Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Unul din mijloacele cele mai puternice si mai eficace ale Bisericii pentru a chema mila divina asupra celor vii si a celor adormiti este Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, sau aducerea Jertfei celei fara de sange pentru mantuirea lor.

Aici, la Sfanta Liturghie, insusi Domnul, in mod tainic, Se injunghie pe jertfelnic si, prin aceasta, lupta mila Sa dumnezeiasca a ierta pacatele pentru care mijloceste cel mai mare Mijlocitor si pentru care se aduce cea mai sfanta si cea mai puternica jertfa.

Putem, oare, sa nu speram gratierea si alinarea criminalului, cand insusi fiul imparatului este cel care mijloceste pentru el?  Fara indoiala ca nu!  Acelasi lucru trebuie sa nadajduiasca si credinciosul pentru care se aduce Jertfa cea fara de sange, fiind pe deplin convins ca prin aceasta i se vor ierta pacatele si va dobandi posibilitatea de a trece intr‑o stare duhovniceasca mai buna.

Daca il numesti pe Dumnezeu "Tata" si recunosti asa, cu adevarat, trebuie sa-ti pui nadejdea in El, ca in unicul Tata atotbun, atotputernic, preaintelept, neschimbator in dragoste si in toate desavarsirile. Pune-ti nadejdea in El in privinta bunurilor vietii vremelnice, dar mai cu seama a celor viitoare, de care poti sa te invrednicesti de la Hristos, intipareste-ti bine in inima cuvintele: "Dumnezeu imi este Tata! Tatal nostru Care este in ceruri"! Dar, asa cum prin iubirea Tatalui Ceresc te-ai facut tu insuti fiu al lui Dumnezeu, ca unul ce ai ratiune si vointa libera, trebuie nemaidecat sa-ti depui toata silinta pentru a te face partas fericitei si vesnicei mosteniri ceresti. Trebuie sa stii si sa nu uiti niciodata ca tu esti o fiinta cazuta. Si, fiindca, atunci cand ai cazut, ai cazut de bunavoie, bucurandu-te de ratiune si liber arbitru,  tot de bunavoie, cu ratiune luminata de lumina cuvantului lui Dumnezeu si de Duhul Sfant, tot cu vointa libera, intarita cu harul Duhului Sfant intru Iisus Hristos, trebuie sa te ridici din cadere si sa mergi fara oprire catre viata cereasca, cea fara de sfansit, dispretuind tot ce este pamantesc, ca fiind stricacios si grabnic trecator. Si, mai cu seama, nu te lega de aur si argint, de, mancare si bautura, aceste otravuri din pricina carora neamul omenesc a cazut in haul rautatilor.

Simeon, profesorul de religie, eroul nostru, este elementul cheie din aceasta carte.  El prezinta Vietile Sfintilor pentru fiecare zi, pe intelesul elevilor.  Sunt alesi sfinti cu un mare impact pentru sufletul copiilor.  La mucenici, Simeon stie cum sa povesteasca, fara a arata chinurile si realitatea crunta a vremurilor respective.  Explicatiile sunt date de profesor, care raspunde la intrebarile pe care le pun elevii cand nu inteleg.

Cei mici au nevoie de material intuitiv, de aceea cartea este imbogatita cu icoane, chipuri de sfinti si scene din viata lor.

Intamplarile par desprinse din basm.  Dar in basme citim ca „a fost odata ca niciodata”.  In aceste povestiri adevarate, putem spune ca „a fost odata si poate va mai fi”, prin urmarea exemplului dat, care este SFANTUL.

Nadajduim ca bunul Dumnezeu sa ne ajute sa publicam toate cele douasprezece volume ilustrate pentru copii.

Dragi copii, cititi Vietile Sfintilor si urmati pilda vietii lor.

Omul are posibilitatea sa se faca placut lui Dumnezeu in orice conditii. Totusi, frumusetea si linistea naturii din Sfantul Munte, care s-a sfintit prin asceza si slujbele atator chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutator pentru pocainta si sporire duhovniceasca. Parintele Fotie prin natura il vedea pe Creatorul ei. De multe ori urca pe jos in varful Athonului, pentru a se ruga şi a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la inaltimea de 2.035 metri, din evlavia aghioritilor s-au inaltat doua locuri de inchinaciune. Acestea sunt mica biserica a Schimbarii la Fata a Mantuitorului si uriasa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte indepartate ale Golfului Aigaleo. Aceste doua locuri de inchinaciune ne amintesc nu doar de doua evenimente importante din viata Domnului, dar si de faptul ca preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevointelor si ascultarea de poruncile lui Hristos.

Parintele Fotie traia unirea tainica a Taborului si Golgotei, a slavei taborice si jertfei de pe Cruce. Aceasta traire era incununata in timpul savarsirii Sfintei Liturghii si a participarii tainice la Crucea si slava Imparatiei lui Dumnezeu. La coborarea de pe varful Athonului, parintele Fotie se odihnea la locul de inchinaciune „Maica Domnului” (la inaltimea de aproximativ 1.500 de metri), unde si primea si simtea binecuvantarea Ocrotitoarei Sfantului Munte si
Maicii lui Hristos.

Cartea prezintă o adunare de minuni săvârșite în special prin Sfânta Împărtășanie, ca un îndemn la unirea noastră cu Dumnezeu prin Sfântul Trup și Sânge al Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și a altora care din vremuri străvechi și până în zilele noastre au îndemnat la trăire sfântă și practicarea virtuților. Lucrarea de față are și menirea de a argumenta continuitatea minunilor până în zilele noastre, deși mult ne-am depărtat de trăirea primilor creștini.

Preot Tănase Nicolae

Ceasul morţii este înfricoşător pentru orice om. Moarte nu este înfricoşătoare pentru că părăsim această lume, de care am fost legaţi, ci pentru că intră în lucrare diferite taine, pe care mai înainte nu am putut să le percepem datorită grosimii organelor de simţ ale trupului. În acel moment critic, omul, fără să-şi fi programat ceva, îşi înţelege foarte bine sinele. Întreaga sa viaţă, pe care a trăit-o, îi este înfăţişată ca pe un ecran de cinematograf. Sfântul Ioan Scărarul spune că cei mândri, care credeau că sunt nepătimaşi, „şi-au văzut sărăcia (de virtute) în ceasul ieşirii din viaţă”30. Adică cei mândri îşi văd atunci sărăcia lăuntrică a sufletului. Cu atât mai mult cei care au făcut multe alte fapte, care sunt săvârşite prin puterile sufletului şi trupului. Un Stareţ contemporan spunea că,
în clipa morţii, vom vedea şi cea mai neînsemnată faptă pe care am făcut-o în viaţă, după cum putem vedea într-o fracţiune de secundă o mică impuritate într-un pahar cu apă.
Însă frica dinaintea tainei morţii constă în aceea că, pentru om, începe o nouă viaţă. Fireşte, aceasta are legătură şi cu starea veşnică a sufletului şi a trupului. Potrivit Cuviosului Teognost, clipa morţii este o nouă naştere, de vreme ce omul, mai ales cel
drept, iese ca dintr-un al doilea pântece întunecos, şi se îndreaptă spre cele imateriale şi luminoase. De aceea ne sfătuieşte ca omul să se bucure pentru că trece, prin moarte, la bunătăţile cele nădăjduite. Pe lângă acest lucru, ne sfătuieşte că omul trebuie să
fie cu luare aminte la „dracii necinstitori, care dau târcoale în jurul nostru”, care urmăresc până în ultima clipă să-i facă rău.