Copilul ar trebui sa-L cunoasca pe Hristos nu din carti cu poze, ci din modul de gandire, din stilul de viata, din legaturile reciproce ale membrilor familiei.  Daca in acest chip Il cunoaste pe Hristos, Hristos va fi aproape si va deveni drag sufletului sau pentru toata viata.  Tocmai in acest fel au fost crescuti crestinii cei de demult, mucenicii, mucenitele si Parintii Bisericii de catre familiile lor crestine.

Cartea de fata ne arata cum se pune temelia adevaratei educatii religioase: incepand cu cea mai frageda varsta, sa fie umplut sufletul copilului cu un continut crestin corespunzator – nu doar cu lucruri vremelnice si superficiale, ci cu cele care raspund celor mai profunde cerinte ale fiintei lui.  Astfel, copilul va putea depasi usor ispitele ce se nasc in suflet.

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a Împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni‑l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai‑marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta. 

Pentru tine smerenia se asociaza cu haina neagra, cu privirea atintita in pamant, cu renuntarea la lume?

Sa stii: smerenia nu se practica doar la schit sau in manastire, ci si in statia de metrou sau la coada la bilete, cand ai ochii atintiti la ecranul calculatorului sau cand esti la serbarea copilului, cand ai de rezolvat problemele de serviciu sau de depasit dificultatile familiale.

Smerenia nu este o virtute rezervata clericilor sau monahilor: este o arta duhovniceasca a vindecarii de sine in viata de zi cu zi.  Ea detensioneaza relatiile cu ceilalti, aduce armonie in viata de familie si linistea interioara care ne lipseste adesea atat de mult – insa mult prea des ramane un concept abstract, surghiunit pe paginile scrise in grai uneori greu de inteles ale literaturii bisericesti clasice.

Ceea ce va propune cartea de fata este tocmai o perspectiva practica, adaptata modului contemporan de viata, asupra uneia dintre cele mai importante virtuti crestine, care, dupa cum afirma Sfintii Parinti, poate inlocui cu prisosinta asceza fizica, atat de greu accesibila de cele mai multe ori in conditiile modernitatii.

Lumea de astăzi nu ne oferă o viaţă liniştită şi lungă.  Stresurile şi bolile, ameninţările naturii (încălzirea globală, incendiile, inundaţiile), războaiele şi problemele economice fac din viaţa noastră un iad!  Trebuie însă să avem curaj, căci şi în acest iad putem să aflăm Raiul şi să fim fericiţi!  Este de ajuns să găsim cheia care ne va deschide poarta Raiului pământesc.  Această cheie este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne grăieşte: „Fiul Meu, nu uita învăţătura Mea şi inima ta să păzească sfaturile Mele, căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga.”  Şi fireşte că Dumnezeu nu grăieşte minciuni!  Iar ştiinţa confirmă lucrul acesta.  De fiecare dată specialiştii fac descoperiri care demonstrează că „poruncile” Bisericii noastre – iubirea, iertarea, postul, rugăciunea şi celelalte – influenţează pozitiv sănătatea psihosomatică a omului.  Cum se întâmplă acest lucru minunat veți afla în paginile cărţii noastre.

Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache

Această carte despre relaţia cu duhovnicul, despre problemele care pot apărea în ea şi despre rezolvarea lor, despre spovedanie şi raportul dintre aceasta şi bolile sufleteşti, aparţine arhi­man­dritului Vasilios Bacoianis, unul dintre duhovnicii cunoscuţi ai Greciei contemporane. Scrisă într-un limbaj uşor accesibil, plină de exemple concrete şi explicaţii la obiect, ea vine în ajutorul creştinilor vremurilor de acum, care au în general puţin timp la dispoziţie şi multă dorinţă de a-şi lămuri problemele legate de acest aspect fundamental al vieţii bisericeşti care este relaţia cu părintele duhovnicesc şi mărturisirea păcatelor.

