Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Fericiti acei oameni care adorm si care se trezesc intru rugaciune; care in mijlocul tuturor lucrarilor lor nu se despart de ea, comoara a vietii lor fiind Hristos Domnul!
Sfantul Teofan Zavoratul

Rugaciunea este arma vestita, vistierie nesecata, bogatie nepieritoare, liman impotriva furtunilor vietii… Rugaciunea este radacina, izvorul si maica nenumaratelor bunatati si virtuti, daruite noua de Cel Preainalt.
Sfantul Ioan Gura de Aur

Aceasta carte aduna, ca intr‑un minunat buchet plin de mireasma duhovniceasca, sfaturi folositoare ale Sfintilor Parinti despre taina cea fara de seaman a rugaciunii, alcatuind un pretios indrumar de nevointa pentru crestinul ­zilelor noastre care e dornic sa strabata fara de primejdie marea acestei vieti spre aflarea limanului mantuirii si al vietii vesnice.

Sarma­nul post! Cate mustrari, cate defaimari si prigoane nu indura! Dar iata ca totusi, prin mila lui Dumnezeu, dai­nu­ieste. Cum altfel s‑ar putea? Caci temelia lui este trainica! Domnul a postit, apostolii au postit si toti sfintii lui Dumnezeu au ti­nut post aspru, astfel incat, daca ni s‑ar da sa cercetam toa­te lacasurile Raiului, nu am gasi acolo pe nimeni care sa nu fi postit. ­Caci asa se cuvine. Prin incalcarea postului se pierde Raiul; tinerea unui post aspru trebuie sa se numere printre mijloacele de redobandire a Raiului pierdut...

Indata ce i se trezeste cuiva cat de putin gri­ja de suflet, numaidecat incepe sa pos­teasca, si cu cat mai mare ii e grija, cu atat mai mult si mai aspru posteste. Din ce motiv? Deoarece prin post sporeste mai repede si isi stapaneste mai usor sufletul. Cine refuza sa posteasca, acela nu pune pret pe man­tuire. Caci unde pante­ce­le face legile, acolo pantecele este dumnezeu. Iar cel pentru care dumnezeu este pantecele, acela este dusmanul Cru­cii lui Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru.

Sf. Teofan Zavoratul

„O Biserică secularizată este complet neputincioasă şi slabă în încercarea de a transforma lumea. Iar creştinii secularizaţi au eşuat la toate nivelurile.”

O Biserică care răstigneşte în loc să se răstignească, care trăieşte în slavă lumească în loc de slava Crucii, o Biserică care cade în faţa celor trei ispite ale lui Hristos în deşert, în loc să le biruiască, este o Biserică secularizată. O asemenea Biserică este menită să se acomodeze la o societate căzută şi să rămână în această stare căzută; răspândeşte dezamăgire şi disperare printre cei care caută ceva mai profund şi mai substanţial.

Lucrarea de faÈ›ă vine să arate că monahii nu numai că au luptat È™i s-au jertfit pentru credinÈ›a ortodoxă È™i adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste È™i dăruire faÈ›ă de viaÈ›a de liniÈ™te, îÈ™i dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândeÈ›e È™i ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voinÈ›ă sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe uÈ™ă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” È™i „străini” È™i „ar fi fugit” de unii ca aceÈ™tia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăÈ›a în acest sens: „Porunca Domnului grăieÈ™te să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credinÈ›ă. Căci, zice, să vorbeÈ™ti, È™i să nu taci, È™i: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), È™i: «Dacă vor tăcea aceÈ™tia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credinÈ›ă, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. OstaÈ™? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-È™i hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă priveÈ™te pe mine treaba asta È™i nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, È™i tu vei rămâne mut È™i fără grijă? [...] Căci È™i acest sărac, dacă acum nu vorbeÈ™te, în ziua judecăÈ›ii va fi fără de răspuns È™i vrednic de osândă fie È™i numai din pricina aceasta”.

Cartea cuprinde, pe scurt, istoria religioasa, culturala si diplomatica a Misiunii Bisericii Ortodoxe Ruse in China, din secolul al XVII-lea si culminand cu Revolta Boxerilor de la inceputul secoulului al XX-lea, moment istoric cand cand au fost omorati pentru credinta 222 de ortodocsi chinezi.  Cartea include un cuvant rostit tinerilor in 1981 de catre Parintele Serafim Rose despre Mintea Chineza, precum si Sinaxarul si Slujba Noilor Mucenici Chinezi, insotite de o iconita de buzunar a Soborului lor.