Creştinătatea este o taină, de vreme ce conţinutul credinţei creştine este Dumnezeul cel întruchipat, Domnul nostru Iisus Hristos. Aşa că este cu neputinţă să fie prinsă de mintea omenească. Cum deci putem recunoaşte credinţa creştină ca singurul izvor a tot adevărul? Cum putem ştii că Iisus Hristos este Dumnezeul cel întruchipat? Cum ne putem încredinţa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi Dătătorul vieţii celei veşnice? 
Trăsăturile proprii Mântuitorului – descrise cu strălucitoare limpezime în această carte – sunt atât de multe şi de o asemenea vrednicie, că cititorul sincer cu anevoie nu va mărturisi cu însufleţire că Iisus Hristos este Mesia, Dumnezeul cel desăvârşit care s-a făcut om desăvârşit.

Sfântul Atanasie a fost unul dintre cei mai mari cârmuitori ai Bisericii străvechi. În veacul al IV-lea acest episcop mic de statură din Egipt s-a nevoit din răsputeri pentru a răspândi cuvântul lui Hristos. Într-o vreme când Biserica se confrunta cu cea mai vicleană erezie dintre toate, arianismul, un om s-a ridicat deasupra celorlalţi pentru a o combate – şi a reuşit acest lucru cu prisosinţă. De câteva ori marea sa luptă pentru adevăr l-a adus în pragul muceniciei, dar aceasta nu avea să fie voia lui Dumnezeu. În schimb, avea să-și petreacă cei cincizeci de ani din viaţa adultă într-o mucenicie curajoasă şi nesângeroasă.

Pentru lupta sa în apărarea adevărului dumnezeirii lui Hristos, Sfântul Atanasie a fost numit „Părintele Ortodoxiei”. De-a lungul vieţii el a scris câteva cărţi. Lucrarea sa Despre întruparea Cuvântului, scrisă pe când avea numai nouăsprezece ani, este una dintre cele mai reușite care au fost scrise vreodată despre acest subiect. Biografia Sfântului Antonie, marele nevoitor, a fost un best-seller al vremii. Această carte a contribuit mult la susținerea monahismului în Răsărit. Fiind unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii, moştenirea Sfântului Atanasie a continuat să strălucească de-a lungul veacurilor ca un far luminos. Aceasta este povestea vieţii sale.

Batranul Antim avea multe daruri insa le ascundea cu bagare de seama.  Se deosebea prin smerenie, prin blandete, prin iubirea lui nemarginita, virtuti pe care le dobandise prin multe lupte si aspra nevointa.  Era chibzuit, intreg-cugetator, cu dreapta socotinta, iubitor de straini, Parinte plin de dragoste care se deserta pe sine ca sa implineasca sufletele celorlalti si ale fratilor lui din obste.

Cartea cuprinde ViaÈ›a, învăÈ›ăturile È™i minunile Cuviosului Antim, Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana Mică din Muntele Athonului. Omul marii iubiri dumnezeieÈ™ti, Cuviosul Antim face parte din acea generaÈ›ie de mari Bătrâni, alături de CuvioÈ™ii Efrem Katunakiotul, Iosif Vatopedinul È™i Paisie Aghioritul, care au luminat cu vieÈ›uirea È™i poveÈ›ele lor mulÈ›ime nenumărată de suflete aflate în căutarea mântuirii.

Starețul Gavriil (Goderdzi Urghebadze) s-a nascut pe 26 august 1929 in Tbilisi, in toiul prigonirii credintei din Georgia sovietica.  Ramas orfan de tata la varsta de doi ani, s-a aratat inca din copilarie a fi un baiat neobisnuit, inzestrat cu o credinta neclintita si harazit cu rare daruri dumnezeiesti.

Dupa incheierea serviciului militar in armata sovietica, in anul 1955, a luat schima monahala cu numele Sfan­tului Gavriil Athonitul.  In timpul paradei de 1 mai din anul 1965, a dat foc uriasului portret al lui Lenin expus in piata centrala din Tbilisi.  Scos abia viu din mainile multimii furibunde, a fost arestat de KGB pentru activitati antisovietice, judecat, declarat bolnav psihic si inchis sub tratament fortat intr-un spital de psihiatrie.

Dupa eliberare, fiind crancen prigonit de regimul comunist, a continuat pentru el mucenicia fara de sange a credintei.  Prefacandu-se nebun, propovaduia pe strazi pocainta si credinta cea adevarata in mijlocul apostaziei generale, suferind adanc pentru poporul si patria sa.

