Cel mai mare dusman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumeac, pentru ca ne atrage in chip placut si in cele din urma ne amareste vesnic. 

Pentru ca daca il vom vedea pe diavol ne vom cutremura de frica si ne vom ruga lui Dumnezeu sa ne scape. In schimb, duhul lumesc ne infasoara tainic si placut in mrejele sale si pentru aceasta nu dorim sa scapam de el. 

Trebuie sa lucram la curatirea si despatimirea noastra. Altfel, robiti de lume si de pacate, vom sta la coada pentru a fi pecetluiti de slujitorii lui Antihrist.

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Viata inimii este dragostea, iar moarte a inimii sunt inrairea si vrajmasia impotriva fratilor.  Domnul pentru aceea ne tine pe pamant, ca sa ne patrundem inimile noastre intru totul de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele.  Aceasta asteapta El de la fiecare dintre noi.  Acesta este scopul fiintarii lumii.  

Sfantul Ioan de Kronstadt

In lumea noastra adeseori insuportabil de cenusie, ne izbaveste lumea de Sus, intrupandu‑se in lumina si frumusete.  In odajdii de poveste, taramul de minuni al sarbatorilor crestinesti isi intinde bratele catre cei mai mici cititori, plin de talc si invataminte, cu ochii limpezi si zambet cald.

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

(lipsa text)

Everghetinos-ul este o lucrare in care s-a pus multa dragoste.  Fara indoia dragoste pentru cartea insasi, care rezuma ca putine altele cugetul Parintilor Bisericii drept-credincioase.  Nu in ultimul rand, insa, si nu mai putina dragoste pentru poporul roman credincios, caruia tiparitura de fata ii este dedicata cu precadere. Necazurile, stramtorarile, durerile, lacrimile si jertfa fratilor romani din ultimi zeci de ani, incercati mai intai de sistemul ateu comunist si, mai nou, de nu mai putin periculoasa confuzie si criza a valorilor, ne sunt la inima si ne indeamna sa nerugam fierbinte lui Dumnezeu pentru a-i intari incercarile pe care El Insusi, in adancul tainic si necercetat al voilor Sale, le ingaduie.