Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

(lipsa text)

Iubiti mult! Hristos va porunceste!

Parintele Arsenie Papacioc

E imposibil ca sufletul insetat dupa Izvorul Iubirii sa nu-L gaseasca...

Parintele Craciun Opre

Cautati sa faceti cat mai mult bine in jurul vostru, rugati-va cat mai mult cu Rugaciunea lui Iisus, nu vorbiti de rau pe nimeni si astfel veti avea pacea inimii. Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va ajute neincetat, in orice loc va veti afla!

Parintele Sofian Boghiu

Fiecare imparatie isi are semnul ei, steagul sau drapelul ei.  Drapelul Romaniei este format din trei culori: rosu, galben si albastru, cu stema tarii.  Drapelului i se dau onoruri mari.  Acesta este obligatoriu pentru toti ostasii si cetatenii tarii respective.  De asemenea, fiecare ostas poarta mandru cu sine, pe chipiu, numele (initialele) imparatului sau regelui sau; iar servitorul semnul stapanului caruia ii slujeste.

Tot astfel imparatia Mesianica, crestina, isi are in cer si pe pamant semnul ei, steagul ei, adica Dumnezeiescul semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci, careia ii este dator fiecare crestin a-i datora onorurile cuvenite.  Acesta este semnul Stapanului nostru Iisus Hristos Dumnezeu, pe care datori suntem a-l purta toti crestinii, mari si mici, slujitori si robi ai Lui.  Biserica crestina, care de-a lungul veacurilor a adapostit in sanul ei multimi de gloate omenesti - precum marea ascunde in fundul ei comori de pietre scumpe si margaritare - a infruntat multimea furtunoaselor vijelii care s-au napustit asupra ei, cu puterea Dumnezeiescului semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci.  Ea intotdeauna s-a inarmat pe sine si pe fii sai, cu acest Dumnezeisc semn.  Fiecare dreptcredincios crestin, poarta cu sine in orice vreme si in orice loc, acest Dumnezeiesc semn si se foloseste cu succes de multimea darurilor ce izvorasc din el.

Protos. Nicodim Mandita 

„Discernământul celor desăvârşiţi este cunoaşterea pe care o au în ei din iluminare dumnezeiască, care prin lumina ei are puterea de a lumina pe deplin cele întunecate care există în ceilalţi. Sau, cu alte cuvinte, este în general recunoscută şi se numeşte discernământ, cunoaşterea şi înţelegerea fără greşeală a voii lui Dumnezeu în orice vreme şi orice loc şi orice împrejurare, care se pare că există doar în cei curaţi la inimă, la trup şi la gură” (Sfântul Ioan Scărarul,  Cuvânt despre discernământ).

Discernământul, care constituie obiectul acestei cărţi, este condiţia de bază a judecării corecte în orice problemă, şi cu atât mai mult este necesar pentru a da un răspuns corect în problemele duhovniceşti. Pentru dobândirea şi cultivarea discernământului duhovnicesc, de mare ajutor este studierea vieţilor şi învăţăturilor Părinţilor şi Sfinţilor Bisericii noastre, fiindcă din acestea învăţăm că Părinţii abordau cu discernământ diferite cazuri şi probleme ale vieţii duhovniceşti. Pentru a-i ajuta pe creştinii interesaţi, scriitorul a adunat în această carte foarte multe întâmplări care lămuresc corecta abordare a diferitelor chestiuni duhovniceşti.

Fie ca această carte să se dovedească un ajutor lămuritor şi folositor pentru toţi cei care se ocupă cu călăuzirea duhovnicească a semenilor lor, precum duhovnicii, părinţii, dascălii etc.

Manuscrisul acestei lucrari, scrisa de un autor necunoscut din Rusia, in jurul anului 1853, a fost gasit in Muntele Athos in 1884 si tiparit, pentru prima data, in Kazan - Ucraina.
Textul vorbeste despre un pelerin ortodox, care calatoreste din loc in loc pentru a cauta sa inteleaga cuvintele Sf. Ap. Pavel: "Rugati-va neincetat!", pentru ca mai apoi sa poata face si el acest lucru.

Lectura Didahiilor indică pe mitropolitul lui Brâncoveanu ca iniţiator al elocvenţei sacre. Nu este exclusă, parţial e chiar atestată, adresarea sporadică, de către anumiţi preoţi, a unor „cuvinte de învăţătură”, timide sfaturi duhovniceşti în formulări primitive. Dar ce reputaţie oratorică vor fi avut cele câteva propoziţii împerecheate de vreun preot de ţară în faţa unui auditoriu analfabet? Cât priveşte predicile ţinute în greceşte şi slavoneşte de ierarhii străini veniţi după ajutoare în eparhiile româneşti, ele pot interesa doar pe istoricii culturii. Remarcăm în trecere, ca fapt notabil, că până atunci liturghia - din care face parte textul predicii -, cu excepţia Apostolului şi a Evangheliei, se oficia încă în slavoneşte. Opera lui Antim se constituie ca o demonstraţie a capacităţii plastice a limbii române făcută păturii boiereşti de către un străin.

Apărut în condiÈ›ii grafice deosebite, volumul Antim Ivireanul - logos È™i personalitate, se descoperă ca un amplu studiu în care sunt analizate aspecte care privesc compoziţia predicilor, didactica religioasă, exegeza religioasă, pareneza, omiletica, economia şi redundanţa în expresie, semnificaţiile sintaxei lui Antim. 

(lipsa text)

Durerea este o functie straveche de aparare a organismului. Ea te avertizeaza si provoaca o reactie de raspuns pozitiva. Fiind un semnal greu de trecut cu vederea, durerea face un serviciu nepretuit: atrage atentia asupra bolilor ascunse ale organis­mului si asupra problemelor psihologice. Din acest punct de vedere, durerea nu este un dusman, ci mai degraba un prieten foarte bun, care are grija de binele nostru. De aceea, nu este deloc intelept s‐o inabusim cu medicamente si atat.
Aceasta carte are doua capitole. Primul analizeaza durerea fizica, iar al doilea, pe cea sufleteasca. Atunci cand suntem neputinciosi, iar durerea este insuportabila, apare dorinta sa te dai batut. In perioada de criza suntem ispititi sa „lasam totul balta”, „sa uitam de toate” si chiar „sa murim”. Daca sufletul da ordin trupului: „Este mai bine sa nu traiesti”, atunci e greu sa‐l mai ajuti. Decizia de a ceda in fata pacatului si de a merge pe mana acestuia este extrem de paguboasa, pe cand capacitatea de a accepta si depasi situatiile critice re­­prezinta o mare virtute. Apropo, cuvantul grecesc krisis se traduce prin „judecata” – judecata lui Dumnezeu. Cum poti recunoaste aceasta judecata si cum o poti rabda, dar si ce concluzii sa tragi pentru viitor? Tocmai despre aceasta este cartea pe care o tineti in maini...