Majoritatea romanilor simpli nu cunosc mare lucru despre Anglia,asa cum majoritatea englezilor simpli nu cunosc mare lucru despre Romania. Acestia din urma,in contact cu plaiurile,cultura si spirutalitatea noastra,se declara placut suprinsi sa afle aspecte mai profunde,mult mai profunde decat rezulta din descrierile presei moderne sau din povestile cu vampiri. 

Sper ca toti cei ce vor citi aceasta carte sa inteleaga mesajul Parintelui Justin Parvu, care se rezuma simplu: dragoste pentru cei din jur, tot timpul... caci daca vrei sa schimibi lumea in bine trebuie sa incepi cu tine...

Cartea de fata exprima intru totul autenticitatea spiritualitatii si intregeste fresca apocaliptica a veacului XX. Lucrarea este impartita in doua volume. Primul volum cuprinde evenimente si procese sufletesti traite in actul devenirii spirituale in scoala legionara a fratilor de cruce, de la varsta de 14-15 ani pana la majorat, la 20 de ani, alaturi de incercarile si framantarile de viata - ca acte de pedagogie divina, pentru a lamuri in fiinta metalul nobil de zgura pacatului - ce pregatesc autorul pentru o batalie hotaratoare, care va avea loc de desfasurare insasi fiinta intregului neam romanesc.

Biserica noastra Ortodoxa, ca dealtfel si cea catolica, talmaceste si socoteste aceste acte ca o uzurpare a dreptului lui Dumnezeu asupra creaturilor Sale... De aceea, orice atitudine agresiva indreptata impotriva ta sau a altuia, este o nesocotire a legii divine.

In Conciliul de la Toledo din 639, cand Bisericile nu erau inca despartite, conform preceptelor Fericitului Augustin s-a dictat pedeapsa de excomunicare a sinucigasilor din comunitatea crestina, deoarece omul face o astfel de fapta de suprema lasitate impotriva Duhului Sfant, in consecinta murind fara nadejdea mantuirii... 

Asadeci, dragul meu, fii linistit si multumitor proniei divine, ca ai fost ajutat sa suporti si sa treci viu prin aceasta teribila incercare. 

Vocea blanda, dar ferma, a lui nea Patru suna ca un oracol si s-a asternut ca un mir binemirositor pe sufletul zbuciumat al lui Tavi. 

In celula se lasa, pentru mult timp, o liniste fecunda...

Mijlocul impotriva ratacirii gandurilor este atintirea mintii spre prezenta lui Dumnezeu in fata noastra si in fata Lui. Trebuie sa ne atintim mintea spre acest gand si sa nu-l lasam sa ne paraseasza. Daca veti izgoni imediat gandul patimas, veti pune dintru inceput capat intregii lupte. Nu vor mai fi atunci nici simtaminte patimase si cu atat mai putin dorinte. Asa sa va propuneti sa faceti. 

Prin aceasta carte Mihai Stere derdena face istorie, prezentand datele strict necesare pentru viitorii pelerini sau pentru cei care au auzit multe despre Athos, dar nu au citit o lucrare sistematizata, adresata publicului larg.

Autorul face deasemenea o carte calatorie, punctand, prin fraze scurte si precise, imaginile unor forme de relief foarte variate, unde sunt amplasate locasurile de cult si chiliile din peninsula, dar si reconstruind ambianta temporala si geografica in care s-au inregistrat minuni savarsite de icoane celebre, adapostite acolo, sau de sfinti care s-au nevoit pe acele locuri. 

Rugaciunea este un eveniment minunat, o taina, de aceea sfantul zice ca intri pe aceeasi „frecventa” cu Dumnezeu, ca patrunzi in fiinta lui Dumnezeu, in lucrarea Lui.  Prin urmare rugaciunea nu este doar un simplu sentiment.  Unii zic: „Am facut rugaciune si m-am simtit mai bine!”  Fie ca te-ai simtit mai bine, fie ca nu te-ai simtit mai bine, in mod cert insa vei primi ajutorul lui Dumnezeu.

Nu exista situatie in care omul sa vina la Dumnezeu cu simplitate si sinceritate si sa plece cu mainile goale.  Asa ceva este cu neputinta!  Gandeste-te ca atunci cand mergi la un om oarecare ca sa te ajute, ca sa-ti daruiasca sau sa-ti spuna ceva, el iti ofera o oarecare mangaiere.  Asadar daca omul o face, Dumnezeu poate sa te lase cu mainile goale?  De aceea este foarte corect si caracteristic ceea ce spune sfantul, ca rugaciunea se arata: „pod care ne salveaza de ispite si zid care ne ocroteste de necazuri!”

Prin toate minunile sale, Sfântul Columba le-a iesit si le iese în întâmpinare semenilor, slujindu-ne pe toti si straduindu-se sa ne câstige pentru Patria cea de Sus. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a preschimbat apa de izvor în vin spre a se putea sluji jertfa euharistica, a rostit nenumarate proorocii care toate s-au împlinit la vremea lor, i-a vadit pe cei care Îi minteau lui Dumnezeu si pe cât s-a putut i-a îndrumat pe calea cea buna, manuscrisele copiate de el au cazut în apa si au ramas neatinse de puterea acestei stihii vreme îndelungata, iar un cutit binecuvântat de el si-a pierdut puterea de a mai rani vreodata. Tot el a fost vazut de mai multi ucenici stralucind întru slava luminii ceresti, a îndulcit roadele amare ale unui pom, a scos din robie, a înmultit cu masura averi numai prin puterea binecuvântarii sale, a împacat-o si a îndreptat-o pe o sotie care se lepada de dragostea sotului sau din pricina ca el era urât, a îmblânzit furtunile de pe mare numai prin cuvânt, a tamaduit boli incurabile, a biruit puterea vrajitoriilor, i-a înfrânt pe draci, a stavilit ciuma, a izbavit din morti naprasnice, a preschimbat apele vatamatoare în ape vindecatoare, pe lânga toate acestea savârsind cu dar prorocesc nenumarate alte lucrari si semne dumnezeiesti. La rugamintea unui ucenic apropiat, Sfântul Columba a destainuit despre sine, ca si cum ar fi vorbit despre altul: „Sunt unii, macar ca foarte putini, care sunt învredniciti de harul dumnezeiesc sa vada cu totul limpede si deosebit toata întinderea lumii si sa îmbratiseze înlauntrul puterii mintii lor în chip minunat largita marginile cele mai departate ale cerurilor si ale pamântului în aceeasi clipa, ca si cum toate ar fi luminate de o singura raza de soare”.

