Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Suferinţa vădeşte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Suferinţa explică încercările din partea milei lui Dumnezeu, Care încearcă, cu marile şi cele mai de pe urmă suferinţe, să ne conducă la veşnica mântuire şi bucurie.
În mâinile noastre stă puterea de a ne folosi corect de suferinţa noastră.
Să o facem aripă, nu lanţ. Să nu ne folosim de ea ca să ne trimită legaţi în locul chinului nespus şi a durerilor insuportabile şi a suspinelor, ci să o valorificăm astfel încât
să ne deschidă drumul şi să ne înalţe la Raiul luminos al lui Dumnezeu, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Traim intr-o perioada in care oamenii se afla intr-o mare confuzie spirituala, chiar si lucrurile cele mai importante fiind privite adeseori doar formal.

Cei mai multi dintre tinerii care vor sa se casatoreasca, intrebati daca vor sa se si cunune, raspund ­intotdeauna afirmativ.  Si in cazul botezului unui copil, raspunsul va fi unul pozitiv: Sigur ca da! Cum sa ramana copilul nebotezat?  Daca Taina Cununiei se dovedeste atat de necesara, se pune insa o alta intrebare: Pentru ce?

Lumea savarseste anumite lucruri si nu stie de ce: Toti oamenii fac asa – inseamna ca asa e bine si asa trebuie sa fac.  Ai mers la biserica, ai aprins o lumanare si, desigur, te gandesti ca Dumnezeu nu va cere mai mult de la tine.  La fel si cu cununia: te cununi, iar dupa aceea esti ca si cum nu te-ai fi cununat.

Un raspuns corect la aceasta intrebare este cat se poate de important.  Tinerii aflati in pragul casatoriei il pot gasi chiar intre filele acestei carti, care le este destinata...

Lucrarea de fata marcheaza inca un pas in realizarea traducerii integrale in limba romana a Operelor Sfantului Grigorie Palama. Ea cuprinde 6 din cele 9 lucrari din opera principala a sfantului, anume Cuvintele in apararea celor cei ce se linistesc in chip sfant.

Intr-o anexa, se ofera cititorilor fragmente selectate din Epistole ale Sfantului Grigorie legate direct de problematica scrierilor din volumul de fata.

Sfantul Efrem Sirul a constituit mereu, dar indeosebi pentru omul vremurilor noastre, un imbold puternic de desteptare din letargia si amorteala egolatriei.

Dorinta constienta sau ascunsa a omului modern pentru „autoidolatrizare” si tendinta de satisfacere nesatula a dorintelor si aspiratiilor lui trufase il conduc la faurirea unei probleme existentiale care raspandeste mirosul mortii sufletesti si duhovnicesti.

Sfantul Efrem Sirul a umblat pe cararile gloduroase ale vietii cu duhul trezviei si cucerniciei neadormit, cugetand neincetat la primejdia mortii pe care o zamisleste si o naste pacatul, ca izvor primordial al patimii de iubire a omului pentru sinele sau.  Din acest motiv, viata si invatatura Sfantului Efrem trezesc si stimuleaza intens constiinta umana, care n-a pierdut in cele din urma capacitatea de autocritica si sentimentul recunoasterii existentei „prin prisma vesniciei”!

Sfantul Dionisie s-a nascut in veacul al XVI-lea in frumoasa insula greceasca Zachint, intr-o familie nobila si neinfricata in bataliile cu otomanii.  Primind o educatie aleasa atat in stiintele vremii, cat mai cu seama in teologia Bisericii lui Hristos si intelegand inca de la varsta tineretii desertaciunea acestei lumi, s-a hotarat sa-si inchine viata lui Dumnezeu ca monah.  Vietuirea sa smerita, purtarea de grija si ingaduinta aratata fata de toti, i-au harazit de la Dumnezeu, tanar fiind, darul facerii de minuni si cel al stravederii.  Devenind mai tarziu intai-statator al Zachintului, Cuviosul s-a facut cunoscut si iubit prin cautarea pacii in lupta pentru putere dintre familiile nobiliare, lupta in care va fi ucis fratele sau.  Aratandu-se pilda de dragoste, Arhiepiscopul Dionisie l-a adapostit si l-a iertat pe ucigas, acesta nestiind, in fuga lui de urmaritori, ca isi marturisea uciderea chiar inaintea fratelui celui omorat.