Sfantul Grigorie din Nazianz, pe care Biserica l-a numit si-l traieste ca pe „Teologul" prin excelenta, a fost indragit de cititori pentru ca el insusi a iubit mult pe Dumnezeu si pe oameni. Inca si mai mult: a fost iubit pentru ca a suferit foarte mult pentru adevar si pentru ca Dumnezeu, din acest motiv, i-a daruit iluminari. L-a luminat in asa fel mintea incat a reusit sa vorbeasca cu mare autoritate si cu mare putere despre adevar si despre realitatea dumnezeiasca. (Stelianos Papodopoulos)

Potrivit negreselnicei credinte a crestinilor, pe care ne-au lasat-o ca pe o sfanta mostenire, marturisesc si recunosc, cred intr-un singur Dumnezeu Tatal atottiitorul, Dumnezeu Parintele, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant; ma inchin si preamaresc un singur Dumnezeu in trei persoane! Mai recunosc si unirea lui Dumnezeu in trup, iar ca mama a lui Dumnezeu pe cea care L-a nascut dupa trup, Sfanta Maria. Primesc si pe Sfintii Apostoli, pe prooroci, pe mucenici, la fel si in ruga adresata lui Dumnezeu, eu le cer ca prin ei, adica prin mijlocirea lor, Dumnezeu, prietenul oamenilor, sa-mi fie ajutor si sa fie o rasplata care sa-mi fie acordata pentru pacatele mele. Iata pentru ce cinstesc si preamaresc in chip deosbit trasaturile sfintelor icoane, pentru ca ele n-au fost transmise, de Sfintii Apostoli, ca ele n-au fot oprite si ca sunt chiar reprezentate in toate Bisericile noastre!

Fragment dintr-o epistola trimisa de Sfantul Vasile lui Iulian Apostatul

După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creștinătății și dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor și avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmițare în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturisește credința și nu este cine să apere valorile credinței, acea credință este moartă, după cum moartă va fi și soarta acelui popor.

Arhimandrit Iustin Pârvu

Prima editie a cartii a aparut in 2007 cu titlul Prin fereastra temniței

Cartea "Parintele Sofian" aparuta la Editura Bizantina, face parte din colectia "Duhovnici romani contemporani", si creioneaza portretul unuia dintre Parintii care prin viata si activitatea sa a marcat istoria Bisericii si a neamului romanesc.

In cartea  "Parintele Sofian" sunt incluse bogate elemente de autoportret, la care se adauga un numar mare de predici si meditatii rostite de Parintele Sofian la manastirea Antim, la diverse praznice sau sarbatori. De asemenea, in carte sunt reprioduse o serie de interviuri acordate de Parintele Sofian pe teme esentiale si diverse.

Parintele Sofian care a fost numit de Parintele Cleopa "Apostol al Bucurestilor" , este identificat de cei mai multi credinciosi in postura de bland si rabdator duhovnic, insa pe parcursul cartii descoperim o multitudine de alte calitati - milostenia, blandetea, traitor slujitor al Sfantului Altar - care ne ajuta sa ne formam o imagine completa despre vrednicul de pomenire Parinte Sofian.

Activitatea tipografica din tarile romane a fost precedata, in mod firesc, de o perioada de cateva secole, in care a circulat ca manuscris. Cercetarile, intreprinse de o serie de slavisti, au ajuns la concluzia ca in spatiul romanesc s-a inceput a fi copiate manuscrise in limba slava, incepand cu secolul al XI-lea, care prin imbogatirea lor cu miniaturi, au devenit adevarate opere de arta. Secolele XIV-XV au fost foarte rodnice in acest sens, constituindu-se in tara noastra biblioteci de manuscrise, dar si formarea de adevarate scoli de copisti si miniaturisti, amintind, in acest sens, scoala de la Manastirea Bistrita Valcii, Manastirea Cozia, Manastirea Govora, dar si Manastirea Neamt, Dragomirna sau Putna.

Viata Cuviosului Parinte Justin Parvu – Volumul I: 1919-1964. Nasterea unui Sfant, aparuta sub egida editurii Manastirii Petru Voda, este o editie cu totul inedita: include materiale pentru prima data sub lumina tiparului, atat autobiografice ale Parintelui Justin, cat si cele selectate din arhiva CNSAS, transmite Manastirea Petru Voda.

Sfantul Alexie s-a nascut in Rusia intr-o familie simpla si nevoiasa.  Tatal sau, preotul de tara Ioan, a murit pe cand Alexie era mic.  Ca tanar, Alexie a terminat seminarul si, dupa ce a primit povata si binecuvantarea Sfantului Ioan de Kronstadt, a fost hirotonit preot.  Dupa izbucnirea Revolutiei bolsevice, Parintele Alexie a fost schingiuit in 1917 pentru credinta sa neclintita.  Scapat de la moarte prin minune, a fost ales de Dumnezeu sa pastoreasca turma Sa in Estonia, si, mai apoi, in Franta neortodoxa.  Si aici viata Sfantului s-a dovedit un alt sir de suferinte si necazuri: neinteles de familia care nu-i impartasea grijile si preocuparile duhovnicesti, defaimat de unii enoriasi si frati preoti, aflandu-se aproape singur chiar si pe patul de moarte.  Unica sa mangaiere era dragostea copiilor din parohie.  Iata crucea preotului desavarsit, pilda de slujire a celor instrainati de patrie si de propria credinta.

Trupul Sfantului Alexie a fost descoperit dupa douazeci de ani de la adormirea sa, in 1954, intreg, neatins de stricaciune si cu toate vesmintele sale.  Sfantul Alexie de Ugina a fost canonizat in anul 2004 iar sfintele sale moaste se afla in Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului din Bussy-en-Othe, Franta.

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Unul dintre principalele scopuri ale acestei carti este cel de a-l familiariza pe cititor cu formele „singuratatii” si mai ales cu cauzele care le genereaza.  Invatand sa faca distinctie intre singuratatea impusa si cea de bunavoie, intre singuratatea fizica, legata de situatia exterioara obiectiva, si singuratatea sufleteasca, atunci cand omul se simte singur independent de prezenta sau absenta celor apropiati, cunoscand factorii care influenteaza modul in care este perceputa si traita singuratatea, cititorul isi va putea schimba atitudinea fata de propria singuratate si de oamenii singuri pe care ii intalneste in calea vietii sale.  Atitudinea omului fata de propria singuratate e un criteriu clar de maturitate psihologica.  Cu cat este mai matura personalitatea, cu atat este mai profunda si mai bine constientizata atitudinea fata de viata, cu atat sunt mai putine intrebarile de genul: „De ce mi se intampla tocmai mie?” sau: „De ce tocmai eu?”.  Acceptarea vietii in toata deplinatatea ei ii ofera omului un etalon si o perspectiva prin care toate componentele vietii isi au locul si rostul lor.  Inclusiv singuratatea.

Evitand o abordare de tip algoritmic, oferim anumite recomandari care-l vor ajuta pe cititor sa interpreteze obiectiv problemele singuratatii, sa identifice repere pentru propriile cautari si sa exploreze potentialul benefic si creator al singuratatii.