Sfantul Grigorie din Nazianz, pe care Biserica l-a numit si-l traieste ca pe „Teologul" prin excelenta, a fost indragit de cititori pentru ca el insusi a iubit mult pe Dumnezeu si pe oameni. Inca si mai mult: a fost iubit pentru ca a suferit foarte mult pentru adevar si pentru ca Dumnezeu, din acest motiv, i-a daruit iluminari. L-a luminat in asa fel mintea incat a reusit sa vorbeasca cu mare autoritate si cu mare putere despre adevar si despre realitatea dumnezeiasca. (Stelianos Papodopoulos)

Potrivit negreselnicei credinte a crestinilor, pe care ne-au lasat-o ca pe o sfanta mostenire, marturisesc si recunosc, cred intr-un singur Dumnezeu Tatal atottiitorul, Dumnezeu Parintele, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant; ma inchin si preamaresc un singur Dumnezeu in trei persoane! Mai recunosc si unirea lui Dumnezeu in trup, iar ca mama a lui Dumnezeu pe cea care L-a nascut dupa trup, Sfanta Maria. Primesc si pe Sfintii Apostoli, pe prooroci, pe mucenici, la fel si in ruga adresata lui Dumnezeu, eu le cer ca prin ei, adica prin mijlocirea lor, Dumnezeu, prietenul oamenilor, sa-mi fie ajutor si sa fie o rasplata care sa-mi fie acordata pentru pacatele mele. Iata pentru ce cinstesc si preamaresc in chip deosbit trasaturile sfintelor icoane, pentru ca ele n-au fost transmise, de Sfintii Apostoli, ca ele n-au fot oprite si ca sunt chiar reprezentate in toate Bisericile noastre!

Fragment dintr-o epistola trimisa de Sfantul Vasile lui Iulian Apostatul

După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creștinătății și dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor și avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmițare în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturisește credința și nu este cine să apere valorile credinței, acea credință este moartă, după cum moartă va fi și soarta acelui popor.

Arhimandrit Iustin Pârvu

Prima editie a cartii a aparut in 2007 cu titlul Prin fereastra temniței

Cartea "Parintele Sofian" aparuta la Editura Bizantina, face parte din colectia "Duhovnici romani contemporani", si creioneaza portretul unuia dintre Parintii care prin viata si activitatea sa a marcat istoria Bisericii si a neamului romanesc.

In cartea  "Parintele Sofian" sunt incluse bogate elemente de autoportret, la care se adauga un numar mare de predici si meditatii rostite de Parintele Sofian la manastirea Antim, la diverse praznice sau sarbatori. De asemenea, in carte sunt reprioduse o serie de interviuri acordate de Parintele Sofian pe teme esentiale si diverse.

Parintele Sofian care a fost numit de Parintele Cleopa "Apostol al Bucurestilor" , este identificat de cei mai multi credinciosi in postura de bland si rabdator duhovnic, insa pe parcursul cartii descoperim o multitudine de alte calitati - milostenia, blandetea, traitor slujitor al Sfantului Altar - care ne ajuta sa ne formam o imagine completa despre vrednicul de pomenire Parinte Sofian.

În cartea aceasta vom vorbi despre felurite lucrări minunate ale sufletului omenesc și despre păzirea lui de către Îngerii păzitori, în seama cărora este încredințat de Însuși Creatorul lui, adică de Dumnezeu.

În lucrarea de față, cititorii și ascultătorii atenți, vor afla multe lucrări minunate ale sufletului omenesc, care le vor dezvolta cunoștințele în această latură interesantă și prețioasă, de care folosindu-se se pot apropia și uni cu adevărata dragoste fiască de Dumnezeu Creatorul și Atoatețiitorul.

Milostivul Dumnezeu, Căruia toate-I sunt cu putință, să dea putere și Har lucrării acesteia și celor ce o vor citi și asculta cu atenție și drag. Mila Lui să umple de cunoștință heruvimicească și dragoste serafimicească, toate sufletele care se vor folosi cu drag și luare-aminte de acest umil Tezaur Duhovnicesc, și să ne ajute tuturor a ne alimenta cu îmbelșugare din Dumnezeieștile învățături, și a dobândi amândouă fericirile: vremelnică și veșnică.

