Biserica Ortodoxa a pastrat intacta o bogatie imensa in domeniul liturgicii si al gandirii patristice, dar totodata si in cel al artei sacre.  Se stie ca cinstirea icoanelor ocupa in Biserica Ortodoxa un loc foarte important.  Si asta pentru ca icoana nu este o simpla imagine, nici un obiect decorativ, nici macar o ilustrare a Sfintei Scripturi.  Ea este ceva mai mult: un echivalent al mesajului evanghelic, un obiect de cult, care face parte integranta din viata liturgica.  Asa se explica importanta pe care Biserica o atribuie imaginii; nu oricarei reprezentari, ci imaginii specifice - pe care ea insasi a elaborat-o in decursul istoriei sale, in lupta impotriva paganismului si a ereziilor - imaginii pe care a platit-o cu sangele unui mare numar de martiri si marturisitori in timpul perioadei iconoclaste, adica icoanei ortodoxe.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Traim vremuri extrem de dificile.  Daca cineva ar dori sa compuna un act de acuzare impotriva vietii noastre bisericesti, ar fi imposibila obtinerea unui verdict de nevinovatie.  Da, toti suntem vinovati.  Istoria cunoaste vremuri cand viata bisericeasca a fost la fel de dezorganizata ca si a noastra.  Au existat lupte, schisme, acuzatii reciproce, calomnii, presiuni; dar este o diferenta intre ce a fost si ce este acum: la temelia acelor tulburari despre care ne vorbeste istoria erau intotdeauna lupte dogmatice, in vreme ce acum sunt patimi omenesti, care ies la iveala fara sa se deghizeze macar in dispute doctrinare.  Viata noastra bisericeasca este intr-un impas, intrucat principii introduse demult sunt nesocotite, iar aceasta provoaca in viata bisericeasca numai probleme.  Biserica este privita ca si o organizatie supusa legilor omenesti, care serveste scopuri omenesti.  Vointa omeneasca domina ca o stapana.  Iar aceasta vointa care ii este straina Bisericii se straduieste sa transforme dumnezeiasca Biserica intr-un mijloc util pentru a atinge propriile scopuri.  Poate niciodata credinciosii insisi nu au luat atat de mult in desert "Mireasa lui Hristos".

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

Biserica a pastrat in memorie amintirea unei imagini a Mantuitorului nefacuta de mana: achiropiita sau Sfanta Mahrama, numita si mandylion.  In anii din urma au aparut o serie de texte care contin informatii contradictorii referitoare la Sfanta Mahrama.  Insemnatatea subiectului ne obliga sa cercetam diversele scenarii si sa vedem daca s-a pastrat pana in vremea noastra panza de in pe care Hristos Si-a intiparit dumnezeiescul chip.

Aceasta carte a lui Olivier Clement este una profetica.  Dupa ce mai intai cerceteaza cauzele si consecintele secularizarii, precum si starea actuala a Bisericii, celebrul teolog ortodox de la Paris incearca sa desluseasca parcursul viitor al Bisericii precum si rolul crestinilor in Biserica viitorului.

ObosiÈ›i de atata vorbarie, plictisiti de un limbaj caruia nu-i mai corespunde nimic din viata reala, sau dezgustati pur si simplu de un discurs pretins crestin, dar care nu este decat expresia "unei ideologii bavarde si moraliste", "o formă sentimentala de umanitarism contemporan", crestinii ar mai putea fi sensibilizati, insufletiti, spune Olivier Clement, prin arta, prin frumusete.

Arta pe care o propune Olivier Clement este, desigur, arta liturgica, iar frumusetea despre care vorbeste este aceea a chipului transfigurat, a lumii indumnezeite.  Intr-un cuvant, este frumusetea care straluceste pe chipul "desavarsit prin suferinta" al Mantuitorului Iisus Hristos.

Omule, precum este lumanarea care arde in fata ta, la fel este si viata ta. Cu cat lumanarea arde mai mult, cu atat se micsoreaza mai tare. La fel si tu, cu cat mai mult traiesti, cu atat mai mult se scurteaza vremea vietii tale. Daca lumanarea arde pana la sfarsit si se stinge, la fel se va termina si viata ta omeneasca si vei muri. Dupa cum, stingandu-se lumanarea, ni se pare ca nici nu ar fi fost, asa si atunci cand omul moare si este inmormantat, se pare ca nici nu a existat. Vezi, omule, ce este omul si ce este viata lui!

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos. Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.

Cartea, tipărită cu binecuvântarea ÎnaltpreasfinÈ›itului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cuprinde referatele ştiinţifice susţinute în cadrul celor două simpozioane internaţionale organizate de Sfânta Arhiepiscopie a Râmnicului, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte, la Sfânta Mănăstire Hurezi (2-3 septembrie 2014) È™i la Sfânta Mănăstire BistriÈ›a (25-26 septembrie 2014), din judeÈ›ul Vâlcea, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la jertfa mucenicească a SfinÈ›ilor Martiri Brâncoveni. 
Volumul, coordonat de Pr. Dr. Ștefan Zară, Consilier cultural al Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului, cuprinde 16 referate È™tiinÈ›ifice, semnate de academicieni È™i profesori universitari de marcă ai teologiei È™i artei bisericeÈ™ti, precum È™i o serie de fotografii color reprezentative pentru arta brâncovenească È™i post-brâncovenească.

Aventurile unei printese mofturoase care rataceste cararea prin padure. Povestea este inspirata din cuvintele de aur ale lui Evagrie Monahul si se refera la valoarea hainelor pentru trup si a hainelor pentru suflet. Filmul il gasesti intreg pe Cd ul care insoteste cartea Printesa cu haine de aur.

Carte ortodoxa pentru copii. Carte pentru suflet, educatie religioasa. Carte bilingvă, în limbile romana si engleza, însoţită de CD-ul cu filmul "Prinţesa cu haine de aur", film artistic ortodox, film religios pentru copii. Face parte din colectia "Filocalia pentru copii si tineri".

Parintele Radu Stanciu este unul din noii marturisitori ai lui Hristos din secolul XX.  Este un frate mai mare al Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa - si cititorii vor intelege legatura dintre ei.

Chiar daca biserica la care slujea Parintele Radu Stanciu a fost dinamitata de comunisti, bisericile vii pe care le-a ridicat in sufletele ucenicilor sai nu au putut fi biruite de vitregia veacului.  Parcurgand cu atentie aceasta carte, vom gasi in ea un veritabil Manual de aparare a bisericii launtrice.  Este, pur si simplu, o carte despre arta razboiului duhovnicesc in vreme de prigoana...

Cu adevarat, vrednici de lauda erau toti fiii lui Brancoveanu si se cuvine sa-l cinstim si sa-l laudam deopotriva si pe tatal unor asemenea fii.  Neindoielnic ca voievodul isi pusese in ei atat nadejdea viitorului tarii, cat si a batranetilor sale.  Constantin, fiul cel mai mare, fiind cel intai-nascut de parte barbateasca, urma sa urce pe tronul voievodal atunci cand Brancoveanu-tatal va fi fost impovarat de ostenelile batranetilor.  Pentru aceasta, tanarul Constantin a primit invatatura aleasa, de viitor principe crestin.

Urmandu-si fratele mai mare intru ostenelile carturaresti, Stefan si Radu au alcatuit si ei cuvantari panegirice pe care le-au rostit in biserica la zi de praznic, inaintea parintilor lor si a obstii credinciosilor.