In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Cuprins:

Cinstitul Paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (din Psaltire)
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu
Paraclisul Icoanei Facatoare de Minuni a Nascatoarei de Dumnezeu, cea numita Pantanassa (Imprteasa tuturor)
Paraclisul Icoanei Facatoare de Minuni a Nascatoarei de Dumnezeu, cea numita Hrisoleontissa
Paraclisul Icoanei Facatoare de Minuni a Nascatoarei de Dumnezeu, cea numita Xenia (Straina)

Aceasta carte cuprinde interviuri, dialoguri, anchete si colocvii pe care si le-a ingaduit Theodor Codreanu intre anii 1982 - 2015, adica pe parcursul a peste trei decenii.  Seria incepe cu interviul acordat de Edgar Papu, publicat in Convorbiri Literare, si sfarseste cu dialogul initiat de poetul si prozatorul Ion Gheorghe Pricop, destinat aceleiasi prestigioase reviste iesene al carei statornic colaborator a fost scriitorul incepand cu anul 1970, odata cu noua serie postbelica, si ajungand pana la anul de gratie 2015.

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Volumul de fata vine sa reconfirme darurile duhovnicesti cu care Parintele Justin Parvu a fost inzestrat de catre Dumnezeu de-a lungul vietii, numeroasele marturii ale credinciosilor reprezentand dovada concreta in aceasta privinta.

Acest volum nu se adreseaza doar celor de astazi, ci si viitoarele generatii carora societatea nu se mai gandeste sa le lase mostenire un mediu prielnic pentru o dezvoltare fireasca ce trebuie sa duca intr-un final la Dumnezeu.

Broşura îşi propune redescoperirea dimensiunii spirituale, a folosului şi importanţei postului pentru omul contemporan, fără a fi neglijate nici consecinţele sociale binefăcătoare ale practicii postirii. După o cuprinzătoare prezentare a învăţăturii ortodoxe despre post, puternic ancorată în teologia biblică, despre sensul şi foloasele sale în viaţa creştină, autorul expune pe larg rânduiala canonică şi tipiconală privitoare la practica postului. Urmând clasificarea obişnuită a posturilor după asprime (ajunare desăvârşită, post aspru, post obişnuit, post uşor) şi durată (posturi de o singură zi – miercurile şi vinerile de peste an, Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Ajunul Bobotezei, Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul, postul facultativ din zilele de luni; posturi de mai multe zile – Postul Sfintelor Paşti, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli, Postul Adormirii Maicii Domnului), Părintele Stelian Ionaşcu relevă, pentru fiecare dintre acestea, specificul postirii, vechimea practicării postului respectiv şi evoluţia în timp a acestei practici. De asemenea, autorul prezintă rânduiala dezlegărilor postului (harţi), suspendări parţiale sau totale ale postului menite să îngăduie trupului să participe la bucuria duhovnicească a praznicelor. Lucrarea se încheie cu redarea unor rânduieli suplimentare ale posturilor de peste an, după Tipicon-ul Sfântului Sava cel Sfinţit şi după Pravila bisericească a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, şi a pogorămintelor hotărâte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la respectarea posturilor de către copii, bătrâni şi bolnavi.

Icoana Maicii Domnului de la Kazan este cea mai cinstită icoană făcătoare de minuni de pe întreg cuprinsul Rusiei. Practic, o întâlneşti în fiecare casă de creştin. Începând cu Botezul, aceasta icoană îl însoţeşte pe credincios în toată viaţa sa. Socotită în Rusia cel mai preţios dar de nuntă, e oferită mai ales mireselor. Până la Revoluţia bolşevică, în vastul imperiu de la Răsărit se aflau peste zece milioane de icoane ale Maicii Domnului de la Kazan. La ajutorul ei au alergat nu doar oamenii simpli, ci şi marii dregători, cnejii şi împăraţii Rusiei. Ca o apărătoare de obşte, icoana a dăruit în nenumărate rânduri biruinţă asupra vrăjmaşilor dreptei credinţe. În cinstea ei s-au înălţat în Rusia sute de biserici şi catedrale.
Orice om cuprins de boală, lovit de vreun necaz sau care întâmpină dificultăţi în pro­blemele de zi cu zi, în viaţa personală, să se roage Maicii lui Dumnezeu. Fără doar şi poate, va primi ajutor neîntârziat. Cartea de faţă este, de la un cap la altul, o mărturie în privinţa acestui fapt...

Cea mai înaltă și nobilă cale de a-I aduce închinare lui Dumnezeu e imnul și cântarea bisericească, în ale căror forme noi a fost modelată întreaga învățătură a Sfintei Scripturi, după ce a trecut prin „topitoarele” simțirii dumnezeiești a Sfinților Părinți, pentru a ni se descoperi toate sensurile și învățăturile trebuincioase mântuirii:

Căci fără mântuirea minții nu e cu putință mântuirea omului, după cum grăitorii de Dumnezeu ne-au făcut cunoscut.

Fie ca și noi, cântând sau citind sau ascultând aceste Canoane, în care grăiește nu poetul bisericesc, ci mai degrabă Însuși Duhul Sfânt, să ne lăsăm inima cucerită de preadulcile intonări, spre a glăsui dimpreună „Cântarea Cântărilor” și a intra în „Sfânta Sfintelor”, ajungând împlinitori și liturghisitori ai înțelesurilor cerești din ele!

Să ne învrednicim a ne răstigni împreună cu El, adică a ne ține departe atât de făptuirea, cât și de lucrarea păcatului ca, sporind întruna pe drumul virtuții și murind cu Domnul nostru, să înviem, să ne slăvim și să domnim în veci, dimpreună cu Acesta, întru Învierea Lui.

Amin!