"Se va putea pregati lumea, se va putea intari pentru ceea ce va urma dupa aceea? Ceea ce va urma, va fi foarte greu. Va urma multa violenta impotriva noastra, a celor ce vor sa ne transforme in niste pioni. Prin intermediul controlului alimentelor, al aerului, al apei, chiar si al gandurilor noastre si al sentimentelor noastre si al creierului nostru... si spun asta pentru ca ceea ce ne pregatesc satanistii este ceva ce nu isi poate imagina nimeni si, totusi, acesti satanisti si-au imaginat si vor sti cum sa manipuleze si sa controleze mintea oamenilor.
Cum ne vor controla? Si nu ma refer la controlul exercitat acum prin televizor sau internet, sau la controlul prin telefonul mobil, [...] ci ceea ce va veni va fi ceea ce spune si Apocalipsa, pecetluirea oamenilor cu cipuri. Nu vor fi ca aceste cipuri de azi, astea nu inseamna nimic... acestea sunt doar o prefigurare a cipului pe care il va pune antihristul cui va accepta. Nu vor obliga pe nimeni, dar vor sti ca nu vom putea supravietui fara ele. (Fragment din Omilia din 27 martie 2013)."

Arhim. Elpidie din Rodos

"Diavolul are mare stapanire in lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Rau este ca se impiedica interventia dumnezeiasca atunci cand nu este pocainta. Daca ar exista pocainta, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni dupa furtuni! Dumnezeu sa ne ajute. Sa cerem pocainta pentru intreaga lume si pentru toti cei care fac rau Bisericii cu sange rece si nu cu dorinta sa se indrepte, ca Dumnezeu sa le dea pocainta si, abia dupa aceea, sa-i ia.
Sa ajutam, pe cat putem, lumea sa se pocaiasca, pentru ca sa primim binecuvantarile lui Dumnezeu. Pocainta si marturisire, de acestea e trebuinta azi. Eu recomand mereu pocainta si marturisire, ca diavolul sa-si piarda drepturile si sa se taie influentele exterioare demonice. Oamenii au nevoie de zguduituri ca sa inteleaga si sa se pocaiasca. (Trezice duhovniceasca, Schitul Lacu, 2000, p. 350)

Pr. Paisie Aghioritul

Lupta cea mai mare trebuie dusa impotriva mea.  Dusmanul cel mai mare sunt eu insumi.  "Scapa-ma de mine insumi", scria un om duhovnicesc.  "Acestea si mai mari decat atata am facut", marturisea un sfant, si pe buna dreptate.  Fiecare dintre noi este o cioara vopsita.  Suntem marsavi inauntru si vrem sa aparem sfinti inafara.  Insa Dumnezeu vrea sa ne curete vasul pe dinlauntru.  Nu vrea sa aparem ca niste mormite varuite pe dinafara, iar inlauntru sa fim plini de oase goale si putreziciuni.  El ne cere colaborarea la aceasta opera de curatire si purificare launtrica.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Mame si tati, sa nu se tulbure inimile voastre inaintea purtarii neevlavioase a fiului vostru in perioada adolescentei, sa nu fie aceasta pricina a pierderii dragostei voastre catre el!  Sa nu lasati loc urii, rautatii si, Doamne fereste, blestemului!  Sfintii Parinti spun ca satana nu se da inapoi de la nimic in atacurile sale asupra omului si ca el se retrage doar atunci cand vede dragoste.  Nu stingeti dragostea crestina fata de fiul ratacitor, rugati-va pentru el, caci prin rabdarea voastra va veti castiga sufletele voastre…

Sarcina parintilor in aceasta perioada grea este sa nu-l lase pe fiul lor singur, ci sa pazeasca dragostea fata de el chiar si atunci cand raceala instrainarii patrunde in inima sa.

Aceasta carte este un indrumar pretios pentru parintii care au fii la varsta adolescentei.  Citind-o, nadejdea lor in privinta viitorului copiilor, aflati in cea mai sensibila perioada a vietii lor, isi va afla cu siguranta un bun temei.

