La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

Deodată faţa calmă şi tânără a căpeteniei s-a crispat de suferinţă. El a tresărit ca înţepat la vederea unuia dintre prizonieri. A tresărit, a ţipat şi... a luat-o la fugă. Bătrânul prizonier a alergat după el.
Captivul era Apostolul Ioan. De aproape o săptămână, zi şi noapte, el pribegea prin munţi, prin păduri, nesocotind ploaia, frigul şi oboseala, în căutarea nefericituluiconducător al tâlharilor. Într-un sfârşit, a ajuns în mâinile tâlharilor şi i-a rugat să-l conducă la căpetenia lor. Tâlharii au îndeplinit rugămintea stranie a bătrânului.
- Opreşte-te, striga apostolul. De ce fugi, copilul meu? De ce mă faci să fug pe mine, om bătrân? Opreşte-te, nu te teme, încă mai este nădejde de mântuire. Răspund înaintea lui Dumnezeu pentru tine.
Tânărul s-a oprit, a început să plângă în hohote şi s-a aruncat la picioarele apostolului iubirii.

Pentru orice creştin ortodox, mănăstirile din Muntele Athos sunt nu doar obiective de pelerinaj, oaze de spiritualitate, care astâmpără setea sufletească a celor atraşi de viaţa monahală autentică, ci şi centrul de excelenţă a monahismului ortodox. 
La Editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a apărut lucrarea „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite”, o traducere din limba engleză. Vieţile ctitorilor sunt prezentate în ordin cronologic, începând cu Sfântul Atanasie al Trapezuntului († 1004) şi terminând cu Sfântul Simeon al Noii Tesalii († sec. XVI). Pentru iubitorii de carte de spiritualitate ortodoxă, lucrarea aceasta este o mângâiere sufletească, ce alină pe căutătorii de aur duhovnicesc. Cartea prezintă atât vieţile, cât şi minunile pe care părinţii îmbunătăţiţi ai Athosului le-au săvârşit în timpul vieţii şi după moarte. „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite” are o bibliografie bogată şi două sute de note bibliografice, ceea ce demonstrează că nu este doar o lucrare aghiografică de popularizare a credinţei, ci una de specialitate, care poate fi citită de orice creştin iubitor al credinţei creştine autentice. Paginile cărţii sunt pline de istorie, de fapte minunate şi de vieţi sfinte, repere pentru omul contemporan care doreşte să fie urmaş al sfinţilor în lumea aceasta şi părtaş alături de ei în Împărăţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu numara caderile, ci ridicarile noastre.  Multi credinciosi pierd bucuria sfanta si pacea inimii pentru ca se dezamagesc de faptul ca Dumnezeu nu-i vindeca in cateva ore sau zile!  Dumnezeu, cum ai vazut, da Harul din belsug din prima clipa a intoarcerii noastre la El, dar noi trebuie sa lucram cu grija si ravna cu acest Har, ca el sa se inscrie in trupul si sufletul nostru, in celulele si sinapsele noastre, ca sa dobandim felul de a fi al lui Dumnezeu intrupat.  Asta se face cu bunavointa, cu rabdare si in timp.  Pentru aceasta ne-a dat Dumnezeu timp, ca sa-I putem raspunde la iubire cu trupul nostru.  Acum, sufletul nostru este inviat prin Botez si hranit cu Har peste Har prin Sfintele Taine, si slujbe, si rugaciune, dar trupul are nevoie sa intrupeze felul de a fi al Harului si va straluci de slava biruintei Domnului la invierea de obste.  Si inca de acum va arata schimbarea, care se va face treptat si cu nevointa, rabdare si incredere.

Monahia Siluana Vlad 

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

De unde voi începe a plînge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tînguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşelilor.

Alunecările mele cele de voie, şi cele fără de voie Mîntuitorule, cele vădite, şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, toate iertîndu- le ca un Dumnezeu, milostiveşte-te, şi mă mîntuieşte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.