Cel mai mare dusman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumeac, pentru ca ne atrage in chip placut si in cele din urma ne amareste vesnic. 

Pentru ca daca il vom vedea pe diavol ne vom cutremura de frica si ne vom ruga lui Dumnezeu sa ne scape. In schimb, duhul lumesc ne infasoara tainic si placut in mrejele sale si pentru aceasta nu dorim sa scapam de el. 

Trebuie sa lucram la curatirea si despatimirea noastra. Altfel, robiti de lume si de pacate, vom sta la coada pentru a fi pecetluiti de slujitorii lui Antihrist.

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Suntem cu totii pacatosi.  Ne-am obisnuit sa convietuim cu greselile noastre, cu scaderile noastre, cu patimile noastre.  Aceasta carte ne arata cum Dumnezeu bate la usa inimii si le cere sa se schimbe.

Si, in acelasi timp, cartea ne pune inainte cateva modele duhovnicesti.  Ne ajuta sa intelegem ca, printre noi, mai traiesc sfinti...

Pe 23 august 1944, Virgil Gheorghiu, pe atunci atașat cultural la Zagreb, și soția sa află de capitularea României în fața trupelor sovietice. Patru ani mai târziu, ei trec granița franceză.

Ispita libertății e povestea pasionantă a drumului lor prin Europa de după război. Apatrizi, străbat în mijlocul valului de refugiați Croația, Austria și Germania, întâmpinând primejdii fără seamăn, și, în situațiile cele mai grave, știu întotdeauna să sesizeze absurditatea și rizibilul Istoriei.

Lecție de omenie și rezistență, cronică poetică, odiseea lui Virgil Gheorghiu ne amintește cu umor că libertatea e neprețuită.

Myrrha Lot‑Borodine (1882‑1954) – medievistă de renume, doctor în litere, cu teză de doctorat în literatura medievală și specialistă în teologia patristică ortodoxă, soția marelui medievist francez Ferdinand Lot – își caracteriza astfel propriul itinerar spiritual: „Nu doar erudită sau istorică, nici doar filosofică sau teologică, opera care‑mi poartă numele este în esență experiența unui suflet înflăcărat în căutarea Adevărului.”

Roadele acestui itinerar sunt cunoașterea aprofundată a scrie­rilor Părinților răsăriteni și a marilor mistici ai Ortodoxiei, și ­valorificarea acestei Tradiții, pe care s‑a străduit s‑o facă cunoscută teologilor apuseni.

„Excepționala valoare a operei sale constă în faptul că nu s‑a concentrat pur și simplu pe o cercetare savantă, ci a regăsit expresia vie a misticii bizantine și a știut să o transmită mai departe. Astăzi, când credința atâtor creștini este șovăielnică, scrierile Myrrhei Lot‑Borodine, prin faptul că unesc trăirea duhovnicească cu rigoarea intelectuală, te fac parcă să atingi realitatea suverană a misterului teandric și risipesc îndoielile și penumbrele. Întreaga sa operă se mișcă în sfera sacrului – dar nu a oricărui fel de sacru, ci este vorba de transfigurarea firii omenești de către energiile divine, prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt.”

Jean Danielou

Am facut aceasta insemnare a fi stiut tuturor, ca eu de cand m-am calugarit in Sfanta Manastire Cernica, anul 1808 noiembrie 12, in toata viata mea nu m-am ingrijit a aduna argint sau aur, sau haine de prisos, nici pentru pomenire dupa moarte am strans bani, ca sa pazesc curata saracie calugareasca, ce am fagaduit lui Dumnezeu.

Cuvinte ale Sf. Calinic publicate in Biserica Ortodoxa Romana.

Cu însemnări despre unirea omului cu Dumnezeu prin Taina Sfintei Împărtășanii 

Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este cinstit de către credincioșii ortodocși din lumea întreagă ca unul dintre marii sfinți contemporani, proslăvit de Dumnezeu prin harisma de a tămădui sufletește și trupește pe toți cei care îi cer ajutor, aducând prin puterea iubirii lui Hristos mângâiere sufletească, răspuns grabnic la frământările oamenilor și ajutor în marile nevoi și răscruci ale vieții. 
Scrierea de faţă, de curând descoperită, nu a văzut până acum lumina tiparului în limba română; cuprinse în ea sunt preţioase învăţături ale sfântului nevoitor și mare făcător de mi­nu­ni al veacului XX despre esenţa rugăciunii şi despre felul cum trebuie să ne rugăm pentru a fi auziţi de Domnul. 

Pentru ca un creştin să primească întotdeauna ajutor plin de har de la Dumnezeu trebuie să se afle în necurmată împărtăşire cu Cel Preaînalt şi întotdeauna în legătură cu lumea de Sus. Mijlocul pentru aceasta este rugăciunea. Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu, o convorbire plină de evlavie a sufletului omenesc cu Ziditorul său.(Sfântul Ioan Maximo­vici) 

Existenta noua a omului in Biserica presupune conformarea credinciosului cu transpunerea in fapta a Patimirilor, a Crucii si a mortii lui Hristos.  Patimirile si intristarile constituie elementul indicator al faptului ca participarea tainica prin Botez la Crucea si la moartea lui Hristos nu au ramas drept simple simboluri, ci s-au transformat intr-o conformare reala fata de Hristos, in punerea in lucrare a starii dupa chipul lui Hristos.  Apoi, suferinta este indisolubil legata cu viata de aici.  Ea este ingaduita de Dumnezeu pentru ca prin impreunarea celor de aici cu suferinta sa primim dorirea celor viitoare.  Viata rasfatata si fara necazuri duce la alipirea de lucrurile veacului prezent.  Dimpotriva, posturile, privegherile, vietuirea cu osteneala in virtute, calea stramta si cu intristari hranesc dorirea celor viitoare si a izbavirii de dureri, creeaza antipatie fata de veacul prezent plin de intristari, si-l leaga pe credincios de iubirea celor viitoare.