Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod.

Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. 

Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor. 

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

Bucură‑te în Domnul Dumnezeu, deoarece Dumnezeul tău este Dumnezeu măreţ, veşnic, nemuritor şi atotputernic; întrucât Dumnezeu este darnic, milostiv, drept şi iubitor de oameni; El este
Părintele îndurărilor şi Dumnezeul mângâierii. Ale Lui sunt cerul şi pământul, munţii, dealurile şi dumbrăvile; ale Lui sunt fiarele, târâtoarele şi toate păsările; al Lui este soarele, luna, stelele şi toate
stihiile cereşti; ale Lui sunt apele, mările, râurile, lacurile, zăpada şi vântul, tunetul şi fulgerul; Lui îi aparţine orice fiinţă văzută şi nevăzută, cerească şi pământească; ai Lui sunt toţi oamenii, întreaga
umanitate; ai Lui sunt îngerii, arhanghelii, heruvimii, serafimii şi toate puterile cereşti.
Acolo la El este adevărul, acolo este judecata cea nefăţarnică; acolo e bucuria şi iubirea de oameni. La El este liniştea şi odihna; acolo nu există boli şi necazuri; acolo este slava, bogăţia şi veşnica desfătare;
acolo e bucuria, veselia, lumina, frumuseţea şi mângâierea; acolo e libertatea, lărgimea şi viaţa nesfârşită. Acolo sunt toate, numai alipeşte‑te din tot sufletul de Domnul şi bucură‑te întru El.

(lipsa text)Aceasta carte pe care o avem in mainile noastre, "Pateric despre visuri si vedenii", acopera din plin un mare gol duhovnicesc si pastoral. Ea corespunde unei necesitati urgente a preotilor, dar si a simplilor credinciosi, de a avea raspunsuri credibile si garantate si invita in toate timpurile la intrebarea staruitoare, daca trebuie sa dam atentie si importanta visurilor si vedeniilor sau sa le nesocotim si sa le respingem, ca lucrari ale amagirii pe care le faureste Diavolul si care au urmari catastrofale pentru cei ce le primesc.

CUPRINS

Către cititor
Prolog
Prefata la editia în limba româna (traducerea Cristina Bacanu)
Introducere

Texte din Sfânta Scriptură despre visuri, vedenii, profeti mincinosi si amăgire
I. Vechiul Testament
II. Noul Testament
Sfântul Antonie
Sfîntii Pahomie si Teodor
Sfântul Macarie Egipteanul

Sase întâmplări despre amăgire
1. Năluciri ale diavolului
2. Heron
3. Cel amăgit si fară minte
4. Monahul cel renegat din Mesopotamia
5. Awa Pavel care a fost amăgit
6. Pustnicul cel cu slavă desartă

Sfântul Efrem Sirul
Sfântul Vasile cel Mare
Sfântul Grigorie de Nyssa

Trei întâmplări despre amăgire
1.Valent
2. Malpa

Sapte întâmplâri despre amăgire
1.Diaconul român
2. Amăgirea celui care era să ajungă patriarh
3. Amăgirea înfricosătoare a vointei ascunse
4. Visul proegumenului Neofit
5. O convertire grea
6. Candela Maicii Domnului
7.Spovedaniane sinceră

Sfintii Varsanufie si Ioan
Sfântul Ioan Scărarul
Sfântul Grigorie Dialogul

Alte trei întămplări despre amăgire
1. Diavolul întinde cursă Sfântului Chiril
2. Diavolul îl batjocoreste pe Isaachie cel închis în pesteră
3. Amăgirea diavolească a lui Nichita cel închis

Sfântul Isaac Sirul
Sfântul Anastasie Sinaitul
Antioh, monahul din Galatia

Două întâmplări despre amăgire
1. Ispită si calomnie de la diavoli
2. Harul diavolesc al înainte-vederii

Sfântul Petru Damaschinul
Sfântul Simeon Noul Teolog
Sfântul Nichita Stithatul

Cinci încercări de amăgire
1. Sfântul Petru Atonitul si îngerul întunericului
2. Sfântul Pahomie si Hristosul închipuit
3. Sfântul Nifon si îngerul mincinos
4. Invitatia înselătoare a Satanei
5. Prefacerea Satanei în preot

