Lirică, elocventă şi cu o profundă înţelepciune, această carte se adresează sufletului. Parţial autobiografie spirituală, parţial descriere răscolitoare a ceea ce spiritualitatea ortodoxă poate şi ar trebui să fie, cuvintele lui John Oliver evocă în mintea şi inima cititorului un dor pentru Dumnezeu care este în acelaşi timp puternic şi tandru… „Arta şi arhitectura de valoare”, spune autorul, „ne conduc către profunzimea lucrurilor şi ne înalţă”.

Această carte minunată face exact acelaşi lucru. Ne conduce către profunzimi şi ne înalţă, până când, cel puţin pentru o clipă, atingem cerul. (Pr. John Breck, autor, profesor de exegeză biblică şi etică la Institutul Teologic St. Serge din Paris)

Mărturia Julianei Schmemann confirmă părtăşia la o experienţă duhovnicească aparte: proximitatea personală ca încântare. „Ritualul” zilnic al conversaţiilor de dimineaţă, prezentat ca un adevărat dejun spiritual, e poate exemplul cel mai elocvent al vitalităţii unei prietenii conjugale cu savori eshatologice. Mai mult decât atât, exerciţiul „benchetuirii tainice” (pentru a prelua minunata sintagmă a „Imnului Acatist al Maicii Domnului”) în proximitatea persoanei iubite se împleteşte inefabil cu cel al unei alte proximităţi iubitoare, teandrice. Dincolo de orice aproximări teologice se află taina vie a comuniunii, cu Dumnezeu şi cu oamenii. - Cătălin Bogdan

O ideologie nu poate fi înfrântă prin replicile agresive ale unei alte ideologii. Ortodoxia propune o viaţă trăită sub binecuvântarea Duhului, iar nu un sistem închis de reglementări punitive. Din această perspectivă, pr. Thomas Hopko oferă publicului larg – îndeosebi educatorilor, psihoterapeuţilor, medicilor, preoţilor şi duhovnicilor – un evantai teologic de reflecţii profunde şi echilibrate pe o temă delicată. Departe de-a minimaliza impactul profund vătămător al pansexualismului şi al dezordinii morale din civilizaţia occidentală post-creştină, autorul ne reaminteşte criteriile agapice ale adevăratei îndreptări a omului, coram Deo. În acest fel, pr. Thomas Hopko subscrie integral cuvintelor Sf. Pavel: „aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire” (Galateni 5, 13).

(lipsa text)

Autorul ne atrage atentia asupra faptului ca dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi crestin, trebuie centrat pe lepadarea de satana si unirea cu Hristos. Problema unificarii bisericilor este problema unificarii bisericilor in adevar., intru Hristos.

(lipsa text)

Ideea de lupta cu patimile provoaca imediat asociatii cu vechii nevoitori, cu pustnicii din Egipt, cu manastirile - si, in general, experientele ascetice, lupta cu patimile, sunt socotite de catre multi o treaba pur calugareasca.  Aceasta este o ratacire profunda.  Orice crestin ortodox este chemat sa se lupte, sa poarte razboi zi de zi cu patimile si cu deprinderile pacatoase. 

Invatatura Bisericii despre patimi si despre lupta cu ele este transpusa in carte in contextul vietii contemporane, pentru crestinii ortodocsi carora Dumnezeu le-a dat sa traiasca si sa se mantuiasca in secolul al XXI-lea.

Egon Sendler îşi focalizează cercetarea în prezenta lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigându‑i izvoarele biblice, patristice şi liturgice, punându‑i în lumină marile reuşite şi încercând să‑i sistematizeze – atât cât este cu putinţă – devenirea aproape de două ori milenară. 

Într‑o primă secţiune, autorul prezintă aşa‑numitele icoane mariale praznicale, legate de sărbătorile care celebrează principalele evenimente din viaţa Maicii Domnului, cu întreaga bogăţie de semnificaţii spirituale pe care reflecţia teologică bizantină le‑a ataşat – în registru dogmatic, omiletic sau imnografic – sâmburelui istorico‑biblic originar, semnificaţii care se regăsesc fidel şi în reprezentările iconografice ale respectivelor praznice. 

În cea de a doua parte, Egon Sendler degajează din impresionanta tipologie a nenumăratelor icoane închinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorând în principal marea tradiţie bizantină, dar şi dezvoltările ulterioare pe care aceasta le‑a generat în iconografia răsăriteană, rusă în special, precum şi influenţele pe care le‑a putut exercita uneori în Apus. 

Privite într‑o astfel de lumină, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de strălucirea aurului şi a culorilor, dar şi luminate dinlăuntru de nimbul tainic al înţelesurilor duhovniceşti, cele care le‑au dat substanţă şi chip deopotrivă. 

Facerea lui Iacov Protopsaltul, iar Slavele Stihoavnelor sunt ale lui Hurmuz Hartofilaxul, traduse de părintele Nectarie, protopsaltul Sfântului Munte, şi s-au transcris după original de ieromonahul Teofilact Prodromitul.

Dacă nu treci prin suferinţă nu ştii să te rogi. Dacă nu suferi nu ştii să iubeşti, iar dacă nu ştii să iubeşti, nu vine harul lui Dumnezeu.

Aceasta este o carte pentru cei care, asemenea tatălui tânărului din Evanghelie, exclamă: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24). Și ce-ar putea să ajute cel mai mult necredinÈ›ei noastre? Fără doar È™i poate, experienÈ›a personală, întâlnirea cu Dumnezeu a unor oameni sinceri care descoperă că Dumnezeu există, că este bun, È™i care ajung să nu mai aibă nici o îndoială asupra faptului că ­Iisus Hristos este Adevărul.

Pentru oricare dintre noi, cuvin­tele lor pot fi un sprijin de nepreţuit în clipele de îndoială şi dezorientare – ispite de care nimeni nu este scutit în calea creşterii sale duhovniceşti.

Intreaga viata a Sfantului Amfilohie a fost o jertfire de sine adusa lui Dumnezeu si aproapelui in numele dragostei, fiindca dragostea este principalul rod al vietii crestinului si scopul vietii monahale. Dragostea este nemuritoare, ea il urmeaza pe om dincolo de mormant, in viata cea vesnica, si este o legatura intima dintre sufletele celor vii si celor adormiti. Prin credinta, dragoste si milostenia pe care a acordat-o celor aflati in necazuri, el a fost un exemplu viu de vietuire, castigand dragoste si lasand o amintire de neuitat in inimile oamenilor, pentru care era si este un grabnic tamaduitor, milostiv ajutor si grabnic mijlocitor. Si dupa moarte el se arata vindecator, mangaindu-i si cercetandu-i pe cei aflati in primejdii; oamenii ii simt si acum dragostea.