Noua legende si istorisiri romanesti despre copaci.

Format: 21x21 cm
ISBN: 978-606-92371-6-8
Status: momentan indisponibil

Noua legende si istorisiri romanesti despre copaci.

1 recenzii (nota 5.0)

Colectia: Carti pentru copii
Autor:
Editura: Nepsis
Numar de pagini: 44

In lumea in care traim, copiii sunt din ce in ce mai dependenti de televizor, calculator, sau tableta si tot mai putin prezenti in natura.  Ocupati, parintii se multumesc sa-i uite in fata unui ecran...  Rezultatul?  Copii care nu se mai bucura la vederea unei randunele, sau a unui copac in floare, care nu mai fac diferenta intre grau si o iarba oarecare, intr-o lume care nu mai pretuieste natura si nu mai stie convietui cu ea, distrugand-o.

Telul acestei carti este acela de a contribui, cat de putin, la renasterea convietuirii firesti cu natura, la sadirea, in inimile copiilor, a dragostei de locul unde s-au nascut si a respectului fata de intelepciunea poporului din care se trag.

Pret: 8.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul
Mesaje: (1) - Pagina 1 din 1
:
5.0
2015-04-23 23:23:32
Cartile imi hranesc sufletul si ma bucur ca am ocazia, prin aceasta librarie, sa ma bucur de ele la un pret accesibil,o prezentare frumoasa si expediere prompta.Sunt o mama binecuvantata cu 5 prunci minunati care se bucura cand primesc carti.Va multumesc ca sunteti!HRISTOS A INVIAT!

--Pagina 1 din 1--

Carti similare

    • Puţine sunt cărţile care să transmită copiilor, pe înţelesul lor, mesajul atât de frumos al faptului că „Nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare este o bucăţică din continent, parte din întregul cel de căpetenie“ (poetul John Donne, în „Rugăciuni pentru situaţii imediate“).

      „Anne... casa cu frontoane verzi“, ca, de altfel, întreaga serie „Anne de la Green Gables“ este una dintre acestea! Cu ajutorul Annei, copiii, apoi adolescenţii, vor reînvăţa, pe nesimţite, cu bucurie, adevăratele valori, pe care societatea de astăzi, în marea ei majoritate, tinde să le bagatelizeze: rolul hotărâtor al familiei şi importanţa comunităţii, în existenţa fiecăruia dintre noi; ce însemnată, ce minunată, ce fără de pereche bogăţie e aceea de a avea un „acasă“, la care să te întorci, care să te aştepte, de pe oricare din drumurile pe care te poartă viaţa! Câtă nevoie au de prieteni adevăraţi, care să-i însoţească şi pe care să-i însoţească o viaţă întreagă, cu gândul lor bun, şi în ajutorul cărora să sară, la nevoie! Din paginile cărţii, vor afla (cu zâmbetul pe buze, uneori!) că vecinii nu sunt nişte străini, pe care nici nu te mai oboseşti să-i saluţi, ci oameni de care îţi pasă şi cărora le pasă de tine! Din paginile cărţii, vor înţelege că dragostea trebuie aşteptată curat, pusă la încercare, trăită frumos, cu lumină, cu răbdare, cu încredere... dar nu vă spun mai mult! Anne, sufleţelul acesta minunat, le va şopti copiilor şi adolescenţilor că... „Dumnezeu veghează peste lume, iar totul e exact cum trebuie să fie!“

Carti scrise de acelasi autor

    • Lucrarea de faÈ›ă vine să arate că monahii nu numai că au luptat È™i s-au jertfit pentru credinÈ›a ortodoxă È™i adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste È™i dăruire faÈ›ă de viaÈ›a de liniÈ™te, îÈ™i dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândeÈ›e È™i ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voinÈ›ă sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe uÈ™ă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” È™i „străini” È™i „ar fi fugit” de unii ca aceÈ™tia (cf. Ioan 10, 1-6). 
      Sfântul Teodor Studitul învăÈ›a în acest sens: „Porunca Domnului grăieÈ™te să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credinÈ›ă. Căci, zice, să vorbeÈ™ti, È™i să nu taci, È™i: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), È™i: «Dacă vor tăcea aceÈ™tia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credinÈ›ă, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. OstaÈ™? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-È™i hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă priveÈ™te pe mine treaba asta È™i nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, È™i tu vei rămâne mut È™i fără grijă? [...] Căci È™i acest sărac, dacă acum nu vorbeÈ™te, în ziua judecăÈ›ii va fi fără de răspuns È™i vrednic de osândă fie È™i numai din pricina aceasta”.

watch series