Creştinătatea este o taină, de vreme ce conţinutul credinţei creştine este Dumnezeul cel întruchipat, Domnul nostru Iisus Hristos. Aşa că este cu neputinţă să fie prinsă de mintea omenească. Cum deci putem recunoaşte credinţa creştină ca singurul izvor a tot adevărul? Cum putem ştii că Iisus Hristos este Dumnezeul cel întruchipat? Cum ne putem încredinţa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi Dătătorul vieţii celei veşnice? 
Trăsăturile proprii Mântuitorului – descrise cu strălucitoare limpezime în această carte – sunt atât de multe şi de o asemenea vrednicie, că cititorul sincer cu anevoie nu va mărturisi cu însufleţire că Iisus Hristos este Mesia, Dumnezeul cel desăvârşit care s-a făcut om desăvârşit.

Batranul Antim avea multe daruri insa le ascundea cu bagare de seama.  Se deosebea prin smerenie, prin blandete, prin iubirea lui nemarginita, virtuti pe care le dobandise prin multe lupte si aspra nevointa.  Era chibzuit, intreg-cugetator, cu dreapta socotinta, iubitor de straini, Parinte plin de dragoste care se deserta pe sine ca sa implineasca sufletele celorlalti si ale fratilor lui din obste.

Cartea cuprinde ViaÈ›a, învăÈ›ăturile È™i minunile Cuviosului Antim, Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana Mică din Muntele Athonului. Omul marii iubiri dumnezeieÈ™ti, Cuviosul Antim face parte din acea generaÈ›ie de mari Bătrâni, alături de CuvioÈ™ii Efrem Katunakiotul, Iosif Vatopedinul È™i Paisie Aghioritul, care au luminat cu vieÈ›uirea È™i poveÈ›ele lor mulÈ›ime nenumărată de suflete aflate în căutarea mântuirii.

Cartea cuprinde, pe scurt, istoria religioasa, culturala si diplomatica a Misiunii Bisericii Ortodoxe Ruse in China, din secolul al XVII-lea si culminand cu Revolta Boxerilor de la inceputul secoulului al XX-lea, moment istoric cand cand au fost omorati pentru credinta 222 de ortodocsi chinezi.  Cartea include un cuvant rostit tinerilor in 1981 de catre Parintele Serafim Rose despre Mintea Chineza, precum si Sinaxarul si Slujba Noilor Mucenici Chinezi, insotite de o iconita de buzunar a Soborului lor.

Starețul Gavriil (Goderdzi Urghebadze) s-a nascut pe 26 august 1929 in Tbilisi, in toiul prigonirii credintei din Georgia sovietica.  Ramas orfan de tata la varsta de doi ani, s-a aratat inca din copilarie a fi un baiat neobisnuit, inzestrat cu o credinta neclintita si harazit cu rare daruri dumnezeiesti.

Dupa incheierea serviciului militar in armata sovietica, in anul 1955, a luat schima monahala cu numele Sfan­tului Gavriil Athonitul.  In timpul paradei de 1 mai din anul 1965, a dat foc uriasului portret al lui Lenin expus in piata centrala din Tbilisi.  Scos abia viu din mainile multimii furibunde, a fost arestat de KGB pentru activitati antisovietice, judecat, declarat bolnav psihic si inchis sub tratament fortat intr-un spital de psihiatrie.

Dupa eliberare, fiind crancen prigonit de regimul comunist, a continuat pentru el mucenicia fara de sange a credintei.  Prefacandu-se nebun, propovaduia pe strazi pocainta si credinta cea adevarata in mijlocul apostaziei generale, suferind adanc pentru poporul si patria sa.

Spre sfarsitul vietii s-a putut retrage la Manastirea Samtavro a Sfintei Nino din Mtheta, in care s-a savarsit in pace, dupa o indelungata suferinta, pe 2 noiembrie 1995.  A fost proslavit intre sfinti in anul 2012, moastele sale si mormantul sau fiind izvor nesecat de nenumarate si mari minuni.

Intr-o vreme in care tradarea de tara si cedarea suveranitatii a devenit politica de stat, in care Romania a votat la ONU impotriva familiei si a pastrarii valorilor traditionale si in care homosexualitatea a devenit o virtute care te face eligibil, cantecele si poeziile aduc aminte romanilor ca fara radacini, fara istorie, fara credinta, fara trecut, nu vom avea nici viitor.

Jertfele, credinta si dragostea poporului roman ne sunt izvor de intarire, din care ne putem adapa oricand.  Un mod de a sorbi din acest izvor sunt si cantecele si poeziile patriotice, care ne pun in legatura cu toti cei care le-au cantat de-a lungul veacurilor, facandu-ne adevarate transfuzii de dragoste, putere si curaj.

Sfanta Traditie a Vechiului Testament este mai veche decat Sfanta Scriptura.  Si dupa aparitia Sfintei Scripturi, in timpul lui Moise, oamenii au invatat credinta in Dumnezeu prin ajutorul Sfintei Traditii.  Sfanta Traditie a Noului Testament este de asemenea mai veche decat Sfanta Scriptura a Testamentului Nou.  Domnul Iisus Hristos a invatat numai prin viu grai, si Sfintii Apostoli mai mult prin viu grai, decat prin scris.

