A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Prin lucrarea de fata autorul a incercat sa arate semnificatia casatoriei si sa analizeze caile intemeierii bisericii de acasa din perspectiva conditiilor istorice, luand drept baza Sfanta Scriptura, scrierile Parintilor si scriitorilor bisericesti si hotararile Sinoadelor Ecumenice. Aceasta carte se adreseaza unui larg cerc de cititori: celor care au decis sa se casatoreasca, celor care au copii, parintilor ai caror copii au trecut de varsta adolescentei, precum si preotilor duhovnici. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Experiența vederii lui Dumnezeu (θεοπτία) de către Sfinți, tradiția isihastă și filocalică, precum și cultul Bisericii nu sunt în acord cu concepțiile teologiei post‑patristice, care discreditează cele trei dimensiuni ale vieții bisericești – experiența vederii, isihasmul și cultul – și, în esență, nu fac altceva decât să protestantizeze teologia ortodoxă. 

Teologia post‑patristică aspiră să tâlcuiască Scripturile folosind ca instrument rațiunea, închipuirea și gândirea speculativă, iar nu inima. Vrea dumnezeiasca Euharistie fără arderea inimii, fără Rugăciunea inimii, se referă la „on­tologia persoanei”, iar nu la urcușul omului de la după chip la după asemănare, adică la îndumnezeire. Vorbeşte despre întâi‑stătătorul adunării euharistice, iar nu despre proroc, vorbeşte despre Învierea lui Hristos fără trăirea tainei Răstignirii, care reprezintă tradiţia isihastă de nevoință. Aspiră să răspundă la subiectele pe care le lansează cultura contemporană şi nu se referă la biruința lui Hristos, la biruința creștinului prin puterea lui Hristos împotriva diavolului, a stricăciunii şi a morții. Se preocupă de lume, şi nu de transfigurarea omului, vorbeşte de estetică şi artă şi trece cu vederea asceza rânduită de Părinți. Doreşte să primească răspunsuri la întrebări ale culturii contemporane şi nu se interesează de împărtășirea omului de slava tainei Crucii şi a Învierii lui Hristos. 

Aceasta este problema teologiei post‑patristice și a oricărei alte teologii care nu este bisericească. 

Mitropolitul Ierótheos 
al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie

"Harule dumnezeiesc, care în şase zile ai făcut în chip suprabun întreaga lume şi ai sfinţit-o pe cea de-a şaptea, să nu îngădui ca noi să rătăcim în ceva cu mintea, nici să nu ţintim săgeata cuvântului afară de scopul Scripturii, ci cu Duhul cu care istoriseşte marele Moise, slujitorul Tău, luminează şi smerenia noastră să spună în siguranţă tainele harului Tău, spre slava Ta şi zidirea noastră, a tuturor, care ne dedicăm faptelor bune şi care ne odihnim în cele bineplăcute Ţie."

Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru

Scrierile Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu si ale marilor dascali ai Bisericii, pe care pronia lui Dumnezeu si iubirea credinciosilor le-a pastrat pana in zilele noastre, si mai ales in forma lor de la inceput, sunt o comoara nepreuita plina de harul dumnezeiesc.  Si deoarece viata acestor pastori ai turmei cuvantatoare a lui Hristos insemna aplicarea Evangheliei in fapt, si intruparea cuvantului dumnezeiesc, cine poate sa puna la indoiala faptul ca ei sunt talcuitorii si hermeneutii cei mai potriviti si mai autentici?  Si este o binecuvantare cereasca pentru credinciosul crestin sa intre in comuniune cu ei, prin mijlocirea acestor texte unice si sa se hraneasca duhovniceste cu hrana vartoasa, buna la gust, pe care Parintii nostri s-au aratat capabili s-o pregateasca dupa atatea lupte.

Cel care L-a aflat pe Hristos si traieste in spiritul Evangheliei Lui in mod firesc doreste ca toti oamenii sa-L gaseasca pe Hristos si sa fie fericiti. Cel ce L-a aflat pe Hristos si traieste plenar in El devine ortodox pentru ca, dupa spusa parintelui Rafail Noica, "Ortodoxia este firea omului". Acest lucru incearca sa ni-l demonstreze si Paul Siladi, oferindu-ne zece exemple de convertiti la ortodoxie, care ne pot intari in aceasta convingere.

Andrei, Arhiepiscop şi MItropolit 

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.