristodul te va ajuta sa iti raspunzi la intrebarea: sub ochii nostri se implinesc, oare, semnele vremurilor?

Când vorbim despre sfinți, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au viețuit cândva, în trecut, ci pe cei ce viețuiesc și astăzi, care se împărtășesc de energia‑lucrarea curățitoare și, mai cu seamă, luminătoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Prorocii sunt numiți „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El ține lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie și în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minții noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată.

Trebuie să prețuim și să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit și cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).

Sfinții văd și răutatea care există în inima noastră, precum și Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, și de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd și boala minții și a inimii noastre, iar ca unii ce au știința de a tămădui și cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putință, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de știința tămăduirii.