Traducere din limba greaca de pr. Victor Manolache 

Anul aparitiei: 2012 

Cartea de față, pornind de la înțelegerile contemporane ale relației dintre femeie și Biserică, prezintă câteva chipuri de femei virtuoase – modele demne de urmat ale unor femei care răspund prin viețuirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre... 
De la cea dintâi femeie, Eva, până la Maica Domnului, prin care a venit Izbăvitorul, întâlnim un șir lung de femei dedicate credinței. Virtuțile și purtarea lor, responsabilitatea femeii în momente cruciale ale neamului omenesc – cu adevărat, una covârșitoare – sunt zugrăvite în rândurile de față cu o pană măiastră. 
Prin neascultare și păcat au venit moartea și stricăciunea pe pământ. Însă femeia n‑a încetat să nădăjduiască în mântuire și să se pună, prin harul lui Dumnezeu, în slujba Mântuitorului în lume...
 O carte, fără doar și poate, aducătoare de folos duhovnicesc.

In viaţa oricăruia dintre noi este prezentă, în mod inevitabil, şi moartea. Suntem nevoiţi să ne despărţim, de‑a lungul existenţei noastre pământeşti, de oameni apropiaţi şi dragi, şi aceste despărţiri ne pot adeseori traumatiza profund, pentru multă vreme. Lămurindu‑ne moartea şi doliul din tripla perspectivă teologică, psihologică şi culturologică, captivanta carte a părintelui Filoteu Faros, de o uimitoare erudiţie şi profunzime, ne ajută să trecem cu bine peste aceste momente grele din viaţa noastră, primind folos duhovnicesc şi nădejde în locul traumelor şi rănilor sufleteşti.
„Redactarea unui studiu care tratează despre moarte şi doliu se confruntă cu o mare dificultate, pentru că moartea şi doliul, care au fost dintotdeauna într‑o anumită măsură teme nedorite, în zilele noastre au devenit aproape intolerabile. Creştinismul nu numai că n‑a evitat, dar a şi biruit cu desăvârşire moartea, şi de aceea este şi singurul care poate şi trebuie să răspundă nevoii imperioase a unei înfruntări a morţii şi doliului, pe care civilizaţia contemporană a învăluit‑o într‑o tăcere discretă.”
Pr. Filoteu Faros

Admirația pentru monahul Efrem - acest om harnic, talentat și smerit - mi-a crescut în mod vizibil pe măsură ce l-am cunoscut, ce l-am descoperit. Dar, în mod particular, m-a surprins prin surâsul bonom, prin implicarea directă la "coada cratiței", prin varietatea propunerilor culinare, prin simplitatea rețetelor, prin costurile reduse de a obține respectivele feluri de mâncare, prin timpul de execuție scăzut.
O minune de om (e bun la desert!) care răspândește arome, care-și colorează proximitățile cu pastelul combinațiilor sale culinare și care face mănăstirea un loc al împăcării cu semenii și cu lumea, în care îți dorești să (îți) revii. Da, împăcarea se poate face și prin masa de obște, prin "liturghia după liturghie", prin comuniunea în jurul unui blid aburind. Mâncarea călugărească în sine, cât ar fi de bună ca gust, dacă nu are o țâră de rugă în spate, e doar o efemeridă calorică. Rugăciunea, ca ingredient duhovnicesc, îi dezvoltă partea nebănuită, o face "hrană vie", o îmbogățește sufletește, o transformă în energie comunitară. Iar aici părintele Efrem este stăpânul acestei transformări, are know-how-ul respectivei tehnici culinar-duhovnicești!
Răzvan Bucuroiu

Mantuirea mea trece prin mantuirea celorlalti.  Nu poate fi conceputa mantuire individuala.  Hristos nu a inviat singur.  A inviat impreuna cu stramosul Adam, atunci cand a inviat din mormant.  Prin urmare, urarea Sa ai parte de inviere ar fi mai completa astfel: Impreuna buna inviere.  Raiul este o comuniune a celor impreuna - inviati.

