Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Subiectul credinţei lui Dumnezeu în om nu este adesea un subiect de conversaţie sau de reflecţie şi totuşi este un subiect atât de minunat! Dumnezeu ne‑a chemat pe toţi, întreaga umanitate, din nefiinţă. El ne cheamă la existenţă pe fiecare dintre noi din acelaşi neant, nimeni nu se naşte fără voia Lui. Aşa că, din prima clipă a existenţei noastre, există o legătură foarte profundă între Dumnezeu şi noi. El ne‑a chemat, iar noi am apărut în faţa Lui. Dumnezeu creează, ne cheamă pe fiecare dintre noi la existenţă cu o iubire inexprimabilă şi de neînţeles faţă de noi. De neînţeles, pentru că El ştie cine suntem. Cunoaştem cât de puţin receptivi suntem la iubirea umană şi, cu atât mai puţin, la cea divină. Or, Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să fim, pentru a putea intra în taina iubirii reciproce cu El. El este Mirele întregului cosmos, iar fiecare suflet omenesc este ca o mireasă. El ne cheamă în mod liber pe fiecare dintre noi la existenţă, ca şi cum ar avea încredere că nu‑I vom trăda aşteptările.

 Și când vă rugați lui Dumnezeu, nu uitați să căutați Împărăția: Să vină Împărăția Ta! Dacă va veni Împărăția, va veni și Împăratul; va veni și se va sălășlui în voi Dumnezeul Treimic: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Și binecuvântata Împărăție, care este în Ceruri, va fi binecuvântata Împărăție și înlăuntru, întru voi. Și inimile voastre vor fi pline de adevăr, de lumină și bucurie. Căci veți pricepe de ce trăiește omul; cu adevărat, veți înțelege limpede scopul și sensul vieții. 

Ceasul morţii este înfricoşător pentru orice om. Moarte nu este înfricoşătoare pentru că părăsim această lume, de care am fost legaţi, ci pentru că intră în lucrare diferite taine, pe care mai înainte nu am putut să le percepem datorită grosimii organelor de simţ ale trupului. În acel moment critic, omul, fără să-şi fi programat ceva, îşi înţelege foarte bine sinele. Întreaga sa viaţă, pe care a trăit-o, îi este înfăţişată ca pe un ecran de cinematograf. Sfântul Ioan Scărarul spune că cei mândri, care credeau că sunt nepătimaşi, „şi-au văzut sărăcia (de virtute) în ceasul ieşirii din viaţă”30. Adică cei mândri îşi văd atunci sărăcia lăuntrică a sufletului. Cu atât mai mult cei care au făcut multe alte fapte, care sunt săvârşite prin puterile sufletului şi trupului. Un Stareţ contemporan spunea că,
în clipa morţii, vom vedea şi cea mai neînsemnată faptă pe care am făcut-o în viaţă, după cum putem vedea într-o fracţiune de secundă o mică impuritate într-un pahar cu apă.
Însă frica dinaintea tainei morţii constă în aceea că, pentru om, începe o nouă viaţă. Fireşte, aceasta are legătură şi cu starea veşnică a sufletului şi a trupului. Potrivit Cuviosului Teognost, clipa morţii este o nouă naştere, de vreme ce omul, mai ales cel
drept, iese ca dintr-un al doilea pântece întunecos, şi se îndreaptă spre cele imateriale şi luminoase. De aceea ne sfătuieşte ca omul să se bucure pentru că trece, prin moarte, la bunătăţile cele nădăjduite. Pe lângă acest lucru, ne sfătuieşte că omul trebuie să
fie cu luare aminte la „dracii necinstitori, care dau târcoale în jurul nostru”, care urmăresc până în ultima clipă să-i facă rău.

În psalmul acesta, sfântul prooroc descrie viețile sfinților, nevoințele, necazurile, ostenelile lor, de asemenea atacurile demonilor, miile de gânduri insuflate, cursele și celelalte mijloace de pradă, iar pe lângă acestea și mijlocele prin care sfinții obțin biruința: legea, cuvântul lui Dumnezeu, răbdarea, ajutorul de sus și, în sfârșit, ceea ce vine în urma ostenelilor: răsplata, cununa.Sf Atanasie cel Mare

De ai stăpâni toată lumea, o, omule, ca marele împărat Alexandru Machedon, și de ai avea minte și înțelepciune mai multă decât Samson și Iraclie, dacă ai fi bogat mai mult decât Midas și Priam și mai frumos decât Narcis, - și pe scurt, de ai covârși pe toți oamenii în trupeștile daruri, iar ticălosul tău suflet se va munci, ce folos vei avea? Sau ce vei lua în cealaltă lume pentru vredniciile de mai sus zise? Mai nimic. Ci gol, precum te-ai născut din pământ, iarăși într-însul te vei întoarce. Dacă poftești, o omule, aur, argint și orice altă bogăție, care este foarte dorită de cei mai mulți, caută aici și vei afla, nu bogăție neasigurată și pieritoare, ci veșnică și stătătoare. Dacă dorești și poftești cinste, slavă și laudă, aceasta ți-arată chipul ca să dobândești nu cinstea cea întâmplătoare și vremelnică, ci o asemenea cinste și slavă, încât să ți se supuie toate zidirile, demonii să se teamă și să fugă, iar Îngerii să ți se cucernicescă. De voiești înțelepciune și pricepere, aceasta te face mai înțelept decât Solomon. De poftești sănătate și frumusețe de mulți ani, aici te învrednicești să te faci nemuritor și să strălucești mai mult decât soarele, după cuvântul Domnului. Și în sfârșit, oricâte bunătăți poftești, în această carte vei afla meșteșugul și chipul cum să le dobândești.

Libertatea nu este independenţa politică, ci a nu avea diavolul stăpânire asupra noastră. Orice se face prin violenţă, fără iubire şi fără libertate, nu intră în veşnicia lui Dumnezeu.
Domnul nostru iubitor de oameni, când s-a dus la scăldătoarea Vitezda, să îl vindece pe slăbănog, l-a întrebat: Voieşti să te faci sănătos? (Ioan 5, 6)
Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos, chiar şi pentru a face bine unui om suferind, nu o face dacă mai întâi omul acela nu vrea aceasta.
Creatorul şi Făuritorul nostru, Bunul Dumnezeu, atât de mult respectă liberul nostru arbitru, pe care ni l-a dăruit, şi darul libertăţii, pe care ni l-a făcut, încât fără consimţământul nostru liber nu vrea
să ne ofere vindecarea. Într-o altă situaţie, Domnul a spus: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Iisus nu face nimic omului, dacă mai întâi omul nu vrea aceasta. Iisus respectă libertatea noastră.