Sfântul cel drag al copilăriei noastre nu este doar bătrânul cu părul şi barba ninse, cu ochii strălucind de blândeţe şi sacul plin de daruri, cum ne-am obişnuit cu toţii să ni-l închipuim, din cele ce ne-au spus părinţii şi bunicii. Aceasta e numai o mică parte din povestea vieţii sale şi din personalitatea lui; Sfântul Nicolae a fost, mai întâi, un prunc postitor, un copil cuminte şi dornic de învăţătură, un tânăr ascet, mare iubitor de rugăciune… apoi, un preot plin de râvnă şi har şi, în cele din urmă, un episcop ce şi-a purtat turma pe umeri ca un bun păstor, apărând-o de lupii răpitori, lepădând, la nevoie, în această luptă, blândeţea din glas şi zâmbetul luminos din privire. De fiecare dată, însă, a fost drept şi bun, curajos şi demn, neieşind cu o singură iotă din Cuvântul Celui pe Care atât de mult L-a iubit: Domnul nostru, Iisus Hristos.

Cel care s-a lepadat de iubirea patimasa, irationala de sine, se inalta desupra dragostei sensibile, lucrata prin simturi, la iubirea naturala sau fireasca si, pe masura curatirii si smereniei sale, inainteaza catre adevarata si harica dragoste dumnezeiasca.

O, fericită maică Eufrosina, pe pământ nebună pentru Hristos, în ceruri preaînţeleaptă, care ai sfârşit în chip minunat drumul tău pământesc de o sută de ani! Caută acum din înălţimea cerului spre
noi, păcătoşii, care în marea vieţii stăm învăluiţi de patimile şi suferinţele trupeşti, de ocările şi ispitele lumeşti, şi de numeroasele curse diavoleşti. Şi corăbiile sufletelor noastre sunt deja aproape de înec,
căci nu au ancora puternică a credinţei, şi îşi pun nădejdea în puterile lor şi în ajutorul omenesc, iar sfeşnicul iubirii şi al evlaviei s-a stins.
Nu zăbovi, maică Eufrosina, ci ajută-ne nu după vrednicia noastră, ci după milostivirea ta, asemănându-te Atotmilostivului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Întăreşte-ne în credinţă, nădejde şi dragoste. Pe cei reci şi împietriţi la inimă încălzeşte-i cu râvna ta, tămăduieşte bolile noastre, ia de la noi necazurile şi tristeţea, dă-ne nouă mână de ajutor pe acest alunecos drum pământesc, ca să ne întărim cu trupul şi cu sufletul, să purtăm răbdători crucea noastră cu nădejdea în Dumnezeu şi, cu grabnica ta mijlocire, să ne învrednicim după moarte de viaţa cea veşnică şi fericită, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

In aceasta carte se discuta despre practica personala a isihiei.  Monahi si monahii crestin-ortodoxe din trei locatii initiale ale invataturii despre isihie – Egipt, Grecia si Romania – au ales de buna voie sa ofere comentarii, descrieri si demonstratii ale modului in care ei practica isihia pentru un public ortodox si secular neascetic.

Isihia s-a nascut odata cu retragerea crestinilor din secolul al II-lea in singuratatea desertului egiptean.  In secolul al VI-lea, a fost dezvoltata de monahii din Manastirea „Schimbarea la Fata” din Muntele Sinai, cunoscuta si ca Manastirea Sfintei Ecaterina.  Practica a devenit deosebit de intrebuintata in monahismul crestin ortodox dupa secolul al XIV-lea, mai ales in Muntele Athos, si ulterior s-a rspandit in Europa de Est.  Scopul acestei lucrari este acela de a analiza si prezenta informatii despre posibilele valori pozitive ale isihiei din perspectiva practicantilor ei, din Antichitate pana in prezent, si cum a fost transmisa aceasta practica altora de-a lungul timpului.