Alarma iubirii va suna continuu in Rai.  Paradisul este comunitatea persoanelor care se iubesc si nu doar grupul de oameni buni.  Domnul Hristos spune in Rugaciunea arhiereasca: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca toti sa fie desavarsiti intru Una (Ioan 17, 23).  Nu poate fi conceputa o desavarsire singulara.  Perfectiunea se atinge atunci cand simtim ca suntem una cu ceilalti.  De fapt, desavarsirea este unitatea.

Istoria familiei începe din momentul când cei doi soţi fac cunoÈ™tinÈ›ă. Adesea, reuşita lor depinde de succesul sau eÈ™ecul perioadei iniÈ›iale. Și, într‑adevăr, nu există, probabil, un lucru mai important È™i mai responsabil în viaÈ›ă decât alegerea persoanei cu care vom trăi È™i decizia de a te căsători cu ea. Acesta implică întotdeauna un risc, deoarece este dificil să se prevadă cum va fi soÈ›ul (soÈ›ia) în viitor.
Pentru a nu greşi, trebuie să fim atenţi la unele puncte fundamentale chiar înainte de căsătorie. Adesea, se întâmplă ca obiceiurile neplăcute ale alesului (alesei) să fie luate drept „fleacuri” pe care le vei putea gestiona cu uşurinţă după căsătorie. Totuşi, aşa cum se dovedeÈ™te mai târziu, aceste planuri „luminoase” devin mai pesimiste după căsătorie, pentru că a‑l schimba pe celălalt este dificil, aproape imposibil. Şi ce vom face atunci? Cum să nu eÈ™uăm?
Ce este important să ştii înainte de căsătorie? Despre aceasta se vorbeÈ™te în cartea de faÈ›ă. Vom analiza în ea cum se petrece întâlnirea hotărâtoare dintre bărbat şi femeie, care se finalizează prin căsătorie, şi cum aceasta poartă adesea masca iubirii adevărate; de ce iubirea adevărată nu se naşte imediat; la ce trebuie să fim atenţi înainte de căsătorie… Aceste momente – È™i multe altele – sunt abordate în paginile care aÈ™teaptă să le citiÈ›i.
Elena Morozova

Istorisirea care urmează, pe măsură ce se desfășoară în chip viu înaintea ochilor noștri, ne va încânta cu simplitatea, adevărul și însuflețirea ei și s-ar putea spune că se pot face chiar unele paralele, asemănându-se izbitor cu istoria prorocului David, cu cea a desfrânatei care I-a uns picioarele Domnului sau a tâlharului de pe cruce, a vameșului, a Sfântului Apostol Pavel și a Sfintei Maria Egipteanca. Dar ce poate fi mai firesc? Căci sufletul omului este același; Hristos este același; pocăința este aceeași!

Cartea îl absoarbe pe cititor până la ultima pagină. Își va reține cu greu lacrimile, mai cu seamă dacă și el a avut parte de o astfel de întoarcere la Hristos. Însă dacă nu, ne rugăm să facă aceasta în viitor, căci atâta vreme cât în lume va exista păcatul, oamenii vor avea nevoie de pocăință. Maranatha; Doamne, vino!

Egumenul Ilarion - Nea Skiti,
Sfântul Munte Athos

Vorbind de Dascalii cei intelepti
Si pe Theodorit il trec in randul lor
Ca pe-un barbat dumnezeiesc, ca pe un Dascal mare,
Ca pe un stalp neclintit al Ortodoxiei.
Iar de s-a si clintit odata din intamplare,
Om era: nu-l osandi, omule,
Ca nu atat din rea-credinta s-a clintit,
Cat purtat de sfada cea apriga.
Ce, trebuia sa-l intreaca pe Chiril in toate cele,
Si ca dogmatist, si ca scriitor?
Pe deasupra, s-a indreptat –
Iar in toate celelalte privinte
Vazandu-l cu nimic mai prejos decat Pastorii cei mai mari,
Cu bun temei il scriu aici in ceata lor.

Sfantul Ioan al Efhaitelor
(epigrama din Anthologia Graeca)