Protosinghel Nicodim Mandinta

Centru mistic, dogmatic si liturgic al Ortodoxiei ecumenice, „gradina a Maicii Domnului”, citadela monahismului si spiritualitatii ortodoxe, Sfantul Munte al Athosului n-a incetat de peste o mie de ani sa fascineze si sa intrige.  Din acest spatiu spiritual vine si aceasta carte de „dialoguri” duhovnicesti.  Locul agorei Atenei antice de la poalele Acropolei il iau „agorele” monastice de la poalele Athosului, „dialogurile” avand drept obiect al „apologiei” nu „filozofia”, ci „filocalia”, nu barbatul drept al cetatii, ci omul sfant al lui Dumnezeu Cel Sfant.

Impletind fericit spontaneitatea evenimentului consemnat (nu regizat) si patosul liric al confesiunii cu incandescenta experientei mistice si rigoarea demonstratiei teologice, Dialogurile la Athos datorate monahului Teoclit Dionisiatul, cea mai prolifica personalitate teologica a Athosului contemporan, alcatuiesc o veritabila „suma” a traditiei spirituale ortodoxe in intreaga ei profunzime si sublimitate.  Pledand cu patos si radicalism in favoarea maximalismului ascetic, a verticalismului contemplatiei, a introversiunii si personalismului autenticului etos ortodox, ele destrama in termeni implacabili iluziile, platitudinea si inconsistenta „crestinismului” „modern” secularizat al epocii noastre. 

Biserica este chemată să acorde o atenție deosebită familiei creștine și să apare valoarea familiei ca viață binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii și vieții veșnice. De aceea noi trebuie să apărăm și să cultivăm sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie și între familii și să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le prețuim.

Prea adesea convinsi ca rigorismul si triumfalismul pot ascunde lipsa de vigoare duhovniceasca si realism specific crestinismului autentic, nu de putine ori am uitat ca dincolo de Filocalii sau Paterice, dincolo de concordante pe teme sau tratate de teologie stau oameni, oamenii lui Dumnezeu.  Ori aceasta carte a lui Danion Vasile ne umple de uimire prin firescul sau, prin naturaletea pe care ne-o arata.  Ne ofera o sansa de-a ne vedea altfel.  Ai lui Dumnezeu, in ciuda lucrurilor, uneori, monotone, pe care le traim, dar in care facem ce ne este mai la indemana: sa-L cautam, sa-L aflam pe Dumnezeu.

Eroii Pustiei de aproape de prea putine ori au fost iconizati cu atata curaj si ingeniozitate marturisitoare ca in cartea aceasta, veritabil Manual de antiterorism in plan duhovnicesc...

Pr. Constantin Necula

"Tratatele reunite în acest volum reprezintă sinteza damaschiniană cu privire la dogma Sfintei Treimi, pe care ilustrul autor o situează în capul expunerii generale a credinței ortodoxe"

Laura Enache

"Întrebare: De unde provine cuvântul Dumnezeu [Theos]?
Răspuns: De la radicalul θῶ, care înseamnă „a întemeia” şi de la ποιω, care înseamnă „a face”, ca Cel ce face toate şi ca pricină a toată zidirea, sau, pe lângă θέω, τρέχω, de la faptul că Dumnezeu este pretutindeni. Sau Θεός de la θεᾶσθαι, căci Dumnezeu le a văzut pe toate mai înainte de naşterea lor, iar Domnul vine de la putere, care înseamnă autoritate."

Sfântul Ioan Damaschinul

"Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite de suferinte, si numai la atatea daruri ajungem, prin cata suferinta putem razbi cu bucurie.  Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el.  Numai atata mangaiere putem aduce intre oameni, cata amaraciune putem bea in locul celor ce vrem sa-i mangaiem.  E bine de stiut si faptul ca darurile lui Dumnezeu, dau o mare putere de a suferi, cu seninatate, orice potrivnicie in calea darului, si, rabdand cu liniste, toate piedicile cad pe rand, printr-o nevazuta randuiala dumnezeiasca."

Parintele Arsenie Boca