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Aducerea la viaÈ›ă în lumea aceasta a unei lucrări de valoare, a unei creaÈ›ii, fie ea în plan cultural sau duhovnicesc, trece prin multe „vămi”, atât interioare autorului, cât È™i exterioare lui, prin care munca acestuia este înÈ›eleasă È™i preÈ›uită la adevărata valoare de către ceilalÈ›i. 
Gândurile unui om au mare valoare în sine înaintea lui Dumnezeu – „Cum îÈ›i sunt gândurile, aÈ™a îÈ›i este È™i viaÈ›a”, spunea Cuviosul Tadei de la VitovniÈ›a. Dacă te înveÈ›i să gândeÈ™ti profund, exploatezi tot mai mult potenÈ›ialul dăruit de Făcătorul fiecăruia dintre noi. Și vedem cum gândurile multor SfinÈ›i nu numai că i-au îmbogăÈ›it sufleteÈ™te pe ei, dar au îmbogăÈ›it È™i lumea oamenilor, întrupându-se È™i împărtăÈ™indu-se celorlalÈ›i. 
Și noi, de multe ori, purtăm în sine multe gânduri minu¬nate, care, dacă reuÈ™esc să ne absoarbă întreaga fiinÈ›ă, ne duc pe tărâmul lor – dar, de foarte multe ori, primim gânduri pe care le pierdem, gânduri care nu È™tii de unde vin È™i unde se duc. 
Părintele Sofronie (Saharov) spunea obÈ™tii, într-o sinaxă, că omul este o fiinÈ›ă eterokínitos, adică „miÈ™cată din afară”, iar Părintele Rafail (Noica) îl completa, atunci când analiza expresia populară „Mi-a venit gândul...”, spunând că omul este fiinÈ›ă duhovnicească È™i că este inspirat fie de Duhul lui Dumnezeu, fie de un duh străin. 
De unde ne vin gândurile? Care este sursa noastră de inspiraÈ›ie? Ce se întâmplă cu gândurile inspirate care ne părăsesc sau pe care le pierdem? Care sunt gândurile noastre, până la urmă? Avem È™i noi gânduri?... Gândurile devin ale noastre în momentul în care le amestecăm cu propria fiinÈ›ă, după ce le-am primit în noi. Ele devin lumea noastră lăuntrică, care ne hrăneÈ™te È™i pe care o împărtăÈ™im celor pe care îi iubim. 
Astfel gândurile noastre devin vorbele noastre, devin faptele noastre, devin viaÈ›a noastră. Dar şi acele gânduri care devin cuvinte ale noastre, È™i ele zboară în văzduh – ele pot rămâne, cel mult, în conÈ™tiinÈ›a celorlalÈ›i doar în momentul în care se întrupează prin tipărire; atunci devin publice È™i accesibile oricui este interesat de ele, È™i îÈ™i schimbă caracterul, iar cele care au valoare universală dăinuie peste veacuri. 
Cuvintele întrupate în cartea de faÈ›ă nu au pretenÈ›ia a fi nici la măsura SfinÈ›ilor PărinÈ›i, nici să pună în cuvinte noi învăÈ›ăturile acestora. Ele nu sunt altceva decât o încercare de definire a trăirii inimii mele – nu încă matură sau desăvârÈ™ită, dar vie È™i sinceră – care căuta căi prin care să poată să se bucure de bogăÈ›ia patristică. Câteodată căile nu duceau nicăieri – erau ca semnalele radio sau ca un fascicul de lumină emis în cosmos, care, neîntâlnind nimic, nu se întoarce înapoi –, dar alteori căile reacÈ›ionau ca ceva viu, ce te cheamă să le explorezi, pentru că par să aibă consistenÈ›ă, iar pe acestea am căutat să le împărtăÈ™esc. În aceste cuvântări nu am împărtăÈ™it biruinÈ›e ale sufle¬tului meu, ci mai degrabă năzuinÈ›e, pe care le ofer fraÈ›ilor mei, în nădej¬dea că È™i ei se pot hrăni È™i mângâia în acelaÈ™i timp de lumina Harului ascunsă în spatele acestor cuvinte, conÈ™tient fiind că doar cuvintele ce cuprind în ele experienÈ›a biruitoare concretă pot rodi cu adevărat. 
AÈ™a cum mărturiseÈ™te Sfântul Ioan Evanghelistul despre lumina lui Hristos, care „luminează în întuneric, È™i întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:5), tot aÈ™a È™i eu nădăjduiesc ca lumina care a călăuzit È™i mângâiat inima mea cu noime duhovniceÈ™ti să lumineze în întunericul deznădejdilor fraÈ›ilor mei – ca astfel, mai mult, să îndrăznim împreună a chema numele Dumnezeului Celui Viu. 

Arhimandritul Melhisedec 
Stareţul Mănăstirii Lupşa