Cei doi luminatori ai lumii materiale, au fost randuiti pe cer de Dumnezeu in a patra zi a creatiei pentru a lumina pamantul: Soarele pentru zi, si luna pentru noapte.  Cum acesti doi luminatori, dupa porunca lui Dumnezeu lumineaza lumea la timpul lor; tot asa si Sfanta Traditie si Sfanta Scriptura, implinesc aceeasi voie a lui Dumnezeu, adica lumineaza pe cei ce le cerceteaza cu credinta si cu umilinta pentru a se folosi.  Precum Dumnezeu a facut pe Adam si pe Eva - doi - poruncind ca amandoi sa se iubeasca si sa se ajute pentru a duce jugul casatoriei, incat sa fie amandoi un trup, asa si aceste doua calauze insuflate de Dumnezeu: una spusa si alta scrisa, se ajuta si se intregesc una pe alta, incat amandoua alcatuiesc un singur corp al cuvantului Dumnezeiesc.

Viata si mucenicia Sfantului Gheorghe dau marturie peste veacuri despre nemincinoasele fagaduinte ale Man­tu­itorului: Adevarat, adevarat zic voua: cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu si mai mari decat acestea va face, pentru ca Eu Ma duc la Tatal (Ioan 14, 12).

Cutremurandu-se in fata patimirilor in­fri­co­­­satoare ale Sfantului Gheorghe, cititorul de azi va descoperi in viata lui, asa cum este ea in­fatisata in cartea de fata, un izvor de curaj si de avant pentru a-I urma lui Hristos si a dobandi biruinta in lupta duhovniceasca, chiar si in aceste vremuri de nepssare sau de impotrivi­re fata de poruncile Lui, asemenea Sfantului Gheorghe, care, intarit fiind de Domnul si iu­bindu-L mai presus de toate, a biruit ispitele aces­tei lumi (bogatia, des­fatarile, faima, pu­te­rea, rangurile inalte, iubirea de sine, teama de suferinta) si toate chinurile la care a fost supus de necredinciosi pentru mar­tu­risirea numelui lui Hristos.

Inaintea celui cu chip si nevinovatie ingereasca, a vrednicei slugi a Domnului nostru, Pantelimon care prin nestramutata credinta s-a invrednicit a sta alaturi de scaunul nemuritorului Imparat, ridicam rugaciunile noastre si cerem sa ne asculte durerile si cu puterea ce-i este data de la Dumnezeu, ca un doctor fara-de-arginti, sa ne cerceteze degraba si sa inlature de la noi bolile sufletesti si trupesti, ca izbaviti cu platosa bunatatii sale, in tresaltari de bucurie, sa-i cantam: Bucura-te, mare mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Nu este suficient doar să te rogi, ci să şi fii atent. Să priveghezi, să fii atent la gânduri, să le struneşti cu multă îndemânare, altminteri ele te vor stăpâni, şi la sfârşit vei ajunge de batjocură demonilor. Nu am văzut suflet care să se roage să înainteze, să aibă foloase duhovniceşti, fără curăţirea de gândurile ascunse. 

Cuviosul Iosif Isihastul 

Oamenii astăzi nu se sfinţesc pentru că nu vor, nu se silesc pe sine, nu iubesc pe Dumnezeu şi cele cereşti şi nu păzesc poruncile Lui. Cauza provine de la noi înşine. Ea provine din înclinaţia noastră rea, din ignoranţa noastră, din puţina noastră dragoste pe care o avem faţă de Dumnezeu şi faţă de cele cereşti şi din marea noastră atracţie faţă de materie şi de cele lumeşti.

Părintele Filothei Zervakos 

Lumea are nevoie astăzi de duhovnici buni. Dacă aceştia ar exista, nu ar mai fi atâţia psihiatri.

Sfântul Paisie Aghioritul 

Aceasta carte este un jurnal al convertirii la crestinism al autoarei.  Zbuciumul sufletesc al Genei coincide cu ultima decada a ceausismului, cand tanara era obsedata de inutilitatea vietii, chiar daca ea cauta Calea folosind mijloace diferite, inclusiv exercitii yoga.  Dupa moartea unei prietene, spre sfarsitul anului 1985, Gena, indrumata de duhovnic, Parintele Galeriu, reuseste sa se ridice din mocirla spirituala, sa se detaseze de lumesc si sa ia calea manastirii.  Insa lupta cu sinele, cu raul dinauntru si din afara nu se incheie, ci urmeaza o alta lupta, aceea de a vietui duhovniceste, in concordanta cu invataturile Mantuitorului Iisus Hristos.  Ultima parte a confesiunii, din decembrie 1989, descrie renasterea spirituala a Genei care coincide cu renasterea Romaniei.  Asemenea Apostolului Toma, numit Geamanul, care pana nu-L atinge pe Mantuitorul Iisus Hristos nu crede in invierea Lui, Gena Geamanu isi incheie confesiunea cu marturisirea credintei: „Da, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul meu, vreau sa Te urmez cu toata fiinta si viata mea!”.

Lupta Genei, cautarile si zbuciumul sufletesc, trairea demnitatii de crestin si traseul spiritual sunt de fapt luptele launtrice pe care fiecare dintre noi le ducem pe Cale.  Lectura cartii ne va ajuta sa ne re-descoperim trairile sufletesti cele mai intime, dar totodata raspunde si unor intrebari nepuse, de frica sau din cauza unor clisee de gandire si traire.