Sfântul Grigorie Sinaitul
Sfântul Maxim Cavsocalivitul
Sfintii Calist si Ignatie Xanthopol

Alte douâ întâmplâri despre amăgire
1. Monahul care a fost salvat dintr-o amagire înfricosâtoare
2. Ucenicul care câuta împlinirea vointei sale

Sfântul Nicodim Aghioritul
Staretul Macarie de la Optina
Sfântul Ignatie Briancianinov
Sfântul Siluan Athonitul

Intâmplâri din zilele noastre despre amăgire
1. Comorile lui Ali Pasa
2.Pătama predicatorului
3. O hirotonie săvârsită doar în vis
4. Un vis le-a distrus zestrea
5. Pătania unei fete
6. Despre cea care îsi zicea sfântă
7. „Sfânta Parascheva" în vedenii satanice
8. „Maica Domnului" în vedeniile unei tinere

Diferiti Sfinti si Părinti
Sfântul Chiril Fileotul
Sfântul Marcu Ascetul
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Sfântul Iustin Martirul si Filozoful
Sfântul Teognostie
Avva Filimon
Sfântul Casian Romanul
Avva Teodor Tibeul
Pârintele Iosif Isihastul
Evagrie Ponticul

Câteva întâmplari care stabilesc caracterul si duhul patristic ortodox în legătură cu vedeniile
1. Sfântul Atanasie Atonitul
2. Sfântul Simon Mirovlitul
3. Sfânta Pelaghia din Tinos
4. Sfantul Pahomie si monahii eretici
5.Awa Olimpie si preotul idolatrilor
6. Vedenia avvei Zaharia
7. „Eu sunt Hristos"
8. „Vrei să-L vezi pe Hristos?"
9. Sfântul Arsenie cel Mare
10. Sovăiala avvei Zinon
11. Sfârsitul avvei Zaharia
Părintele Daniil Catunachiotis

În vremea noastră, în faţa Bisericii – adică în faţa fiecărui creştin ortodox – apar o mulţime de felurite întrebări. Multă lume, istovită de o viaţă fără Dumnezeu, de o viaţă după înţelesurile cele slabe ale lumii, se îndreaptă către Biserică, întrebându-o: cum să afle sensul vieţii, cum să găsească un sprijin solid în lume, cum să se mântuiască. În faţa conştiinţei bisericeşti se află cele mai serioase probleme precum Biserica şi societatea, Biserica şi ştiinţa, Biserica şi cultura, evaluarea vieţii contemporane din punct de vedere bisericesc ş.a.m.d. Creştinii nu trebuie să fugă de răspunsurile la astfel de întrebări. Din păcate, la oamenii Bisericii, adeseori este prezentă „poziţia struţului”: de a se ascunde, de a se înstrăina, de a declara că totul este minunat, iar întrebările sunt „uneltirile duşmanilor” sau rezultatul „minţii decăzute”. Dar această poziţie este o îndepărtare de la realitate; aceste chestiuni nu dispar nicăieri, ci necesită soluţii, răspunsuri, nu o evitare a lor.

Dar creştinul ortodox nu trebuie să răspundă doar la întrebările celor „din afară”. Înainte de a da răspuns cu blândeţe şi cu frică oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (2 Petru 3, 15), creştinii ortodocşi trebuie să se lămurească în privința chestiunilor vieții interioare bisericești, deoarece ea de asemenea este plină de multe nedumeriri și probleme. Pe noi ne înconjoară o mulțime de predanii, păreri, ideologeme etc., care vin „din partea Bisericii” şi în care ne putem încurca foarte uşor.

Adolescenţa copilului pune înaintea părinţilor o mulţime de întrebări noi. Cum să vorbeşti cu un adolescent? Cum să păstrezi contactul emoţional cu el? Cum să câştigi încrederea lui? Cum să îl fereşti de ispitele lumii? Pentru părinţii credincioşi, nu mai puţin dureros sună şi următoarea întrebare: de ce părăsesc adolescenţii Biserica?

În această carte, preotul paroh al unei biserici din Moscova şi duhovnicul liceului ortodox, protoiereul Alexei Uminski, ne împărtăşeşte experienţa sa – de păstor, de pedagog, de părinte. El ne spune cum să îl sprijinim pe adolescentul nostru „dificil” şi cum să facem, astfel încât sufletul lui să nu se închidă faţă de Dumnezeu.