Spre sfarsitul vietii s-a putut retrage la Manastirea Samtavro a Sfintei Nino din Mtheta, in care s-a savarsit in pace, dupa o indelungata suferinta, pe 2 noiembrie 1995.  A fost proslavit intre sfinti in anul 2012, moastele sale si mormantul sau fiind izvor nesecat de nenumarate si mari minuni.

Editia a III-a.

Postul Mare este acel timp privilegiat din cursul anului bisericesc cand pregatirea pentru participarea credinciosilor la drama Patimii si lumina Invierii din Saptamana Mare ia forma unei anticipari ascetice a Pastelui. Pe parcursul a patruzeci de zile de post, priveghere si rugaciune staruitoare acestia lucreaza cu smerenie in ei insisi la curatirea si restaurarea firii intinate si risipite de pacat. Intreg acest efort spiritual al Postului Mare e jalonat si insotit in Ortodoxie de cultul Bisericii cuprins in Triod, una din cele mai profunde si zguduitoare carti.

Triodul explicat al parintelui ieromonah Makarios Simonopetritul ofera in sfarsit o ampla lectura teologica si liturgica acestui monument, prezentandu-l si interpretandu-l dintr-o perspectiva mistagogica, profund duhovniceasca. Analizele fine si precise ale parintelui Makarios evidentiaza impletirea unica intre teologie si cult, imnografie si tipic, intre postul sufletului si postul trupului. Trecand in revista elementele cotidiene si principalele etape ale cursei duhovnicesti a Postului Mare marcate de duminicile lui speciale, in al caror centru se inalta Crucea de viata facatoare, ele se incheie cu o profunda meditatie asupra timpului liturgic si functiei sale mistagogice in cultul ortodox.

Jalon important al unui itinerar spiritual personal care avea sa-l conduca pe autor la initierea in Ortodoxie si monahism la Sfantul Munte, cartea parintelui Makarios e un ghid indispensabil pentru toti cei ce doresc sa aiba o viziune precisa asupra celui mai impresionant si complex monument al spiritualitatii liturgice ortodoxe: Triodul.

(lipsa text)

În actuala inflație de cuvinte care a potopit lumea, cuvântul duhovnicesc, cuvântul esențial se arată a fi tot mai stingher și tot mai trecut cu vederea. Părintele Melhisedec, Starețul Mănăstirii Lupșa, duhovnic odrăslit din filiația duhovnicească a Cuvioșilor Siluan Athonitul și Sofronie de la Essex, s-a format pe această linie a esenței, căutând sensurile adânci ale vieții duhovnicești, țel pe care-l pune înaintea tuturor împreună-călătorilor pe calea mântuirii. Din acest gând s-a născut și cartea de față, care nu-și dorește să fie încă un studiu de teologie academică, ci mai cu seamă o pedagogie empirică, o împărtășire de înțelegeri ale realităților veșnice, așa cum ni le-au predanisit Sfinții Părinți și le-a statornicit Biserica în structura Penticostarului, spre atingerea țelului de căpătâi: sfințirea vieții noastre prin unirea cu Dumnezeu pentru veșnicie, încă de aici, de pe pământ.

Păzeşte‑ţi mintea lipsită de închipuiri; goneşte toa­te vi­să­rile şi părerile care se apropie de ea, prin care căderea a măsluit adevărul. Îmbrăcat în po­că­in­ţă, stai cu frică şi evla­vie înaintea Marelui Dum­ne­zeu, Care poate să cură­ţească pă­catele tale şi să te înnoiască prin Preasfântul Său Duh. Venind, Duhul „te va povăţui la tot adevărul” (Ioan 16, 13). 

Simţirea plânsului şi a pocăinţei este singurul lu­cru de trebuinţă sufletului care se apropie de Dom­nul cu ho­tă­râ­rea de a primi de la El iertarea greşelilor sale. Aceasta este partea cea bună! Dacă ai ales‑o, să nu se ia de la tine! Nu schimba această comoară pe simţiri deşarte, min­­cinoase, silite, părut harice; nu te pierde pe tine însuţi linguşindu‑te. 

Sf. Ignatie Briancianinov 

Toate catehismele si cartile ortodoxe de invatatura definesc casatoria ca Taina a Bisericii.  La prima vedere, aceasta definitie poate parea ciudata; casatoria a fost si este practicata, in egala masura, de crestini si de necrestini, de atei, de generatii intregi de fiinte umane care nu au cunoscut niciodata sensul cuvantului taina.  Omul se naste, se casatoreste, nastre prunci si moare.  Acestea sunt legile firii pe care Dumnezeu le-a randuit si le-a binecuvantat.  Insa casatoria este evidentiata in mod deosebit in Biserica: este numita Taina insasi binecuvantarea speciala revarsata asupra barbatului si a femeii care se casatoresc.